de dex | ce inseamna de | dictionar online cuvant.net

Dictionar Explicativ Roman / Englez

Dictionar Explicativ Român

Diacritice:    â    ă    î    ş    ţ

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

English Dictionary

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Folosesti des dictionarul explicativ al limbii romane? Adauga "motorul" de cautare browserului tau si poti cauta mai rapid direct din browser! Dictionar Online


Food Recipes

Ce inseamna de? - Definitie Dictionar Online pentru de - de dex


CHEMIN DE FER subst. Joc de noroc asemănător cu bacaraua. [Pr.: șmen dö fér] – Cuv. fr.

de2 / dec / deh interj.

CHEMIN DE FER [ȘMEN DÖ FER] s. n. inv. joc de noroc asemănător bacaralei, la care fiecare jucător devine pe rând bancher (2). (< fr. chemin de fer)

DE1 conj. I. (Exprimă raporturi de subordonare) 1. (Introduce o propoziție condițională) În cazul că, dacă. 2. (Precedat de „și” introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși, și dacă. Obraznicul, și de-i cu obraz, tot fără obraz se poartă. ♦ Chiar dacă. 3. (Introduce o propoziție finală) Ca (să), pentru ca (să). 4. (Introduce o propoziție consecutivă) Încât, că. 5. (În legătură cu „ce”, introduce o propoziție cauzală) Fiindcă, pentru că. 6. (Introduce o propoziție subiectivă) Dacă. ♦ Că. 7. (Introduce o propoziție interogativă indirectă) Dacă. 8. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Să. 9. (Introduce o propoziție atributivă) Are obicei de aruncă scrisorile. 10. (Introduce o propoziție predicativă) În așa fel încât, în situația să... II. (Exprimă raporturi de coordonare) 1. (Pop.: leagă două propoziții copulative) Și. 2. (În corelație cu sine însuși, introduce propoziții disjunctive) Sau... sau, ori... ori. III. (Introduce propoziții optative) O, dacă...! IV. (În expr.) De ce... de ce sau de ce... de aceea..., de ce... tot... = cu cât... cu atât... – Cf. alb. de.

DE2 interj. 1. Introduce afirmații și replici, exprimând: a) nedumerire, șovăială, nesiguranță; b) resemnare; c) nepăsare față de cineva. Apoi de! ce să-ți fac!; d) supărare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprimă o atitudine de negare sau de dezaprobare) Ia te uită, asta-i acum. [Var.: (1, reg.) dă, (2, pop.) dec interj.] – Onomatopee.

DE3 interj. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.

DE5 pron. rel. invar. (Pop.) Care, ce. Omul de-l văzuși.Et. nec.

de prep.1. Indică punctul de proveniență: de undeva, de dincolo de moarte (Goga). – 2. Indică motivul, cauza: degetele rebegite de frig (Macedonski). – 3. Din (indică ceea ce conține): o cupă de aur (Bălcescu). – 4. Cu (indică ceea ce conține). – 5. Indică echivalența cu o unitate de măsură. – 6. (Înv.) Prin (indică mijlocul): de bunătatea făpturiei cunosc pre Ziditoriu (Coresi). – 7. Pentru (indică scopul sau finalitatea): cum dorește cerbul fîntîna (Dosoftei); Florica nu-i de tine (Alecsandri). – 8. Indică separația. – 9. Funcție partitivă: de toate cele ce i-au trebuit (Neculce). – 10. Funcție distributivă. – 11. Funcție ordinală. – 12. La (indică direcția). – 13. (Înv.) Ca, decît (funcție comparativă): de vulpile și păsările mai sărac iaste (Coresi), (astăzi se preferă decît). – 14. Funcție atributivă: ai făcut moarte de Grec (Alecsandri); nevasta i-a murit de tînără (Sadoveanu). – 15. Care (funcție relativă): era un om de avea o rană (Dosoftei). – 16. Funcție copulativă: prostul de Ion.17. Funcție expletivă: ori tu n’ai văzut de-un zid păsărit (Popular Tocilescu). – Mr., megl. di, istr. de. Lat. de (Pușcariu 491; Candrea-Dens., 474; REW 2488; Tiktin); cf. it. di, prov., fr., cat., sp., port. de. Cf. cuvîntul următor. În compunerea de-a forma cu s. și adj. un mare număr de locuțiuni adv. Cf. Moser 418-20. Comp. dacă, conj. (de cînd, cînd, introduce o subordonată temporală; cu condiția, introduce o subordonată condițională), rezultat al lui de și că, cf. fr. dès que sp. desde que. Compunerea ar putea fi romanică, forma intermediară deacă, cu e diftongat, apare în sec. XVI-XVII (Tiktin și Scriban o consideră a proveni de la de și ca). Cf. N. Drăganu, Conj. de și dacă, Dacor., III, 251-84. Miklosich, Et. Wb., deducea din rom. rut. dak „astfel”, bg. dakle „astăzi”, ceea ce nu pare posibil (cf. Berneker 177). Decît, conj. (ca, introduce al doilea membru al unei comparații de neegalitate; ci, mai curînd, contrapune un concept afirmativ unui concept negativ anterior; numai, doar, funcție adv.), de la de și cît (cf. numaidecît, adv., imediat; nicidecît adv., în nici un caz). Deci, adv. (atunci; prin urmare, așa fiind, introduce concluzia unui silogism), de la de și aci (înv., deci), cf. de aci înainte, fr. dorénavant. Din, prep. (de la, indică punctul de plecare, începutul, momentul inițial, cauza, materia, instrumentul, modul, partea), comp. de la de și în (în texte din sec. XVI, deîn, den). Cf. dintre, prep. (de) comp. de la de și între, cf. gal. înv. dentre; dintru, prep. (de la), comp. de la de și întru.Din (mr., megl. din) formează de asemenea loc. adv., cf. dinafară; dinapoi; dinăuntru; dincoace; dincolo; dindată etc. În general, acestor comp. le corespund formațiile respective cu prep. în: înafară, înapoi, etc. Cf. dar.

de conj.1. Și (funcție copulativă): abia au scăpat puținei de au fugit (Neculce). – 2. Pentru (funcție consecutivă): fu trimis de liniști tulburările (Bălcescu); se uscase de se făcuse cîrlig (Ispirescu). – 3. Dacă (funcție condițională): de nu era bărbatu-meu, puteai să mori (Alecsandri). Este neîndoios cuvînt identic cu prep. de. Funcția copulativă coincide cu uzul lui de relativ (15 și 16); iar funcția consecutivă coicide cu uzul lui de 7 anterior. Totuși, se consideră adesea că este vorba de un cuvînt diferit; după Cihac, II, 92, ar deriva de la conj. sl. de, rus. de „pentru că”, slov. de „pentru ca”; iar Tiktin se gîndește la alb. the „și”.

de interj. – Ia te uită, asta-i acum (exprimă o reticență, adesea pur și simplu emfatică). Var. (Mold.) dec, deh.Mr. de. Creație expresivă, cf. ngr. ντέ, alb., sb., cr. de. Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 275 credea că este vorba de un cuvînt dac.

de-. – Prefix neologic, care adaugă anumitor cuvinte ideea de privațiune sau suprimare: decolora, denatura, deplasa etc. În marea majoritate a cazurilor, aparține împrumuturilor străine, în general din fr.; nu pare a fi fost productiv în cadrul rom.

de3 (pop.) pr. invar.

de1 conjcț., prep.

DE FÁCTO loc. adv. formulă diplomatică pentru recunoașterea unei anumite situații, care nu a dobândit și consacrarea juridică necesară. (< lat. de facto, de fapt)

chemin de fer (fr.) [pron. șmẽ dö fer] s. n.

PRINCE DE GALLES subst. Țesătură de lână cu linii fine încrucișate care formează carouri într-o tentă uniformă, pe un fond deschis. [Pr.: prens dë gal] – Cuv. fr.

CHEMIN DE FER s.n. Joc de noroc asemănător bacaralei, la care fiecare jucător devine pe rând bancher (2). [Pron. șmen dö fer. / < fr. chemin de fer].

DE1- pref. „eliminare, opoziție, îndepărtare, separare”. (< fr. dé-, cf. lat. de, fără)

DE2- elem. des-.

DE FÁCTO loc. adv. Formulă diplomatică folosită pentru recunoașterea unui fapt politic prin însăși existența faptului. [< lat. de facto – de fapt].

CIU DE v. Zhu De.

DE GUSTIBUS (ET COLORIBUS) NON DISPUTANDUM (lat.) despre gusturi (și culori) nu se discută – Adagiu scolastic. S-a răspândit ca o justificare a libertății de a avea preferințe personale în domeniul nedemonstrabilului.

DE AUDITU (lat.) din auzite – Un fapt știut de auditu.

DE FACTO (lat.) de fapt – Situație de facto, opusă unei situații de iure.

DE MINIMIS NON CURAT PRAETOR (lat.) pretorul nu se ocupă de treburile mărunte – Recomandare de a nu-ți irosi timpul cu preocupări minore. V. și Aquila non capit muscas.

DE MORTUIS NIL SINE BENE (lat.) despre morți numai de bine – Dictonul, atribuit lui Chilon din Sparta, s-a răspândit în versiune latină.

DE NIHILO FERI NIL POSSE (lat.) din nimic nu se poate face nimic – Lucrețiu, „De rerum natura”, 2, 287.

DE OMNI RE SCIBILI ET DE QUIBUSDAM ALIIS (lat.) despre tot ceea ce se poate ști și despre alte câtevaDe omni re scibili era deviza ambițioasă a eruditului italian Pico della Mirandola. Cineva, probabil Voltaire, a adăugat cu maliție ironicul et de quibusdam aliis.

DE PROFUNDIS (CLAMAVI AD TE, DOMINE) (lat.) din adâncul sufletului (strigat-am către Tine, Doamne) – Psalmii, 129. Se cântă, la catolici, în cadrul liturghiei morților. De profundis, strigăt de deznădejde, a căpătat o semnificație laică, fiind luat drept titlu al unor opere de către numeroși scriitori.

DE TE FABULA NARATUR v. MUTATO NOMINE, DE TE FABULA NARRATUR.

FAUTE DE MIEUX (fr.) în lipsă de ceva mai bun – A recurge la o soluție faute de mieux, a o accepta, ca singura posibilă, deși nu e cea mai bună.

EPICURI DE GREGE PORCUS (lat.) un porc din turma lui Epicur – Horațiu, „Epistulae”, I, IV, 16. Poetul se autodefinește, în glumă, ca adept al doctrinei epicureice.

IL FAUT DE L’AUDACE, ENCORE DE L’AUDACE TOUJOURS DE L’AUDACE (fr.) trebuie îndrăzneală, iarăși îndrăzneală, mereu îndrăzneală – Cuvinte rostite de Danton în Convenție, la 18 nov. 1793. Devenite memorabile, caracterizează consecvența în atitudine.

LA FAÇON DE DONNER VAUT MIEUX QUE CE QU’ON DONNE (fr.) felul în care dai prețuiește mai mult decât ceea ce dai – Corneille, „Le menteur”, act I, scena 1. V. și Bis dat qui cito dat.

LA PLUS PERDUE DE TOUTES LES JOURNÉES EST CELLE OU L’ON N’A PAS RI (fr.) ziua cea mai (deplin) pierdută din toate este cea în care n-ai râs – Chamfort, „Maximes, caractères et anecdotes”, II.

LE COMBAT CESSA, FAUTE DE COMBATTANTS (fr.) lupta s-a sfârșit din lipsă de luptători – Corneille, „Le Cid”, act. IV, scena 5. Astfel încheie Rodrigue relatarea bătăliei sale cu maurii, pe care a reușit să-i înfrângă până la unul. Astăzi, constatare glumeață în legătură cu o dezbatere care s-a încheiat precipitat sau la care s-a renunțat din lipsă de participanți.

LES SECRET D’ENNUYER EST CELUI DE TOUT DIRE (fr.) secretul de a plictisi este acela de a spune totul – Voltaire, „Discours sur l’home”, VI, 171.

L’HOMME N’EST QU’UN ROSEAU, LE PLUS FAIBLE DE LA NATURE, MAIS C’EST UN ROSEAU PENSANT (fr.) omul nu e decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar o trestie gânditoare – Pascal, „Pensées”, 347. Deși este o făptură fragilă, omul este puternic prin inteligență.

MAIS OÚ SONT LES NEIGES D’ANTAN? (fr.) dar unde-s zăpezile de altădată? – Villon, „Balade des dames du temps jadis”. Vers celebru. Evocarea nostalgică a unor vremuri de demult și pentru totdeauna apuse.

CONSTANT DE REBEQUE [costã de rəbéc], Henri Benjamin de (1767-1830), scriitor și om politic liberal francez. Proză de analiză, remarcabilă prin obiectivitatea și precizia stilului („Adolphe”).

PASTO (SAN JUAN DE PASTO) [san huan], oraș în SV Columbiei, situat la poalele vulcanului Galeras sau Pasto (4.267 m alt.), la 2.595 m alt., pe șoseaua panamericană; 332,4 mii loc. (1999). Aeroport. Expl. de aur. Ind. metalurgică, chimică, textilă, de prelucr. a lemnului (mobilă) și tutunului, a ceramicii, alim. (brânzeturi, ciocolată, bere). Universitate (1904). Fondat de spanioli în 1539.

PAS-DE-TROIS [pa də trua] (loc. fr.) subst. Dans clasic executat de un balerin și de două balerine, asemănător ca structură cu pas-de-deux.

PAS-DE-QUATRE [pa də kátr] (loc. fr.) subst. 1. Dans de bal, de origine engleză, datând din 1845. 2. (În balet) Dans clasic executat de patru balerini.

PAS-DE-DEUX [pa də dö] (loc. fr.) subst. Dans clasic executat de o balerină și de un balerin, alcătuit de obicei dintr-un adagio (parte lirică dansată împreună), un alllegro (care cuprinde una sau mai multe variațiuni solistice) și o coda (dansată împreună).

PAS-DE-CALAIS [pa də kalé], strâmtoare între Franța și Marea Britanie, care unește Marea Mânecii cu Marea Nordului. Lățimea minimă: 32 km; lungime: 185 km; ad. minimă: 24 m; ad. max.: 64 m. Navigație intensă. Cunoscută și sub numele de str. Dover. Pr. porturi: Dover, Folkestone, Hastings, Calais, Boulogne-sur-Mer, Dunkerque.

DE4 prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine.Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă.Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină?Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris.Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc; 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin.Lat. de.

asémenea (est) și asémenĭ (vest) adj. fix (lat. ad-sĭmilis. V. semenea). Identic, egal: acest copil e asemenea cu tatăl luĭ. Ast-fel de, așa: n´am maĭ văzut asemenea om (maĭ rar un asemenea om), ochiĭ unuĭ asemenea om, unor asemenea oamenĭ. Adv. Tot așa, identic, egal: s´a purtat asemenea. – Se zice și de aseménea și tot asemenea (ca adv.). Vechĭ sémenea, adv.

MINIMA DE MALIS (lat.) cele mai mici dintre rele – Sentință a fabulistului latin Fedru. Din două rele alegi pe cel mai mic.

MUTATO NOMINE DE TE FABULA NARRATUR (lat.) schimbând numele, despre tine este vorba în povestire – Horațiu, „Satirae”, I, 1, 69-70. Vorbind despre chinurile la care a fost supus Tantal în Infern, poetul se adresează unui interlocutor imaginar, pe care avariția îl pune în aceeași situație.

TERESA D’ÁVILA DE JESUS [terésa davíla de hesús] (pe numele laic Teresa Sánchez de Cepeda y Ahumada) (1515-1582), călugăriță, prozatoare spaniolă. Reformatoare a Odinului carmelitelor. A întemeiat aproape douăzeci de mănăstiri în Spania. Alături de Ioan al Crucii, marchează momentul cel mai semnificativ al misticii spaniole. Prima femeie care a dobândit, în 1970, statutul de Doctor al Bisericii. Proză cu caracter autobiografic și ascetic („Calea perfecțiunii”, „Castelul lăuntric” sau „Sălașele” – capodopera sa, „Cartea întemeierilor”), într-un limbaj de mare simplitate și naturalețe. Canonizată (1622).

DE AMICIS, Edmondo (1846-1908), scriitor italian. Cunoscut prin romanul „Cuore – inimă de copil”, care evocă lumea copilăriei, cultivând valorile etice și patriotismul.

DE DUVE [dɔ diú:v], Christian René (n. 1917), medic, histolog și biochimist american de origine belgiană. Prof. univ. la New York. Lucrări privind structura și funcțiile celulei și organitelor subcelulare, alterărilor formațiunilor intracelulare în țesuturile patoligice. A studiat insulina, glucagonul. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1974), împreună cu A. Claude și G.E. Palade.

DE FILIPPO, Eduardo (1900-1984), dramaturg, actor, scenarist și regizor italian. Comedii cu implicații dramatice, aprofundând în sens psihologic tradițiile teatrului popular italian („Napoli, orașul milionarilor”, „Blestematele fantome”, „Filomena Marturano”, „Sâmbătă, duminică și luni”).

LOPE DE VEGA (Lope Félix de Vega Carpio) v. Vega, Lope de ~.

PAR ACQUIT DE CONSCIENCE (fr.) pentru împăcarea conștiinței – A întreprinde o acțiune par acquit de conscience, a porni cu îndoială în reușita sau utilitatea ei, ca să nu-ți pară rău că nu ai făcut-o.

RIEN NE SERT DE COURIR, IL FAUT PARTIR A POINT! (fr.) nu folosește la nimic alergatul, trebuie să pornești la timp! – La Fontaine, „Le lièvre et la tortue”.

SIRE, JE N’AVAIS PAS BESOIN DE CETTE HYPOTHÈSE (fr.) sire, n-aveam nevoie de această ipoteză – Răspunsul lui Laplace la întrebarea lui Napoleon de ce n-a amintit de Dumnezeu în lucrarea sa „Mécanique céleste”.

iárbă-de-máre (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-de-máre

iárbă-de-Sudán (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-de-Sudán

NOAPTEA DE CRISTAL, denumire codificată a operațiunii (9-10 nov. 1938) de persecutare sistematică a evreilor din Germania, prin devastarea proprietăților și sinagogilor, cu scopul de a-i determina să emigreze.

TOUT FLATTEUR VIT AU DEPENS DE CELUI QUI L’ÉCOUTE (fr.) lingușitorul trăiește pe seama celui care-l ascultă – La Fontaine, „Le corbeau et le renard”. Înfumurații se lasă flatați fără să bage de seamă că laudele ce li se adresează sunt interesate.

*dáre de mấnă (bogăție) loc. s. f., g.-d. art. dắrii de mấnă

de cât prep. +pr./adj. pr. (~ are nevoie/~ timp are nevoie)

de câte ori1 loc. adv. (~ n-a încercat!)

de câte ori2 loc. conjcț. (vino ~ vrei)

de ce1 (din ce cauză) (pop.) loc. adv. (~ n-a încercat!)

de ce2 (pe măsură ce) (pop.) loc. conjcț. (~ se gândea, ~ se întrista)

de ce3 (pentru ce) prep. + pr./adj, pr. (s-a întristat ~ i-ai spus/~ veste i-ai dat)

VIOLON D’INGRES (fr.) vioara lui Ingres – Pictorul Ingres avea ambiția de a fi socotit, fără să fie, un mare violonist. Violon d’Ingres, pasiune puternică pentru o îndeletnicire străină vocației.

LÓPEZ DE AYALA Y HERRERA, Adelardo (1828-1879), dramaturg și om politic spaniol. Ministru al coloniilor (1875) în timpul lui Alfons XII; președinte al Cortes-urilor (1878). Piese de teatru („Rioja”, „Noul Don Juan”, „Cei doi Guzmani”, „Consuelo”).

CORTINA D’AMPEZZO [dámpețo], oraș în N Alpilor Dolomiți, la 1.210 m alt.; 8,5 mii loc. (1983). Renumită stațiune turistică și a sporturilor de iarnă. Aici s-a desfășurat a VII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă (1956).

OARBA DE MUREȘ v. Iernut.

OARȚA DE JOS, com. în jud. Maramureș, situată în zona Dealurilor Asuajului, pe râul Oarța; 1.380 loc. (2003). Pe terit. satului Oarța de Sus, atestat documentar în 1391, au fost descoperite vestigii neolitice (unelte de silex, fragmente de vase ceramice) precum și urmele unei așezări omenești din Epoca Bronzului, aparținând culturii Wietenberg (sec. 16-13 î. Hr.). În satul Ortița, menționat documentar în 1391, se află o biserică din lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril (sec. 18).

OBÂRȘIA DE CÂMP, com. în jud. Mehedinți, situată în câmpia Blahniței, pe cursul inferior al râului Drincea; 2.121 loc. (2003). Nod rutier. Viticultură. Pe terit. satului Izimșa au fost descoperite urmele unei așezări rurale romane (villa rustica) în care s-au găsit țigle, olane, bucăți de mozaic și monede din sec. 4. Biserica Sfântul Nicolae (1802) și conac (1892), în satul O. de C.

CÔTE D’IVOIRE, Republica ~, stat în Africa de Vest, pe coasta G. Guineii; 322,5 mii km2; 12,14 mil. loc. (1989). Limba oficială: franceza. Cap.: Abidjan (legislativă); Yamoussoukra (administrativă). Orașe pr.: Bouaké, Gagnoa, Daloa. Este împărțit în 49 departamente. Un podiș relativ înalt (alt. max.: 1.524 m, în Mt. Nimba) cade în trepte spre cîmpia litorală întinsă. Țărmul dantelat de lagune, în partea estică, este acoperită de mangrove. În interior se dezvoltă pădurea tropicală cu elemente valoroase (mahon, teck, okoumé) mult restrînsă (c. 8 mii ha) în ultimele două decenii și savana cu păduri-galerii. Climă subecuatorială umedă. Se expl. petrol, diamante (20 mii carate, 1987), min. de mangan, aur. Terenurile cultivate (11,35% din supr. țării) sînt reprezentate de plantații (cacao 1,05 mil. ha, 750 mii t, 1989, locul 1 pe glob; cafea 1,17 mil. ha, 265 mii t, 1989; ananas, banane, 1,16 mil. t, 1989 ș.a.) și culturi de mei, orez (590 mii t, 1989), manioc (1,3 mil. t, 1989), igname (2,37 mil. t, 1989). Creșterea animalelor: bovine (1 mil. capete, 1989), ovine (1,5 mil. capete, 1989), caprine (1,5 mil capete, 1989). Pescuit: 88,8 mii t (1989). Ind. diversificată: energie electrică (2,2 miliarde kWh, 1988), rafinarea petrolului, prelucr. metalelor și a lemnului (furnire, locul 1 în Africa, placaje ș.a.), ciment, textile, produse alim. C. f.: 1,3 mii km. Căi rutiere: 46,4 mii km. Flota comercială maritimă: 149 mii t (1988). Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Exportă cacao (c. 1/3), cafea (c. 1/4), petrol și produse petroliere, lemn și produse din lemn, banane ș.a. și importă materii prime și semifabricate, mașini, utilaje și mijloace de transport combustibili, produse agro-alim. ș.a. – Istoric. La sfîrșitul sec. 15 a început pătrunderea europenilor pe terit. țării, iar la mijlocul sec. 19, terit. a fost ocupat de francezi și transformat în colonie a Franței (din 1893); între 1904 și 1958 a fost inclusă în Africa Occidentală Franceză. În 1958 a devenit republică autonomă în cadrul Comunității Franceze, iar la 7 aug. 1960 s-a proclamat republică independentă. Șeful statului și guvernului este președintele republicii. Organul legislativ este Adunarea Națională.

COURIER [curié] DE MÉRÉ, Paul-Louis (1772-1825), scriitor francez. Elenist. Pamflete politice împotriva Restaurației, într-un stil ironic și elegant.

HERCULANO DE CARVALHO E ARAÚJO [irkulánu de kərváλu i ərəúiu], Alexandre (1810-1877), scriitor și istoric portughez. Lirică romantică („Harpa credinciosului”), romane istorice. Lucrările sale alcătuiesc un tablou pitoresc al societății și tradițiilor portugheze („Legende și povestiri”).

CUCUTÁ (SAN JOSÉ DE CUCUTÁ), oraș în N Columbiei, în apropierea graniței cu Venezuela; 398 mii loc. (1985, cu suburbiile). Nod de comunicații. Ind. textilă, a tutunului și a cafelei. Universitate.

CURTEA DE ARGEȘ, oraș în jud. Argeș, pe Argeș, în zona Subcarpaților Getici; 32.438 loc. (1991). Expl. de argile și balast. Hidrocentrală (7,7 MW). Fabrici de mobilă, cherestea și plăci aglomerate din lemn, de aparate electrice de uz casnic (aspiratoare, mixere, föhn-uri etc.), de piese auto și piese radio, de ceramică fină și obiecte din porțelan pentru menaj, de conf. și de drojdie furajeră. Morărit. Centru pomicol. Muzeu. Atestat documentar în 1330, orașul a fost, din ultimii ani de domnie ai lui Basarab I pînă în timpul lui Dan II (1420-1431), reședință domnească. Vechi monumente arhitectonice: Biserica Sf. Nicolae Domnesc (1352), în stil bizantin, ctitorie a lui Basarab I și Nicolae Alexandru, cu un bogat ansamblu de picturi murale (sec. 14); ruinele Bisericii Sîn Nicoară (sec. 14); ruinele palatului domnesc (sec. 14-16); Biserica episcopală (1512-1517), ridicată de Neagoe Basarab, monument fastuos cu o bogată și variată decorație exterioară sculptată; ansamblul de picturi murale interioare originare, scos la restaurarea făcută de Lecomte sdu Nouy la sfîrșitul sec. 19, se găsește în parte la Muzeul Național de Artă al României. Aici se află mormintele regilor Carol I și Ferdinand al României.

CURTEA PERMANENTĂ DE ARBITRAJ, instituție cu sediul la Haga, creată prin convențiile adoptate la conferințele de la Haga din 1899 și 1907, în scopul rezolvării diferendelor între state prin arbitraj internațional. Curtea se compune din personalități numite de statele-părți la Convenția de la Haga din 1907.

CYRANO DE BERGERAC [sirano de berjərac], Savinien de (1619-1655), scriitor francez. Adept al gîndirii libere și al materialismului lui Gassendi, a scris comedii („Pedantul păcălit”) și utopii filozofico-satirice, sub formă de povestiri fantastice („State și imperii ale Soarelui”).

LUNCA CERNII DE JOS, com. în jud. Hunedoara, situată la poalele de SE ale M-ților Poiana Ruscăi pe râul Cerna; 1.205 loc. (2005). Satul Lunca Cernii de Jos este menționat documentar în 1360.

LUNCA DE JOS, com. în jud. Harghita, situată la poalele M-ților Ciuc, în zona pasului Trotuș; 5.379 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul L. de J.). Expl. și prelucr. lemnului (cherestea). Fabrică de panouri de lemn. Moară de apă. Centru de prelucr. artistică a lemnului. Muzeu sătesc de istorie. Piuă pentru cergi. Bisericile de lemn Schimbarea la Față (sec. 18) și Sf. Anton (sec. 20), în satul Valea Rece.

LUNCOIU DE JOS, com. în jud. Hunedoara; 1.985 loc. (2000). Satul L. de J. este atestat documentar în 1439.

ROME de L’ISLE, Jean-Baptiste (1736-1790), mineralog francez. A enunțat prima lege a cristalografiei, despre constanța unghiurilor („Eseu despre cristalografie”).

LADISLAU DE ANJOU DURAZZO, rege al Neapolelui (1386-1414). Fiul și succesorul lui Carol III de Anjou Durazzo. Profitând de criza Papalității (schisma Occidentului), a dus o politică de expansiune (din 1400) în teritoriile Bisericii (a ocupat Roma, Umbria și o parte din Lazio).

RESTIF (RÉTIF) DE LA BRETONNE [retíf de la bretón], Nicolas (1734-1806), scriitor francez. Proză („Țăranul pervertit”, „Domnul Nicolas sau Inima umană dezvăluită”, „Viața tatălui meu”) de observație a moravurilor societății din preajma Revoluției franceze.

REVOLUȚIA DIN ȚĂRILE DE JOS, prima revoluție din Europa, desfășurată între 1566 și 1609, în Țările de Jos aflate în stăpânirea Spaniei. Cu un caracter antifeudal și de eliberare națională de sub dominația absolutismului spaniol, revoluția a îmbrăcat forma luptei împotriva Bisericii catolice, sprijinul principal al Spaniei în Țările de Jos, și s-a desfășurat sub steagul calvinismului. A început cu răscoala populară din 1566, cunoscut în istorie de răscoala iconoclastă, reprimată de armata spaniolă comandată de regele de Alba, care a instaurat un regim de teroare sângeroasă, împotriva căruia a luat naștere o puternică mișcare de partizani, care s-a generalizat. în 1572. Speriată de proporțiile revoluției, o parte a marii burghezii au trecut puterea în provinciile Olanda și Zeeland prințului Wilhelm de Orania (Wilhelm Taciturnul). La sfârșitul deceniului al optulea al sec. 16 au avut loc răscoale populare și mișcări țărănești și în sudul Țărilor de Jos, la Bruxelles, Gand, Ypres, Anvers ș.a., unde au fost create „comitetele celor 18”, organe revoluționare ale revoluției. Nobilimea, orășenimea și clerul catolic din provinciile din S, temându-se de revoluție, au constituit „Uniunea de la Arras” (1579) și au căzut la înțelegere cu Filip II, regele Spaniei, rămânând sub stăpânirea lui. În același an, provinciile din N (Holland, Zeeland, Frisia și Utrecht), au încheiat „Uniunea de la Utrecht” la care au aderat și orașele din Flandra și Brabant, în frunte cu Gand; pe baza acestei uniuni s-a constituit în 1581 „Republica Provinciilor Unite”, care, după numele celei mai mari provincii, a fost numită în mod curent, după 1609, Olanda, recunoscută în mod formal de Spania în 1609, iar pe plan european, prin Pacea westfalică (1648).

REVUE ROUMAINE DE’HISTOIRE [revü rumén distuár], revistă română de istorie, publicată de secția de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române. Apare din 1962, de șase ori pe an, iar din 1975, trimestrial.

REVUE ROUMAINE D’HISTOIRE DE L’ART [revü rumén distuár də lar], revistă de istorie și teorie a artei, editată de Institutul de Istorie a Artei „G. Oprescu” al Academiei Române. Apare la București din 1964.

REVOLUȚIA DIN ANGLIA de la 1642-1649, revoluție de însemnătate europeană în urma căreia în Anglia a fost instaurat un regim politic, cel al prosperității generale (Commonwealth). A fost îndreptată împotriva regimului absolutist care, în timpul regilor Iacob I și Carol I din dinastia Stuart, trecea printr-o adâncă criză socială. Lupta opoziției (reprezentată de burghezie, noua nobilime și o parte a țărănimii) a îmbrăcat un veșmânt religios (puritanismul), Parlamentul fiind principalul ei centru organizatoric și politic. Revoluția a început în condițiile agravării conflictului dintre rege și Parlament, ca urmare a persecuției puritanilor și a războiului împotriva Scoției protestante, răsculată în 1637-1638. Carol I a convocat, după o întrerupere de 11 ani (1629-1640), Parlamentul (între 13 apr. și 5 mai 1640, Parlamentul scurt și între 3 nov. 1640 și 20 apr. 1653, Parlamentul lung), cerându-i să aprobe alocarea unor sume de bani pentru continuarea războiului împotriva Scoției Parlamentul lung a condiționat acordarea sumelor, cerând unele măsuri îndreptate împotriva absolutismului (desființarea impozitelor create de rege între 1629 și 1640, lichidarea tribunalelor extraordinare regale și bisericești, stabilirea principiului responsabilității puterii executive în fața Parlamentului), care l-au determinat pe regele Carol I să înceapă războiul împotriva Parlamentului. În timpul primului războiului civil (1642-1646) s-a adâncit revoluția. Resursele Parlamentului bazate pe principalele porturi și pe regiunile din S și E erau mult mai mari decât cele ale regelui, care avea sprijinul regiunilor rirale din N și V. În prima etapă a războiului armata Parlamentului a suferit înfrângeri; reorganizată de O. Cromwel, armata „noului model” (al cărei nucleu l-a constituit detașamentul de cavalerie numit „coastele de fier”, format din țărănime și mica nobilime) a obținut victorii decisive asupra armatei regelui la Marston Moor (1644) și Naseby (1645). În desfășurarea evenimentelor s-au cristalizat în tabăra revoluționară unele grupări și curente politice radicale (în special în rândul armatei), care doreau să dezvolte revoluția până la egalitatea socială (levellerii). După tratative infructuoase cu Parlamentul, regele dezlănțuie, în 1648, la doilea război civil, cu ajutorul marii nobilimi și al scoțienilor. Este înfrânt la Preston (1648) de armata revoluționară condusă de Cromwell. Regele Carol I a fost judecat, condamnat și executat., iar monarhia și Camera Lorzilor, lichidate. La 19 mai 1649 a fost proclamată republica. V. și Marea Britanie.

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD v. Marea Britanie.

REVOLUȚIA DE LA 1848, revoluție de inspirație liberală și democratică, desfășurată în aproape întreaga Europă în anii 1848-1849. Îndreptată împotriva regimurilor absolutiste, întărite după Congresul de la Viena (1814-1815), revoluția a avut caracteristici proprii fiecărei țări, dar a fost pretutindeni în coeziune cu mișcarea revoluționară generală. A început mai întâi în Italia (la Palermo, 12 ian.), frământată de o mare diversitate de probleme, de la abolirea iobăgiei (în Sud și în Regatul Neapolelui) până la consolidarea pozițiilor burgheziei (Regatul Sardiniei) și realizarea unității naționale. Sub presiunea insurecțiilor populare au fost introduse constituții liberal-democrate în Regatul Celor Două Sicilii, în Regatul Sardiniei, Toscanei și Statul Papal; în urma insurecției antihabsburgice izbucnite în partea de N a Pen. Italice (18-22 mart, 1848), Lombardia și Veneția sunt eliberate de sub dominația Habsburgilor, marcând, totodată, începutul războiului de eliberare. Revoluția a cuprins curând aproape întreaga Pen. Italică (insurecțiile din Parma, Modena, Toscana), culminând cu proclamarea republicii la Roma (9 febr. 1849), în frunte cu Mazzini și Garibaldi. La 22 febr. 1848 revoluția a izbucnit și în Franța, soldându-se cu răsturnarea regelui Ludovic Filip și a oligarhiei financiare și cu proclamarea republicii (25 febr.). Evenimentele din Franța au exercitat o puternică influență asupra asupra desfășurării ulterioare a evenimentelor în numeroase țări din Europa. La 13 mart. 1848 a izbucnit revoluția în Austria, devenită după 1815 bastionul politic al reacțiunii în Europa Centrală. Insurecția din Viena (15 mart.) s-a soldat cu răsturnarea regimului Metternich, urmată de constituirea (17 mart.) a guvernului reprezentanților nobilimii și ai burgheziei liberale, deschiderea (22 iul.) a Reichstagului unicameral și promulgarea (7 sept.) Legii privind desființarea dependenței personale (fără răscumpărare) a țăranilor. Momentul maxim al revoluției din Imp. habsburgic a fost marcat de insurecția de la Viena (6-31 oct. 1848), când insurgenților și s-a alăturat o mare parte a garnizoanei din oraș, dar, după lupte îndârjite, insurecția a fost înfrântă de trupele imperiale. În cadrul evenimentelor revoluționare din Imp. Habsburgic o mare importanță a avut-o revoluția ungară izbucnită la 15 mart. la Pesta, condusă de Kossuth Lajos. Guvernul constituit în mart. 1848 desființează iobăgia și promovează alte reforme democrat-liberale menite să asigure dezvoltarea țării. Conducătorii r. nu au ținut seama de revendicările sociale și naționale ale românilor și slavilor, ceea ce a dus la dezbinarea forțelor revoluționare și la conflicte armate între acestea. În aceste condiții Habsburgii trec la contraofensivă împotriva revoluției ungare, făcând apel la trupele croate și ruse. Pentru respingerea atacului contrarevoluției se creează (21 sept. 1848) Comitetul apărării patriei (din oct. guvern revoluționar) în frunte cu Kossuth Lajos, care la rându-i formează o armată revoluționară, care reușește să pricinuiască un șir de înfrângeri armatei habsburgice și celei croate. Însă în ian. 1849, armatele habsburgice ocupă Pesta, iar guvernul revoluționar se refugiază la Debrețin, unde Dieta proclamă independența deplină a Ungariei și detronarea Habsburgilor. La 13 aug. 1849, revoluția ungară este înfrântă de armata rusă, chemată de Habsburgi în sprijinul lor. La 12 iun. 1848 a izbucnit revoluția la Praga, iar în Croația și Slovenia au avut loc mișcări revoluționare. În Germania, a început cu insurecția din Baden (27-28 febr.) și Hessa (11 mart.), cuprinzând apoi toate statele germane; în Bavaria, regele abdică (20 mart.); numeroși principi acordă insurgenților libertăți democratice. Insurecția de la Berlin (18 mart.), obligă pe regele Prusiei să accepte formarea (29 mart.) unui guvern din reprezentanții burgheziei liberale și să acorde o Constituție. Revoluția a cunoscut o deosebită intensitate în statele germane din Vest, unde procesul de dezvoltare a capitalismului era mai avansat. La revoluția din Germania au luat parte și K. Marx și Fr. Engels. La 18 mai 1848 s-a întrunit, la Frankfurt pe Main, Parlamentul german, ales prin vot universal, în scopul realizării unității Germaniei; această acțiune nu a avut sorți de izbândă, atât din cauza poziției nehotărâte a burgheziei liberale germane, cât și din pricina nerecunoașterii de către Austria și principii germani a autorității Parlamentului de la Frankfurt, care oferea coroana imperială a Germaniei unificate regelui Prusiei, Frederic-Wilhelm al IV-lea. În urma loviturii de stat din Prusia (nov.-dec. 1848) înfăptuită de nobilii monarhiști s-a deschis calea spre restabilirea absolutismului și înfrângerea revoluției (iul. 1849). Speriată de amploarea mișcării, burghezia liberală germană a renunțat la programul Revoluției. În a doua jumătate a anului 1848, după insurecția proletariatului parizian din 23-26 iul., contrarevoluția europeană, sub steagurile monarhiilor coalizate, a început contraofensiva împotriva mișcărilor revoluționare. O nouă insurecție declanșată la Viena (6 oct. 1848) a fost reprimată cu forța. Același lucru s-a întâmplat cu insurecțiile din Baden (sept. 1848), Dresda (mai 1849), cu revoluțiile din Ungaria (aug. 1849) și cu cele din Țara Românească (sept. 1848) și cu cele din Transilvania (aug. 1849), înăbușite de armatele Prusiei, Rusiei, Austriei, Imperiului Otoman și de cele ale Republicii franceze. Insurecția pariziană a contribuit la desființarea iobăgiei în țările din centrul Europei și la abolirea unor privilegii nobiliare. În urma revoluției, burghezia și-a consolidat pozițiile în țările din Apusul Europei, iar în celelalte țări a pătruns în administrația de stat. În Țările Române apariția și dezvoltarea burgheziei, pe de o parte, menținerea structurilor feudale și a privilegiilor boierești, existența suzeranității turcești (în Țara Românească și Moldova) și a stăpânirii habsburgice (în Transilvania), pe de altă parte, au fost factorii determinanți ai intensificării mișcării de eliberare socială și națională. Începutul desfășurării evenimentelor revoluționare l-a făcut mișcarea revoluționară din Moldova (mart.), repede înăbușită. Nevoiți să se exileze, fruntașii pașoptiști au formulat în emigrație programul revoluției („Prințipiile noastre pentru reformarea patriei” și „Dorințele partidei naționale din Moldova”), în care, pe lângă problema împroprietăririi țăranilor se punea și problema creării statului național român. În Țara Românească a avut loc o revoluție la care au participat: țărănimea, meșteșugarii și lucrătorii de la orașe, burghezia și boierimea liberală. Principalii ei conducători au fost: N. Bălcescu, Gh. Magheru, Al. G. Golescu, I. Heliade-Rădulescu, C.A. Rosetti, Chr. Tell. Programul Revoluției, izbucnită la 9/21 iun. 1848, sintetizat în Proclamația de la Islaz, prevedea independența administrativă și legislativă a țării, egalitatea în fața legii, eliberarea și împroprietărirea țăranilor (art. 13) etc. La 13/25 iun. domnul țării, Gh. Bibescu, a abdicat, conducerea revenind unui guvern provizoriu, iar apoi ca urmare a preponderenței elementelor moderate, unei locotenențe formată din I. Heliade-Rădulescu, N. Golescu și Chr. Tell. Îngrijorat de evenimente, guvernul rus a exercitat presiuni asupra Imp. Otoman ca să intervină cu forța armată (sept.). Au fost restaurate prevederile Regulamentului Organic, abolite temporar. În Transilvania problemele eliberării sociale s-au împletit strâns cu cele ale eliberării naționale. Principalii conducători au fost: Avram Iancu, S. Bărnuțiu, G. Barițiu, E. Murgu, A. Șaguna. Unirea forțată a Transilvaniei cu Ungaria, refuzul conducătorilor maghiari de a recunoaște drepturile naționale ale românilor i-au silit pe aceștia să meargă pe o cale revoluționară proprie. La Adunarea de la Blaj de pe Câmpia Libertății (3-5/15-17 mai 1848), care a constituit punctul culminant al revoluției în Transilvania, cei peste 40.000 participanți au adoptat programul care prevedea desființarea iobăgiei, egalitate națională și reprezentare proporțională în Dietă, administrație, justiție, Garda națională, înființarea de școli în limba română etc. Neținând seama de voința clar exprimată la Blaj, Dieta nemeșească din Cluj a confirmat la 17/29 mai 1848 încorporarea Transilvaniei la Ungaria, ceea ce a provocat dezbinarea forțelor revoluționare române și maghiare, fapt de care a profitat Curtea de la Viena. Avram Iancu a organizat cetele moților, transformându-le într-o oaste țărănească, cu care a apărat regiunea Munților Apuseni împotriva oștilor nobilimii maghiare. Abia la 2/14 iul. 1848, în urma stăruințelor lui N. Bălcescu, a fost încheiat proiectul de pacificare prin care se punea capăt ostilităților între cele două tabere. Era însă prea târziu, deoarece în aug. 1849 revoluția maghiară a fost înfrântă de trupele habsburgice și ruse. Deși înfrântă, Revoluția de la 1848 în Țările Române a avut totuși urmări însemnate; a contribuit în mod esențial la dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român și a pus la ordinea zilei problemele fundamentale ale dezvoltării societății: problema agrară, a eliberării sociale, a egalității în drepturi, a unirii celor trei țări române în cadrul fruntariilor unuia și aceluiași stat, a libertății și independenței naționale.

ROMAN DE LA ROSE („Romanul trandafirului”), poem medieval francez. Alcătuit din două părți. Prima (peste 4.000 de versuri), scrisă de Guillaume de Lorris (c. 1235), este o poveste alegorică de dragoste, în spiritul cavaleresc medieval; a doua parte (c. 18.000 de versuri), realizată între 1270-1275, având ca autor pe Jean de Meung (c. 1240-c. 1305) are un pronunțat caracter satiric și erudit.

ROUGET DE L’ISLE [ruʒe de lil], Claude Joseph (1760-1836), ofițer, compozitor și scriitor francez. Participant la Revoluția Franceză. Căpitan de geniu la Strasbourg, a compus (1792) „Cântec de război pentru armata Rinului”, devenit, sub numele de „La Marseillaise”, imnul național al Franței. Cântece revoluționare, romanțe. Librete de operă.

búnă sámă saŭ seámă (de) V. samă.

SOFRONIE DE LA CIOARA (sec. 18, n. Cioara, azi Săliștea, jud. Alba), militant pentru ortodoxie în Transivania. Preot în satul natal. Rămas văduv, s-a călugărit, probabil la mănăstirea Cozia (Țara Românească), după care s-a reîntors la Cioara, unde a întemeiat un schit în hotarul satului, în care învățau copiii din satele învecinate. Între anii 1759 și 1761 îl aflăm în fruntea unei mișcări populare de apărare a credinței ortodoxe, care s-a extins în tot Ardealul, până în Maramureș. La 14-18 febr. 1761 a convocat un mare „sinod” de preoți și mireni la Alba Iulia, în cadrul căruia s-au formulat mai multe revendicări cu caracter religios, social și național, înaintând un memoriu în acest sens Curții imperiale din Viena. După o întâlnire cu generalul Nikolaus Adolf de Buccow, trimisul împărătesei Maria Tereza și comandant al forțelor militare din Transilvania, s-a refugiat în Țara Românească, unde a ajuns egumen la schitul Robaia (dependent de mănăstirea Argeș). În 1955 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat (prăznuit la 21 oct.).

JUIZ DE FORA, oraș în SE Braziliei (Minas Gerais), pe râul Parabuina, la 130 km N de Rio de Janeiro; 399,3 mii loc. (1993). Nod de comunicații. Centru comercial (cafea, orez, animale). Expl. de bauxită și staniu. Topitorie de zinc. Ind. constr. de mașini, textilă (tricotaje), piel. și încălț., alim. (zahăr, bere). Hidrocentrală. Universitate. Fundat în 1709. Vechiul nume: Parabuina.

MACARENA (SERRANÍA DE LA MACARENA), lanț muntos în partea central-sudică a Columbiei (Cordillera Oriental), la c. 320 km S de Bogotá, extins pe direcția NNV-SSE, pe 240 km lungime, între râurile Duda (la V), Guejar (N și E) și Guyabero (S). Alt. max.: 3.050 m. Parc național (501,3 mii ha), întemeiat în 1948 și declarat rezervație (1971), în care trăiesc urși, jaguari, reptile și c. 450 de specii de păsări.

RIO GRANDE DE SANTIAGO, fluviu în partea central-vestică a Mexicului; 965 km. Izv. din Sierra Madre Occidental, de la 29 km V de Ciudad de Mexico, traversează lacul Chapala și se varsă în Oc. Pacific, în fața ins. Marias. În cursul superior, până la intrarea în lacul Chapala, poartă numele Rio Lerma. În apropiere de orașul Guadalajara, formează cascada Juancatlán, cu o cădere de 22 m.

RIO DE ORO, protectorat spaniol în N Africii situat între Atlantic și terit. de azi al Mauritaniei. Cap.: Villa Cisneros, azi Dackhla. Cucerit de spanioli (1885) a format (1958) împreună cu terit. Saguía El Hamra prov. Sahara, care din 1976 aparține Marocului. V. și Sahara Occidentală.

RIO DE LA PLATA, unul dintre cele patru viceregate spaniole creat în 1776 în cadrul procesului de descentralizare a Imperiului colonial spaniol, prin desprindere din viceregatul Perú; constituit pe terit. aflat azi în componența statelor Argentina, Uruguay, Paraguay și Bolivia. Capitala în orașul Buenos Aires. A avut de făcut față agresiunilor colonialiste, îndeosebi ale britanicilor. În 1810, în urma răscoalei populației creole împotriva autorităților spaniole, ultimul vicerege a fost alungat, instituindu-se o juntă provizorie.

RÍO DE LA PLATA, larg estuar situat la granița între Argentina și Uruguay, format de fl. Paraná și Uruguay. Lungime: 320 km; lățime max.: 220 km. În estuar se varsă și fl. Uruguay. Pe țărmurile sale se află orașele Buenos Aires, La Plata, Montevideo. Descoperit în 1516 de spaniolul J.D. de Solis. Explorat de F. Magellan (1520) și de S. Cabot (1527-1529), prima așezare permanentă a coloniștilor spanioli în regiune s-a fixat la Asunción (1537).

RIO DE JANEIRO [ríu də jənəíru] 1. Oraș în SE Braziliei, centrul ad-tiv al statului cu același nume (din 1975), situat pe țărmul G. Guanabara al Oc. Atlantic, străjuit de masivul granitic Pão de Açúcar (404 m alt.) și de vf. Corcovado (704 m alt.); 5,9 mil. loc. (2003) (cu suburbiile ajunge la 11,2 mil. loc.). Port comercial și port turistic. Aeroporturile Galeão și Santos Dumont. Nod de comunicații. Metrou (inaugurat în 1979). Legat prin pipe-line cu Belo Horizonte și printr-un pod peste G. Guanabara (14 km lungime) cu orașul Niterói. Important centru comercial, financiar-bancar, de transport, cultural-științific, turistic (carnavalul de la Rio) și balnear (celebrele plaje Copacabana, Ipanema, Barra de Tijuca). Șantier naval. Ind. electrotehnică, chimică, a cauciucului, textilă, de prelucr. a petrolului, a lemnului (mobilă) și a tutunului, sticlăriei, hârtiei, pielăriei și încălțămintei, alim. Cinci universități. Muzeu Național de Artă; Muzeu de Artă Populară. Biblioteca națională cu peste 2 mil. vol. Teatru. 44 școli de samba, cu peste 100.000 de cursanți, care pregătesc pe cei amatori să participe la carnaval. Grădină botanică (1808), cu pește șapte mii de varietăți de plante, extinsă pe 141 ha. Parc zoologic. Monumente: mănăstirile Candelária (1775) și São Bento (sec. 17), în stil colonial, Catedrala metropolitană (1590), bisericile Carmo (1752), Nossa Senhora da Glória do Outerio (1714), São Antonio, franciscană (1773), São Francisco da Pentência (1773), Palatul Quinta da Boa Vista, în stil Empire, în care se află Muzeul Național de Științele Naturii, Palatul Tiradentes (1926) – fosta Cameră a Deputaților, Palatul Ministerului Educației (1939), clădirea Facultății de Arhitectură, construită după planurile arhitectului Oscar Niemeyer, Noua Catedrală (1976), clădirea Teatrului Municipal, replică a Operei din Paris, statuia monumentală a lui Iisus Hristos (38 m înălțime), iluminată noaptea, situată pe vf. Corcovado. Stadionul Maracana (165.000 locuri). Golful Guanabara, în care se află orașul R. de J., a fost descoperit la 1 ian. 1502 de portughezul A. Gonçalves, unul dintre membrii expediției lui Amerigo Vespucci, atribuindu-i numele de Rio de Janeiro (Râul Ianuarie), deoarece a fost descoperit în luna ianuarie. În 1555, expediția francezului Nicolas Durand de Villegaignon amplasa în această zonă primele locuințe ale unei colonii hughenote, dar în 1565, portughezii fondează orașul propriu-zis cu numele de São Sebastião de R. În 1676 sediul unui episcopat, iar din 1670 al Căpităniei Braziliei Meridionale. Importanța sa sporește începând din sec. 18, o dată cu exportul minereurilor de aur și diamante. Între 1763 și 1960, R. de J. a fost capitala Braziliei. ◊ Conferința de la ~, conferință mondială sub auspiciile O.N.U., asupra „mediului și dezvoltării”, supranumită „summitul Terrei” (iun. 1992). La lucrări au participat reprezentanți ai țărilor din întreaga lume care consacră „Carta asupra Pământului”, declarație privind drepturile și îndatoririle fundamentale privind protejarea mediului, concretizate în „Agenda 21”, pe baza principiului dezvoltării durabile. 2. Stat în SE Braziliei, cu ieșire la Oc. Atlantic, creat în 1975 prin fuziunea Districtului Federal Rio de Janeiro cu statul Guanabara; 43,7 mii km2; 14,8 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Rio de Janeiro. Cereale, cafea, plante tropicale; creșterea animalelor. Turism.

SÃO SALVADOR DA BAHIA DE TODOS OS SANTOS v. Salvador.

SÃO ROQUE [səu rok] (CABO DE SÃO ROQUE), cap pe țărmul de NE al Braziliei, la 5º29' lat. S și 35º13' long. V, cel mai estic punct al Americii de Sud.

SÃO PEDRO DE RIO GRANDE DO SUL v. Rio Grande.

SÃO PAULO DE LOANDA V. Luanda.

SÃO JOÃO DE MERITI, oraș în SE Braziliei (Rio de Janeiro), suburbia de NV a orașului Rio de Janeiro, situat la 23 km de acesta; 456,8 mii loc. (2003). Ind. metalurgică, a cauciucului, maselor plastice, tananților și alim. (preparate din lapte).

SAN TOMÉ DE GUYANA v. Ciudad Guyana.

SANTO DOMINGO DE LOS COLORADOS, oraș în NV Ecuadorului, la poalele de V ale Cordillerei Andine, la V de Quito; 200,4 mii loc. (2001).

SANTIAGO DE VEGA v. Spanish Town.

SANTIAGO DE LOS CABALLEROS, oraș în N Rep. Dominicane, situat pe Rio Yaque del Norte, la 56 km S de Puerto Plata; centrul ad-tiv al provinciei Santiago; 365,4 mii loc. (2002). Piață agricolă pentru tutun, cafea, cacao, fructe tropicale, trestie de zahăr ș.a. Ind. prelucr. a lemnului (mobilă) și tutunului (țigarete), pielăriei, farmaceutică, jucăriilor (păpuși) și alim. (rom, produse lactate). Universitate catolică (1962), Universitate politehnică (1974). Parcul Duarte. Catedrala Santiago el Mayor. Fundat, probabil, de Cristofor Columb în 1494 sau de fratele acestuia, Bartolomeu Columb, în 1495, fiind printre primele așezări din America. În 1504, 30 de cavaleri (caballeros) din Ordinul Sf. Iacob (Santiago) s-au stabilit la Santiago, denumind așezarea S. de la C. Orașul a fost ruinat de cutremurele din 1562 și 1842 și mistuit de incendiul din 1863, fiind refăcut de fiecare dată.

SANTIAGO DE GUAYAQUIL v. Guayaquil.

SANTIAGO DE CUBA, oraș în extrenitatea SE a Cubei, situat pe țărmul golfului omonim al M. Caraibilor, la poalele Sierrei Maestra, la 80 km v de Guantanamo și 765 km SE de Havana; centrul ad-tiv al provinciei omonime; 441,5 mii loc. (2002), al doilea oraș ca mărime al țării. Port comercial prin care se exportă min. de cupru, de fier și de mangan, zahăr, rom, tutun, fructe ș.a. Centru minier (cupru, fier, mangan) și agricol. Rafinărie de petrol. Șantier naval. Ind. metalurgică, chimică, textilă, a mat. de constr. (ciment), de prelucr. a tutunului și alim. (zahăr, rom). Stațiune balneară. Universitatea Oriente (1947). Catedrală în stil colonial (1522). Biserica San Francisco (sec. 16) și fortăreața Castillo del Morro, declarată (în 1997) în Patrimoniul cultural universal. Fundat în 1514 de Diego Velásquez de Cuéllar (primul guvernator al Cubei) pe un alt loc, situat la câțiva km de vatra actuală, care datează din 1522. Capitala Cubei până în 1589.

SANTIAGO DE COMPOSTELA, oraș în NV Spaniei, centrul ad-tiv al Comunității autonome Galicia, situat în zona de confl. a râului Sar cu râul Sarela, la 51 km SSV de La Coruña; 90,1 mii loc. (2001). Nod feroviar. Ind. electronică, de prelucr. a cauciucului și a lemnului (mobilă), textilă, pielăriei și încălțămintei, hârtiei, tananților, cosmeticii (săpun) și alim. (lichioruri). Obiecte de artizanat din argint. Piață agricolă pentru animale. Universitate (1501). Muzeul Galiciei de etnografie și antropologie; Muzeu de artă contemporană (1994). Festival anual „Sf. Iacob” (25 iul.). Are 40 de biserici și mânăstiri, între care se remarcă mănăstirea San Francisco (1214), biserica Santa Maria la Real del Sar (sec. 12) și catedrala romanică Sf. Apostol Iacob (1075-1087, completată în 1211 și în sec. următoare cu adăugiri baroce), în care se află mormântul Sf. Apostol Iacob (descoperit în anul 813, deasupra căruia a fost construită catedrala din ordinul lui Alfonso II al Asturiei), devenit un renumit loc de pelerinaj creștin. În piața Obradoiro sunt mai multe clădiri baroce construite în anii 1730-1750; Spitalul regal (azi hotel) construit în anii 1501-1511 de Enrique de Egas. Orașul, construit în jurul mormântului Sf. Apostol Iacob, a fost distrus în 997 în urma unui atac al musulmanilor din Pen. Iberică, dar a fost refăcut, treptat, de-a lungul Ev. med. Partea veche a orașului și drumul către oraș (mărginit de c. 1.800 de clădiri civile și religioase) au fost incluse (în 1985 și 1993) în Patrimoniul cultural universal.

SANTIAGO (SANTIAGO DE CHILE) [tʃíle], cap. Rep. Chile, situată în partea centrală a țării, pe râul Mapocho, la 95 km de țărmul Oc. Pacific, dominată de dealurile Santa Lucía și San Cristóbal, în apropiere de m-ții Anzi; 4,6 mil. loc. (2002). Aeroporturile Pudahuel și Los Cerrillos. Nod feroviar și rutier. Metrou. Cel mai mare centru politic, economic, comercial, financiar-bancar, științific, de învățământ și turistic al țării. Expl. de min. de cupru. Ind. metalurgiei feroase și neferoase, chimică, constr. de mașini și de material feroviar, de prelucr. a lemnului (mobilă), textilă, pielăriei și încălțămintei, sticlăriei, hârtiei, poligrafică și alim. Are șapte universități (cea mai veche din 1738), nouă muzee (de istorie, de artă precolumbiană, de arte fine ș.a.), două teatre, Academii de istorie, de științe, de medicină, de artă ș.a., orchestră simfonică, patru observatoare astronomice, Arhivă națională, Bibliotecă națională ș.a. Parcurile Santa Lucía și San Cristóbal. Grădină zoologică; Catedrala mitropolitană (1558, reconstruită în 1780 după un incendiu) situată în Plaza de Armas; biserică franciscană (sec. 16, reconstruită în sec. 19); Palacio de la Moneda (sec. 18); Casa Colorado (1769); Palatul Cusiño (sec. 19). Fundat la 12 febr. 1541 de conchistadorul spaniol Pedro de Valvidia, cu numele Santiago del Nuevo Estremadura, a fost declarată oficial cap. statului Chile la 12 febr. 1818. Distrusă în mare parte de cutremurele din 1617 și 1674.

SANTA MARIA DE GAETE v. Osorno.

SANTA FÉ DE BOGOTÁ v. Bogotá.

SANTA CRUZ DE TENERIFE [sánta kruθ], oraș în Spania insulară, centrul ad-tiv al Comunității autonome Canare, situat pe țărmul de NE al ins. Tenerife; 188,4 mii loc. (2001). Aeroport. Port comercial. la Oc. Atlantic, prin care se exportă banane, fructe tropicale, tutun, roșii ș.a. și punct de escală pe rutele transatlantice. Rafinărie de petrol. Ind. de prelucr. a tutunului și alim. (conserve de legume și fructe, vin). Centru de ceramică. Pescuit. Stațiune balneoclimaterică. Turism. Muzeu de artă; Muzeu de antropologie. Teatru. Biserică din sec. 16-17; mănăstirea San Francisco (sec. 17-18), în stil baroc. Castelul San Cristobal (sec. 17-18). Fundat în 1494. Atacat de către englezi (în 1657 și 1797), la cel din urmă asalt aici și-a pierdut brațul drept căpitanul (viitorul amiral) englez Horatio Nelson, în încercarea (nereușită) de a cuceri orașul.

SANTA CRUZ. 1. (NENDO sau NDENI), arh. vulcanic și coraligen în SV Oc. Pacific (Melanezia), în statul insular Solomon, situat la 402 km E de arh. Solomon; 938 km2. Ins. pr.: Santa Cruz (Nendo sau Ndeni), Utupua, Vanikoro. Plantații de cocotieri. Pescuit. Descoperit în 1595 de exploratorul spaniol Alvaro de Mendaña de Neira. 2. V. Saint Croix. 3. Prov. în extremitatea de S a Argentinei, în Patagonia, extinsă între Oc. Atlantic în E și Cordillera Andină în V, la granița cu Chile; 243,9 mii km2; 196,9 mii loc. (2001). Centrul ad-tiv: Rio Gallegos. Afectată de vânturi și furtuni frecvente. Creșterea ovinelor. Păduri, lacuri glaciare. Turism. Parcurile naționale Los Glaciares (4,5 mii km2) și Perito Moreno (1,2 mii km2). Pădure pietrificată, declarată monument al naturii (1954), extinsă pe 35 km2. 4. (numele complet: SANTA CRUZ DE LA SIERRA), oraș în partea central-estică a Boliviei, pe râul Piray, la 480 km SE de La Paz și 290 km NE de Sucre; centrul ad-tiv al departamentului Santa Cruz; 1,1 mil. loc. (2001). Aeroportul Viru-Viru. Nod rutier. Expl. de petrol, gaze naturale, min. de fier și de mangan. Rafinărie de petrol. Ind. petrochimică, de prelucr. a lemnului, textilă, pielăriei și alim. (ulei de soia, zahăr, rom, preparate din carne și lapte, alcool). Centru comercial și piață agricolă pentru cafea, cacao, tutun, orz, soia, trestie de zahăr, fructe, bovine. Universitate (1879). Fundat în 1561 de conchistadorul spaniol Nuño de Chávez pe locul azi al orașului San José de Chiquitos, a fost nevoit să se mute pe vatra actuală în 1595 din cauza atacului amerindienilor. În 1811 locuitorii S.C. și-au proclamat independența față de Spania.

SAN SALVADOR DE JUJUY, oraș în NNV Argentinei, centrul ad-tiv al prov. Jujuy, situat la poalele E ale m-ților Anzi, la 1.220 m alt., pe valea râului Jujuy; 230,9 mii loc. (2001). Aeroport. Prelucr. produselor agricole. Turism. Catedrală (1606). Fundat în 1593 de Francisco de Argañarás y Murguia.

SAN PEDRO DE MACORÍS, oraș în SE Rep. Dominicane, port la M. Caraibilor, situat la gura de vărsare a lui Rio Higuamo, la 64 km de Santo Domingo, centrul ad-tiv al provinciei omonime; 124,7 mii loc. (2002). Aeroport. Exportă zahăr, melasă, lemn și animale. Ind. textilă, de prelucr. a lemnului și a tutunului, cosmetică și alim. (zahăr, alcool). Universitate (1970).

SAN MIGUEL DE LA PALMA v. La Palma.

SAN MIGUEL DE TUCUMÁN (sau TUCUMÁN), oraș în partea de N a Argentinei, centrul ad-tiv al prov. Tucumán, situat la poalele E ale Sierrei del Aconquija (m-ții Anzi), pe Rio Salé (afl. al lui Rio Dulce), la 1.090 km NV de Buenos Aires; 625 mii loc. (2001). Ind. teztilă, de prelucr. a lemnului și a trestiei de zahăr. Piață agricolă (trestie de zahăr, cereale, animale). Universitatea Națională (1914). Muzee. Catedrală în stil colonial (sec. 18). Palat guvernamental. Fundat în 1565 de guvernatorul spaniol Diego de Villaroel, inițial pe Rio Tejar, la 96 km NE de locul actual, dar din cauza inundațiilor catastrofale din 1685, provocate de Rio Tejar, a fost mutat pe locul de astăzi. Din 1776 a făcut parte din Viceregatul Rio de la Plata. Aici, la 9 iul. 1816, José de San Martin a proclamat independența „Provinciilor unite de la Rio de la Plata” (numită mai târziu Argentina).

SANLÚCAR (SANLÚCAR DE BARRAMEDA), oraș-port în SV Spaniei (Andaluzia), la vărsarea fl. Guadalquivir în G. Cadiz, la 29 km NV de orașul Cadiz; 60,2 mii loc. (2001). Biserică (din sec. 14), Palatul ducilor de Medina Sidonia. Intensă activitate portuară în Ev. med. În 1498 din acest port a plecat Cristofor Columb în cea de-a treia călătorie spre Lumea Nouă, iar în 1519, tot de aici, Fernando de Magellan și-a început expediția sa în jurul lumii.

SAN JUAN DE PASTO v. Pasto.

SAN JUAN DE LOS MORROS [san huán], oraș în Venezuela, la 80 km SV de Caracas, centrul ad-tiv al statului Guárico; 94 mii loc. (2001). Nod de comunicații. Piață agricolă (animale, bumbac, porumb, cafea, tutun).

SAN FERNANDO DE APURE, oraș în V Venezuelei, centrul ad-tiv al statului Apure, situat pe râul Apure, la 289 km S de Caracas; 99 mii loc. (2001). Port fluvial. Nod de comunicații. Piață pentru animale și piel. Ind. cărnii. Creșterea bovinelor.

SAN FELIPE DE LERMA v. Salta (1).

SANDWICH DE SUD (SOUTH SANDWICH [sauθ sænduitʃ]), arh. britanic, de origine vulcanică, nelocuit, situat în S Oc. Atlantic în apropierea coastelor Antarctidei, la 2.170 km ESE de capul Horn; dependent ad-tiv de ins. Falkland; 311 km2. Alt. max.: 1.372 m. Acoperit de gheață și zăpadă. Descoperit de James Cook în 1775.

2) de saŭ (și ngr. de, scris nte, haĭ, haĭde): De! Știŭ eŭ ce să fac?! De! Fă cum vreĭ! Arată și ironia: Apoĭ de! Deștepțĭ ca tine maĭ rar!

3) de, interj. de mînat calu, ca și hi: de, cal!

*4) de- (lat. de) pref. care în cuv. moderne arată- arată privațiunea, risipirea, depărtarea, înjosirea și corespunde cu des-, dis-, -s: decolorez saŭ descolorez, debandadă, detronare, degradare.

de-a V. de 1 și a 4.

de-adins V. adins.

SAN CRISTOBAL DE LA LAGUNA v. Laguna, La ~.

1) de prep. (lat. de; în est mrom. și it. di, pv. cat. sp. pg. de). 1) Despre: a vorbi, a se interesa de cineva, de ceva. (vechĭ: De neamu Moldovenilor). 2) De către: e lăudat de toată lumea; Cartaginea a fost nimicită de Romanĭ. 3) Din partea, din cauza: mă tem de lupĭ, mă mir de tine, bolnav de frigurĭ, rîde de bucurie, scînteĭază de inteligență, îĭ pute urma de leneș (subînț. ce e = e așa de... în cît), e mort de beat, mort de frică, tremură de slab, ĭeșit de soare. 4) Din, făcut din, consistînd din: pahar de aur, pod de fer. 5) Arată conținutu: un pahar de apă (nu cu apă, căcĭ e vorba de conținut: am băut un pahar de apă, adică „conținutu, nu paharu”), un vagon de lemne, o căruță de Jidanĭ (plină de Jidanĭ). 6) Arată scopu, destinațiunea (= pentru): un pahar de apă, o lingură de supă, o umbrelă de ploaĭe, pușcă de vînat (de vînătoare), apă de băut, lemne de ars (orĭ de foc), casă de închiriat, bilet de întors, om bun de bătut, praf de pușcă, drum de care, trenu de Galațĭ, ne gătim de drum, casă de vînzare, n’am (adică „banĭ”) de birjă, aci e de mine, (e bine să trăĭesc eŭ), aci e de trăit. 7) Arată originea, proveniența (= de la): șoĭm de munte, brînză de Brăila, trenu de (= de la) Galațĭ, de acĭ, de după ușă, de supt pat, de acolo, de unde (V. unde), de acasă, de la plug, de la școală, cal de furat (provenit din furt), vin de cel bun (din cel bun), un prieten de aĭ meĭ (fals de al meŭ. Numai cu numele materiale se poate zice un vin de al meŭ, adică „dintr’al meŭ”), un vin de cel bun, din cel bun. 8) Arată genitivu partitiv: un cel de ceĭ bunĭ, cireșe de cele marĭ, ardeĭ de ăĭ de nu ustură (în vest, adică „de ceĭ care nu ustură”), de ale lumiĭ (lucrurĭ dintr’ale lumiĭ), de ale armateĭ, de ale satuluĭ. 9) Arată timpu de cînd: a murit de tînăr, a plecat din țară de copil, a ars de viŭ, copiiĭ aŭ mîncat poamele de crude, căpitan de 30 de anĭ (în etate orĭ în funcțiune), de ĭeri, de mîne, de cu noapte, de cu ĭarnă, de vreme (din vreme); încă de purcesul luĭ Jigmond (N. Cost. 1, 487), de la plecarea luĭ. 10) Arată separațiunea: a despărți oile de capre, a curăța lemnu de coajă. 11) Arată relațiunea, contactu: corabia s’a izbit de stîncă, calu e legat de gard, scara e rezemată de zid. 12) Se unește cu numeralele cardinale de la 19 în sus: 20 de oamenĭ, și cu cele adverbiale de la 2 în sus: de doŭă orĭ, de opt orĭ. 13) Servește la comparațiune: copacu e tot așa de înalt ca casa, vulturu se suĭe maĭ sus de nourĭ saŭ de cît nouriĭ (V. cît), eraŭ maĭ mulț (saŭ maĭ mulțĭ) de saŭ de cît saŭ ca opt oamenĭ. 14) Arată punctu concernut: greŭ de (saŭ la) cap, scurt de (saŭ la) coadă, bun de (saŭ la) gură; de vorbit, poate vorbi, dar nu poate merge; de urat, am maĭ ura, dar ne e că vom însera (versurĭ dintr’o colindă). 15) Servește la formarea locuțiunilor adjectivale și adverbiale și a genitivuluĭ prepozițional: de față (prezent), oameniĭ ceĭ de față, copil de țîță (care suge), de ajuns (suficient), de fel, de loc (nicĭ de cum), degeaba, degrabă (în grabă), ministeru de justiție (l justițiiĭ), schit de călugărĭ (călugăresc). 16) În unire cu a 4, formează o mulțime de loc. adverbiale saŭ adjectivale: de-a valma, de-a berbealecu, de-a dura, de-a tumba, de-a rostogolu, de-a lungu, de-a latu, de-a curmezișu, copiiĭ se joacă de-a baba oarba, de-a hoțiĭ, de-a ascunsu; perceptoru o probozea de-a biruluĭ (nord), o urmărea cu de ale biruluĭ, cu biru. De pe, de deasupra: ĭa ceașca de pe masă, ĭa greutatea de pe mine (Fals copie de pe natură. Corect e după natură, ca fr. d’aprée nature, germ. nach der natur, cum zicĭ după fantazie, după gustu meŭ, după placu meŭ). Conj. 1) Dacă (maĭ ales înainte de vocale, dar și în ainte de de consonante): de-ar și așa; de vreĭ orĭ de nu vreĭ; o, de-așĭ fi sănătos! 2) Vest. Deși, și de, și dacă, măcar că, cu toate că (concesiv): găina, de e pasăre, când bea apă, tot se uĭtă și ĭa la Dumnezeŭ (Isp.) 3) În cît (consecutiv): plînge de ți se rupe inima, nu știŭ ce are de plînge, e frumoasă de te uĭmește, e leneș de-ĭ pute urma. 4) Ca să (cu ind.): am stat de am scris, haĭ de mănîncă, du-te de te plimbă!. De ce... de ce saŭ de ce... de aceĭa, cu cît... cu atît: de ce-ĭ daĭ, de ce maĭ cere. V. ce și după.

de-a valma V. valma.

PĂDUREA DE PIATRĂ (SHI LIN), formațiuni stâncoase izolate sau grupate, sub forma unor piloni înalți de c. 30 m, situate într-o regiune carstică din S Chinei (prov. Yunnan), la c. 120 km SE de orașul Kumming. Este una dintre cele mai spectaculoase „păduri de piatră”, extinsă pe c. 260 km2, care a luat naștere în urma acțiunii erozive a apelor din precipitații asupra rocilor carstice, stâncile rezultate căpătând forme ciudate, cum sunt leul uriaș, bivolul, rinocerul, pasărea Phoenix ș.a. Este cea mai mare și cea mai spectaculoasă pădure de piatră de pe Glob. Turism.

de biŭ V. biŭ.

PACTUL ATLANTICULUI DE NORD v. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

PACHUCA DE SOTO [patʃúka], oraș în partea central-sudică a Mexicului, centrul ad-tiv al statului Hidalgo, situat pe versantul de V al Sierrei Madre Oriental, la 2.484 m alt., la 92 km NNE de Ciudad de Mexico; 287,4 mii loc. (2000). Centru minier (aur, argint, plumb, cinabru). Metalurgia neferoaselor; ind. textilă, a încălțămintei și alim. Universitate (1869). Muzeu. Teatru. Biserica San Francisco (1590). Casa Colorado (1785). Fundat în 1534 pe locul unei vechi așezări toltece.

de ce V. ce.

*Răzbóiul de Independénță s. propriu n.

*Răzbóiul de Secesiúne (-si-u-) s. propriu n.

*Răzbóiul de 30 de Ani s. propriu n.

OCNA DE FIER, com. în jud. Caraș-Severin, sitaută în zona m-ților Dognecei; 801 loc. (2003). Expl. de min. de fier, de sulfuri polimetalice și de obr. Muzeu de mineralogie.

PICIOR DE MUNTE, Câmpia ~, câmpie înaltă (c. 200 m alt.), cu caracter piemontan (considerată de unii autori ca extremitate sud-estică a piemontului Cândești, de alții ca partea vestică a câmpiei Târgoviștei). Cuprinsă între valea Dâmboviței la E și valea Cobia la V; păduri, terenuri agricole, exploatări de petrol.

PICO DE ANETO, vârf în masivul Maladeta (Pirineii Centrali, Spania), constituind alt. max. (3.404 m) a m-ților Pirinei.

PICO DE TEIDE, vulcan activ în arh. Canare (ins. Tenerife). Alt.: 3.718 m. Ultima erupție în anul 1909.

DE CHIRICO, Giorgio v. Chirico.

DE COSTER [dɔ costər], Charles-Théodore-Henri (1827-1879), scriitor belgian de limbă franceză. Inspirat de folclor flamand, romanul său picaresc „Legenda și aventurile eroice, fericite și glorioase ale lui Ulenspiegel și ale lui Lamme Goedzak în Flandra și în alte părți” celebrează dragostea de patrie și libertate.

DE FOREST [də fɔrist], Lee (1873-1961), inventator american. Pionier în domeniul radiotelegrafiei, al sonorizării filmelor și al televiziunii. A construit trioda (1906), realizare ce a făcut posibilă telefonia transcontinentală. Preocupări în domeniul radioelectricității.

DE GASPERI, Alcide (1881-1954), om politic italian. Unul dintre fondatorii Partidului Creștin-Democrat (1943); prim-min. (1945-1953) și, în repetate rânduri, ministru al Afacerilor Externe.

de GAULLE, Charles v. Gaulle, Charles de.

DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ, document adoptat la 4 iul. 1776, la Philadelphia, de Congresul continental al reprezentanților celor 13 colonii engleze din America de Nord, prin care acestea s-au declarat independente. D., concepută de Thomas Jefferson, reprezenta chintesența celor mai înalte concepte politice și filozofice ale sec. 18. Ziua de 4 iul. a devenit sărbătoarea națională a S.U.A. Declarația de independență Atunci când, în decursul evenimentelor omenești, devine necesar ca un popor să desfacă legăturile politice care l-au unit cu un altul și să-și asume printre Puterile lumii statutul aparte și egal la care îl îndreptățesc Legile Naturii și ale lui Dumnezeu, un elementar respect față de legile nescrise ale umanității impune ca acesta să declare cauzele care îl constrâng la separațiune. Considerăm ca adevăruri grăitoare că toți oamenii s-au născut egali, că sunt înzestrați de către Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea se numără dreptul la Viață, la Libertate și la căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Oamenii instituie Guverne, care își derivă dreptele lor puteri din consimțământul celor guvernați. Că, ori de câte ori, o Formă de Guvernare devine o primejdie pentru aceste țeluri, este Dreptul Poporului să o schimbe sau să o abolească și să instituie un nou Guvern bazat pe acele principii și organizat în acele forme de exercitare a prerogativelor sale care i se vor părea cele mai nimerite să-i garanteze acestui Popor Siguranța și Fericirea. Prudența, într-adevăr, va fi aceea care va dicta ca Guvernele de mult statornicite să nu fie schimbate pentru motive neînsemnate sau vremelnice; iar întreaga experiență ne învață că omenirea este mai dispusă să sufere, atâta vreme cât răul poate fi tolerat, decât să-și facă dreptate prin abolirea formelor de guvernare cu care s-a obișnuit. Dar atunci, când un lung șir de abuzuri și de uzurpațiuni urmărind invariabil același Scop, demonstrează intenția de a subjuga Poporul unui Despotism absolut, este dreptul său, este datoria sa să înlăture un asemenea Guvern și să găsească noi Garanți ai securității lui viitoare. Tot astfel a fost și suferința răbdătoare a acestor Colonii; și tot astfel este acum nevoia ce le obligă să schimbe fostele lor Sisteme de Guvernământ. Istoria actualului Rege al Marii Britanii este o istorie de repetate ultraje și uzurpațiuni, având toate ca scop direct statornicirea unei Tiranii absolute asupra acestor State. Pentru a dovedi cele spuse, să supunem Faptele judecății unei lumi nepărtinitoare. A refuzat să-și dea Acordul pentru Legile cele mai benefice și mai necesare binelui public. A interzis Guvernatorilor săi să valideze Legi de importanță imediată și presantă dacă aceștia nu le suspendau până la obținerea asentimentului său; iar când acestea erau suspendate ca atare, el a neglijat cu totul să se ocupe de ele. A refuzat să sancționeze alte Legi ce aduc înlesniri unor mari circumscripții, dacă locuitorii acestora nu renunțau la dreptul de Reprezentare în Legislativ, un drept de valoare inestimabilă pentru ei și înspăimântător doar pentru tirani. A convocat corpurile legiuitoare să se întâlnească în locuri neobișnuite, inconfortabile și la mare distanță de Oficiile Publice cu unicul scop de a-i istovi pentru a-i face să se conformeze măsurilor sale. A dizolvat în mod repetat Camerele Reprezentanților pentru că acestea s-au opus cu bravă fermitate încălcării de către el a drepturilor poporului. A refuzat mult timp, după astfel de dizolvări, să permită alegerea altora; drept urmare, Puterile Legislative, neputând fi anihilate, au revenit Poporului în totalitatea sa pentru a fi exercitate, Statul rămânând între timp expus tuturor primejdiilor de invazie din exterior și de frământare în interior. S-a străduit să împiedice popularea acestor State; în acest scop obstrucționând Legea Naturalizării Străinilor; refuzând să sancționeze ale legi de natură să încurajeze migrarea înspre aceste locuri și înăsprind condițiile pentru noi Alocări de Pământuri. A împiedicat Administrarea Justiției, refuzând să-și dea Asentimentul pentru Legile care stabilesc Puterile Judecătorești. I-a făcut de judecători dependenți în totalitate de Voința sa în privința duratei exercitării funcției și a cuantumului și plății salariilor acestora. A înființat o mulțime de Noi servicii și a trimis încoace armate de Funcționari. care să ne hărțuiască oamenii și să le spolieze agoniselile. Și-a păstrat printre noi, în timp de pace, Armatele sale Regulate, fără Consimțământul corpurilor noastre legiuitoare. A acționat în așa fel încât Armata să fie independentă de Puterea Civilă și superioară acesteia. S-a însoțit cu alții ca să ne supună unei jurisdicții străine de constituția noastră și nerecunoscută de legile noastre; dându-și Asentimentul pentru Actele acestora de pretinsă Legislație: Pentru a încartirui printre noi mari corpuri de militari înarmați; Pentru a-i proteja de pedeapsă printr-un simulacru de Judecată pentru orice Crime pe care le-ar fi comis împotriva Locuitorilor acestor State; Pentru a împiedica Comerțul nostru cu toate colțurile lumii; Pentru a ne impune taxe fără Consimțământul nostru; Pentru a ne priva, în multe cazuri, și de avantajele proceselor la Curtea cu Juri; Pentru a ne duce peste Mări spre a fi judecați pentru pretinse delicte; Pentru abolirea liberului Sistem de Legi Engleze într-o Provincie învecinată, stabilind înăuntrul acesteia o guvernare Arbitrară și lărgindu-i Hotarele astfel încât să o folosească imediat drept exemplu și instrument pentru introducerea aceleiași conduceri absolute în aceste Colonii; Pentru înlăturarea Statutelor noastre, pentru abolirea Legilor noastre cele mai prețioase și pentru modificarea fundamentală a Formelor noastre de Guvernământ; Pentru suspendarea propriilor noastre Corpuri Legiuitoare și pentru a se fi declarat investiți cu puterea de a elabora legi pentru noi în toate cazurile, fără discriminare. A renunțat la Guvernare aici, declarându-ne în afara Protecției sale și a dus Război împotriva noastră. Ne-a prădat mările, ne-a pustiit Coastele, ne-a ars orașele și a distrus viețile oamenilor noștri. În momentul de față transportă mari Armate de Mercenari străini pentru a desăvârși actele aducătoare de moarte, pustiire și tiranie, începute în împrejurări de o Cruzime și Perfidie cu greu egalate chiar și de cele mai barbare epoci și total nedemne de Conducătorul unei națiuni civilizate. I-a constrâns pe Concetățenii noștri Capturați în largul Mării să ridice Armele împotriva Țării lor, să devină călăii prietenilor și Fraților lor sau să cadă ei înșiși răpuși de Mâinile acestora. A incitat la răzmerițe în rândurile noastre și s-a străduit să-i aducă încoace pe locuitorii de la frontierele noastre, nemiloșii Sălbatici Indieni, a căror lege de război bine-știută este de distrugere fără discriminare a tuturor, indiferent de vârstă, sex sau condiție socială. La fiecare etapă a acestor Opresiuni, Noi am înaintat Petiții de Reparare a Nedreptății în cei mai umili termeni: Cererilor Noastre repetate li s-a răspuns doar cu repetate injurii. Un Principe, al cărui caracter este astfel marcat de acțiuni care, fiecare în parte, ar putea defini un Tiran, este nepotrivit să fie conducătorul unui popor liber. Nu se poate nici spune că nu le-am atras atenția fraților noștri britanici. I-am avertizat din când în când cu privire la încercările legislativului lor de a-și extinde jurisdicția în mod inadmisibil asupra noastră. Le-am reamintit împrejurările emigrării și stabilirii noastre aici. Am apelat la simțul lor înnăscut de dreptate și mărinimie și i-am implorat în numele legăturilor noastre de rudenie comună să dezavueze aceste uzurpațiuni, care, în mod inevitabil, vor duce la întreruperea legăturilor și a corespondenței noastre. Au fost însă și ei surzi la vocea dreptății și a legăturii de sânge. Trebuie, de aceea, să acceptăm necesitatea de a ne Separa și de a-i considera, ca și pe restul umanității, Dușmani pe timp de Război și Prieteni pe timp de Pace. De aceea, noi, Reprezentanții STATELOR UNITE ALE AMERICII, întruniți în Congresul General, făcând apel la Judecătorul Suprem al omenirii pentru a cântări corectitudinea intențiilor noastre, declarăm și publicăm solemn, în Numele și prin Autoritatea investită de bunul Popor al acestor Colonii, că aceste Colonii Unite sunt și de drept trebuie să fie STATE LIBERE ȘI INDEPENDENTE; că ele sunt Absolvite de orice loialitate față de Coroana Britanică și că orice legătură politică între ele și Statul Marii Britanii este și trebuie să fie desfăcută în întregime și că, în calitate de State Libere și Independente au puteri depline să declare Război, să încheie Pace, să contracteze Alianțe, să stabilească Legături Comerciale și să facă toate actele și lucrurile pe care Statele Independente pot să le facă de drept. Și, pentru a susține această Declarație, punându-ne nădejdea în protecția Providenței Divine, ne legăm unii de față de alții cu Viețile noastre, Averile noastre și cu sfânta noastră Onoare. Declarația de mai sus a fost, din ordinul Congresului, autentificată și semnată de către următorii membrii: John Hancock; NEW HAMPSHIRE: Josiah Bartlett, William Whipple, Matthew Thornton; MASSACHUSETTS BAY: Samuel Adams, John Adams, Robert Treat Paine, Elbridge Gerry; Rhode Island: Stephen Hopkins, William Ellery; CONNECTICUT: Roger Sherman, Samuel Huntington, William Williams, Oliver Wolcott; NEW YORK: William Floyd, Philip Livingston, Francis Lewis, Lewis Morris; NEW JERJEY: Richard Stockton, John Witherspoon, Francis Hopkinson, John Hart, Abraham Clerk; PENNYSYLVANIA: Robert Morris, Benjamin Rush, Benjamin Franklin, John Morton, George Clymer, James Smith, George Taylor, James Wilson, George Ross; DELAWARE: Caesar Rodney, George Read, Thomas M'Kean; MARYLAND: Samuel Chase, William Paca, Thomas Stone, Charles Caroll, of Carrollton; VIRGINIA: George Wythe, Richard Henri Lee, Thomas Jefferson, Benjamin Harrison, Thomas Nelson Jr., Francis Lightfoot Lee, Carter Braxton; NORTH CAROLINA: William Hooper, Joseph Hewes, John Penn; SOUTH CAROLINA: Edward Rutledge, Thomas Lynch Jr., Arthur Middleton; GEORGIA: Button Gwinnett, Lyman Hall, George Walton. SE DECIDE ca exemplare ale Declarației să fie trimise diverselor adunări, convenții și comitete sau consilii de securitate și diverșilor comandanți ai trupelor continentale; ca Declarația să fie adusă la cunoștință în fiecare dintre Statele Unite, la nivelul conducerii armate.

PEȘTERA CU APĂ DE LA BULZ, peșteră în NE m-ților Pădurea Craiului, situată pe versantul de S al văii Iada, la 365 m alt., în perimetrul com. Bulz, jud. Bihor. Lungimea galeriilor: 4.500 m. Explorată pentru prima oară în 1944. Galeria principală prezintă numeroase cascade, lacuri, precum și săli largi ce alternează cu spații înguste. Greu accesibilă.

PEȘTERA DE LA GĂLĂȘENI, peșteră în NE m-ților Pădurea Craiului, situată pe valea Deblei, la 380 m alt., în satul Gălășeni, jud. Bihor. Lungimea galeriilor: 2.357 m. Este constituită din două coridoare paralele, unul mai lung (Galeria uscată), cu săli spațioase, bogat concreționate, alternând cu zone mai înguste, și altul mai scurt (Galeria cu apă), străbătut de un pârâu subteran. Greu accesibilă.

PEȘTERA DE LA MOVILE, peșteră situată în S Dobrogei, la V de Mangalia, la c. 3 km de litoral. A fost descoperită în urma unui foraj executat în 1986, care la adâncimea de 18 m a interceptat un gol carstic, lipsit de legătură cu exteriorul. Adăpostește un ecosistem extrem de original, având ca bază trofică chemosinteza realizată de bacterii prin utilizarea hidrogenului sulfurat furnizat de apele mezotermale sulfuroase din rețeaua de fisuri și goluri carstice din S Dobrogei. S-au identificat aici 30 de specii și câteva genuri noi din diverse familii de nevertebrate.

PETEN ITZÁ (LAGO DE FLORES), lac în America Centrală istmică (N Guatemalei) situat în Pod. Petén la 110 m alt.; 99 km2. Pe o insulă se află orașul Flores, centrul administrativ departamental. Numele semnifică în limba maya, dialectul nahuatl, „insula populației Itzás”. Este locul geometric care a purtat cele mai multe denumiri în decursul timpului.

PEȘTERA NEAGRĂ (DE LA BARSA), peșteră în partea centrală a m-ților Bihor, în bazinul depresionar numit Groapa de la Barsa, la 1.100 m alt. Lungimea galeriilor: 1.879 m. Este constituită dintr-un sistem de galerii active (cu apă) și săși mari, dispuse pe c. 100 m diferență de nivel care, împreună, au înfățișarea literei K. Prezintă formațiuni stalagmitice și depuneri de tip „piele de leopard” pe pereți. În 1974 s-a realizat joncțiunea naturală cu Peștera de la Zăpodie, care a format o rețea subterană de galerii cu o lungime totală de 12.100 m. În această peșteră trăiește viermele Troglochaetus beranecki. Greu accesibilă.

PAUL DE ALEP (pe numele arab Bulos ibn az-Za’im) (1627-1669), cleric ortodox melchit, originar din Siria. În calitate de arhidiacon și secretar particular al patriarhului Macarie de Antiohia, tatăl său, l-a însoțit pe acesta într-o lungă călătorie (1652-1659), vizitând cu acest prilej Moldova și Țara Românească. Relatările sale de călătorie conțin informații geografice, politice, sociale și culturale prețioase privind Țările Române în sec. 17.

PASAJUL DE NORD-EST v. Marele Drum Maritim de Nord.

PASAJUL DE NORD-VEST,, ansamblu de strâmtori și canale în Arh. Arctic Canadian, care permite legătura între Oc. Atlantic și Oc. Pacific, prin intermediul Oc. Arctic. A fost descoperit de R.J. McLure (1850-1854), conducând o expediție de căutare a lui J. Franklin. Primul care a navigat prin P. de NV a fost Roald Amundsen (1903-1906).

OSETIA DE NORD (SEVERNAIA OSETIA), republică în Federația Rusă, în m-ții Caucaz; 8 mii km2; 662,7 mii loc. (1999). Centrul ad-tiv: Vladikavkaz. Expl. forestiere. Grâu, porumb. Legumicultură. Creșterea animalelor. Statut de regiune autonomă (1924-1936), apoi de republică autonomă (1936-1990) în cadrul U.R.S.S., iar din 1991 are actualul statut.

PAPANTLA DE OLARTE, oraș în E Mexicului central (veracruz), la 110 km VNV de orașul Jalapa Enriquez, lângă Poza Rica de Hidalgo, la 298 m alt., în bazinele râurilor Cazones și Tecolutla, lângă G. Mexic; 170,3 mii loc. (2000). În apropiere exp. de petrol. Cel mai cunoscut oraș din țară producător și exportator de vanilie. Centru comercial (porumb, fasole, tutun, fructe, vite). La 10 km V se află El Tajín, oraș sacru al indienilor totonaci (port popular, dansuri) cu piramida Niches (sec. 4-7) și Casa cu Coloane, cu ideograme și pictograme. Vechea denumire: Papantla de Hidalgo.

áltfel de (diferit) (alt-fel) loc. adj. (un ~ om, ~ oameni)

SÂNCRAIU DE MUREȘ, com. în jud. Mureș, situată în lunca și pe terasele de pe dr. râului Mureș, la poalele colinelor Mădărașului; 6.500 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul Nazna). În satul S. de M., menționat documentar în 1293, se află o biserică din sec. 12 (azi biserică reformată), zugrăvită în anul 1900, și o biserică romano-catolică din sec. 14, cu tavan casetat și pictat în sec. 18, iar în satul Nazna, o biserică ortodoxă, construită în anii 1991-1993.

SÂNGEORGIU DE MUREȘ, com. în jud. Mureș, situată pe stg. văii Mureșului; 8.239 loc. (2005). Expl. de gaze naturale. Satul S. de M. apare menționat documentar în 1332. Stațiune balneoclimaterică de interes local, cu climat de cruțare și izvoare minerale clorurate, sodice, iodurate, sulfuroase recomandate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, a celor posttraumatice, ginecologice etc. Castel (1870), în satul S. de M.; biserică reformată (1791), în satul Cotuș. Stejari seculari ocrotiți.

SÂNGEORGIU DE PĂDURE, oraș în jud. Mureș, situat în pod. Târnavelor, în zona de confl. a râului Cușmed cu Târnava Mică; 6.635 loc. (2005). Stație de c. f. Expl. de gaze naturale. Expl. și prelucr. lemnului. Centru de confecționare a obiectelor împletite din paie. În arealul orașului, pe vatra fostului sat Bezidu Nou, a fost realizat (1984-1986) un lac de acumulare. Aici se află un arboret ocrotit, în care se remarcă un conifer din fam. cupresacee originar din America de N. Chamaecyparis lawsoniana. Pe terit. orașului S. de P. a fost descoperit un depozit de bronzuri datând din prima Epocă a fierului, iar în perimetrul satului Bezid, vestigiile unei așezări din sec. 4, în care s-au găsit vase din sticlă, o fructieră, un pieptene de os ș.a. S. de P. apare menționat documentar în 1333. Declarat oraș la 22 oct. 2003. Biserică din sec. 14 (azi biserică reformată), în stil gotic, renovată în 1760 și 1935, precum și un castel (1809) în stil neoclasic.

SÂNMIHAIU DE CÂMPIE, com. în jud. Bistrița-Năsăud, situată în N colinelor Comlodului; 1.630 loc. (2005). Halte de c. f. (în satele S. de C. și Brăteni). Nod rutier. Satul S. de C. apare menționat documentar în 1329. În satul Sălcuța, atestat documentar în 1329, se află biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 17), cu picturi interioare executate în 1779 (în altar) și 1788 (în naos și pronaos).

SÂNTANA DE MUREȘ, com. în jud. Mureș, situată în lunca și pe terasele Mureșului, la poalele colinelor Mădărașului, pe râul Iceni; 4.459 loc. (2005). Produse lactate. În arealul satului S. de M. a fost descoperită (1903) o necropolă de înhumație (sec. d. Hr.) în care s-au găsit vase ceramice din pastă cenușie fină, fibule, catarame, mărgele de chihlimbar sau din sticlă colorată, pahare din sticlă ș.a. Inventarul recuperat, specific perioadei cuprinse între mijlocul sec. 3 și mijlocul sec. 5, a dat numele culturii materiale S. de M., cu o arie largă de răspândire, respectiv pe toată suprafața României (cu excepția Dobrogei), precum și în afara frontierelor țării, până în C. Panonică și până în stepele pontice și Crimeea. Expresie a mai multor componente etnice, geto-sarmatice, geto-dacice ș.a., S. de M. s-a dezvoltat pe parcul mai multor faze și cu o serie de aspecte și variante regionale. În satul S. de M., atestat documentar în 1332, se află o biserică din sec. 13-14 (azi biserică reformată), cu un turn ridicat în 1930 și cu picturi murale interioare de la sfârșitul sec. 14.

des-de-dimineață V. dins.

SOPORU DE CÂMPIE, sat în com. Frata, jud, Cluj, menționat documentar în 1213. Aici au fost descoperite un cimitir daco-roman din sec. 2-3 și o importantă așezare daco-romană din sec. 5.

!de mult (de vreme îndelungată) loc. adv. (n-a mai venit ~; răspunde la întrebarea: de când?)

ROATA DE JOS, com. în jud. Giurgiu, situată în C. Găvanu-Burdea, pe râul Dâmbovnic; 8.266 loc. (2005). Nod rutier. Expl. de petrol și gaze naturale (în satele Roata de Jos și Cartojani). În satul Sadina se află biserica Adormirea Maicii Domnului (1668), îar în satul R. de J. bisericile Sf. Nicolae (1825-1902) și Adormirea Maicii Domnului (1880).

LÂNA DE AUR (în mitologia greacă), lâna berbecului înaripat pe care au zburat Frixos și sora sa, Hele, pe deasupra Helespontului. Ajuns în Colhida (S Caucazului), Frixos sacrifică berbecul și dăruiește L. de a. regelui Aietes, atârnând-o de un stejar sacru. Dobândirea L. de a. a constituit apoi țelul expediției argonauților.

LÂNA DE AUR, ordin cavaleresc înființat în 1429, la Bruge, de către Filip cel Bun, duce de Burgundia, în onoarea iubitei sale Marie de Crumbrugge, care avea un păr auriu-roșcat. Alcătuit inițial din 24 de cavaleri, și-a mărit numărul la 50, mare maestru fiind ducele de Burgundia. În 1477, când Burgundia a intrat în stăpânirea Habsburgilor, împăratul a devenit mare maestru.

LECONTE DE LISLE [ləkõt də lil] (Charles Marie René LECONTE, ZIS ~) (1818-1894), poet francez. Considerat șeful școlii parnasiene. Versurile sale, voit impersonale și de o perfecțiune sculpturală, evocă, într-o viziune solemnă, marcată de cultul pentru Antichitate, istoria umanității („Poeme antice”, „Poeme barbare”, „Poeme tragice”). Traduceri din clasicii greci. Scrieri istorice („Istoria Evului Mediu”).

LECOQ DE BOISBAUDRAN [ləkõk də boabodrã], Paul Émile (zis François) (1838-1912), chimist francez. A descoperit și izolat galiul (1875), samariul (1879), disprosiul (1886).

LEGIUNEA DE ONOARE, primul ordin național creat în 1802 de Napoleon Bonaparte, acordat celor cărora le erau recunoscute serviciile militare și civile aduse Franței. Cuprinde cinci clase: trei grade – cavaler, ofițer, comandor – și două demnități – înalt-ofițer și mare-cruce.

MAINE DE BIRAN [men də birã], François Pierre Gontier (1766-1824), filozof francez. A formulat o filozofie a voinței prin care a propus un program de afirmare a reflexivității: eul nu mai este efectul acțiunii obiectelor, ci condiția sub care se constituie experiența exterioară cu acestea („Memoriu asupra obișnuinței”, „Memoriu asupra descompunerii gândirii”, „Memoriu asupra apercepției nemijlocite”, „Eseu asupra fundamentelor psihologiei”). Ultimele scrieri sunt dominate de filozofia religiei.

LETOPISEȚUL DE LA BISTRIȚA (Letopisețul de când s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Țara Moldovei), versiune a cronicii alcătuite în limba slavonă, la curtea lui Ștefan cel Mare, în a doua jumătate a sec. 15 și începutul sec. 16; relatează evenimentele petrecute în istoria Moldovei între 1359 și 1507, oprindu-se îndeosebi asupra domniei lui Ștefan cel Mare. Descoperit de I. Bogdan la Tulcea.

LETOPISEȚUL DE LA PUTNA (Povestire pe scurt despre domnii Moldovei), cronică anonimă în limba slavonă, scrisă probabil în timpul domniei lui Ștefăniță Vodă (1517-1527). Păstrat în două variante: una prezentând evenimentele petrecute în istoria Moldovei între 1359 și 1518, iar alta între anii 1359 și 1526, ambele fiind prelucrări independente ale Analelor curții lui Ștefan cel Mare. Descoperite de I. Bogdan la Kiev și, respectiv, la Sankt-Petersburg.

MADRE DE DIOS, râu în America de Sud (Perú și Bolivia), afl. stg. al râului Beni în aval de Riberalta; 1.450 km. Izv. din Cordillera de Carabaya (Anzii Peruvieni).

LAVAL (VILLE DE LAVAL), oraș în SE Canadei (Québec), situat în ins. Jésus (246 km2; 32 km lungime; 12 km lățime), mărginită de brațele Rivière des Mille (la V și NV) și Rivière des Praires (E și SE) ale fl. Sf. Laurențiu, la NV de Montréal; 314,4 mii loc. (1991). Nod feroviar. In. metalurgiei feroase (oțel, fontă) și neferoase (aluminiu), chimico-farmaceutică, electrotehnică (aparate de radio și de televiziune), a hârtiei și alim. (produse lactate). A fost înființat în 1965, ca suburbie industrială a orașului Montréal.

LAZURI DE BEIUȘ, com. în jud. Bihor, situată în Depr. Beiuș, pe cursul superior al Crișului Negru; 1.973 loc. (2000). În satele L. de B. și Hinchiriș, menționate documentar în 1588, se află bisericile de lemn cu hramurile Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 18, cu picturile interioare din sec. 19) și, respectiv, Înălțarea Domnului (sec. 18, pictată în 1776, cu unele adăugiri din 1926).

LĂPUGIU DE JOS, com. in jud. Hunedoara, situată în Depr. Lăpugiu, la poalele de NV ale M-ților Poaiana Ruscăi, pe Pârâul Lăpugilor; 1.667 loc. (2000). Stații de c. f. în satele L. de J. și Holdea și haltă de c. f. în satul Ohaba. În satul Lăpugiu de Sus, menționat documentar în 1439, se află un punct fosilifer cu faună marină datând din Miocen, iar în satul L. de J., atestat documentar în 1439, există o biserică de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului (sec. 18).

LEXICONUL DE LA BUDA, nume sub care este cunoscut „Lesiconul romanesc-latinesc-unguresc-nemțesc”, apărut la Buda în 1825. Elaborat de reprezentați ai Școlii Ardelene (început de S. Micu, principalii autori au fost: P. Maior, I. Cornelli, V. Coloși, I. Teodorovici ș.a.). Marchează începutul lexicografiei românești moderne (are c. 10.000 articole-titlu și conține indicații etimologice), pe care a influențat-o în sens latinizant.

MACAO (SANTO NOME DE DEUS DE MACAU) v. Aomen.

LOUVET DE COUVRAY [luvé de kuvré], Jean-Baptiste (1760-1797), scriitor și om politic francez. Pamfletar. Autor al unui roman licențios celebru „Amorurile cavalerului de Faublas”. Deputat în Convenție, orator strălucit al girondinilor, adversar al lui Robespierre. Memorii.

dez-de-dimineáță V. dins.

RUȘII DE VEDE v. Roșiori de Vede.

SÁ DE MIRANDA [də mirəndə], Francisco de (1495-1558), scriitor renascentist și umanist portughez. A introdus în literatura națională sonetul, egloga, elegia („Cantigas”, „Egloge”); texte cu caracter didactic. Creator al dramaturgiei portugheze („Străinii”).

SAGUA DE TANAMO, oraș în SE Cubei, la 53 km N de Guantanamo; 57,5 mii loc. (1999). Nod de comunicații. Ind. zahărului, a tutunului și a conservelor de fructe. Piață agricolă.

SOCIETATEA DE MÂINE, revistă pentru probleme sociale și economice, apărută trimestrial la Cluj (1924-1940) și apoi la București (1940-1945). Editor și redactor-șef: Ion Clopoțel. A dezbătut în paginile ei probleme sociale, economice, politice, juridice, literare și culturale. A avut colaboratori de marcă, printre care: M. Ralea, P. Andrei, N. Bagdasar, C. Rădulescu-Motru, E. Isac, A. Cotruș, M.R. Paraschivescu, G. Bogdan-Duică, L. Rusu, O. Ghibu, S. Pușcariu, S. Mehedinți, T. Vianu, D. Gusti, o. Goga, G. Galaction, Gh. Vâlsan, Th. Capidan, Șt. Pașca, P. Pandrea.

SOCIETATEA DE CRUCE ROȘIE DIN ROMÂNIA, organizație națională, cu caracter umanitar. Înființată în 1876, în scopul de a contribui la apărarea sănătății și vieții oamenilor, la dezvoltarea continuă a spiritului de solidaritate și întrajutorare umană în rândul populației, la aplicarea în viață a principiilor rezultate din convențiile internaționale ale Crucii Roșii. Face parte din Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

SOCIETATE INTERNAȚIONALĂ DE MUZICĂ CONTEMPORANĂ (S.I.M.C.), organizație fundată în 1922 la Salzburg, având ca scop susținerea creației contemporane. Multiple filiale naționale, inclusiv în România.

SIERRA DE GREDOS, culme muntoasă în Spania central-vestică, la SV de Sierra de Guadarrama. Lungime: 150 km. Alt. max.: 2.592 m (Pico de Almanzor). Păduri mixte.

SIERRA DE GUADALUPE, culme muntoasă în Spania Centrală, între Tajo și Guadiana, la V de Montes de Toledo. Alt. max.: 1.736 m (Cabeza del Moro). Păduri mixte.

SIERRA DE GUADARRAMA, lanț muntos în partea central-nordică a Spaniei, la NV de Madrid. Lungime: 180 km. Alt. max.: 2.430 m (Pico de Peñalara). Alcătuit din roci cristaline. Pe înălțimi, păduri de foioase și mixte.

SIERRA DE PERIJA [períha], culme muntoasă în N Anzilor, la granița Columbiei cu Venezuela, în V L. Maracaibo. Alt. max.: 3.750 m (Cerro de las Tetas).

SIERRA NEVADA DE SANTA MARTA, masiv muntos în extremitatea de N a Columbiei, între culmile Anzilor și M. Caraibilor, acoperit cu păduri tropicale până la c. 2.200 m alt. Alt. max.: 5.775 m (Pico Cristóbal Colón, cel mai înalt din țară). Zăpezi persistente și mici ghețari la peste 3.000 m alt.

SIGISMUND I DE LUXEMBURG, rege al Ungariei (1387-1437), rege (din 1410) și apoi împărat (1437) german și rege al Boemiei (1419-1421, 1436-1437). Înfrânt în campania din 1395 de către domnul Moldovei, Ștefan I. Unul dintre conducătorii cruciadei împotriva turcilor, încheiată prin înfrângerea de la Nicopole (1396). Ca rege al Boemiei a susținut lupta Papalității împotriva husiților. A încheiat cu Polonia tratatul de la Stará Lubovńa (1412) și a anexat Severinul (1419); s-a aflat în bune relații cu Mircea cel Bătrân și Dan II în vederea luptei antiotomane.

SILIVAȘU DE CÂMPIE, com. în jud. Bistrița-Năsăud, situată în zona de contact a colinelor Comlodului cu cele ale Mădărașului, pe cursul superior al râului Șaeș; 1.221 loc. (2005). Nod rutier. Satul S. de C. apare menționat documentar în 1329. Bisericile de lemn Adormirea Maicii Domnului (1662, refăcută și pictată în 1842) și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 17), în satele S. de C. și Fânațele Silivașului.

!dáre de seámă (raport) loc. s. f., g.-d. art. dắrii de seámă; pl. dắri de seámă

de-adevărátelea/de-adevărát (pop., fam.) loc. adv.

!de altimínteri (tempo lent)/de-altmínteri (tempo rapid) (alt-min-) loc. adv.

!de-a-ndărátelea (pop.) loc. adv.

!de-a dreápta loc. adv., loc. prep.

!de-a fir a păr (pop.) loc. adv.

!de-a-ndoáselea loc. adv.

!de-a-n picioárelea (pop.) loc. adv.

LOMÉNIE DE BRIENNE [lomení də brién], Étienne Charles de (1727-1794), prelat și om politic francez. Arhiepiscop de Toulouse (1763) și cardinal (1788). Succesor al lui C.A. Calonne (1787) la conducerea finanțelor statului. A încercat, fără succes, o serie de reforme fiscale, dar a fost înlăturat în urma izbucnirii Revoluției. Arestat (1793), a murit în închisoare.

LUANDA (SÃO PAULO DE LOANDA), capitala R.P. Angola, situată în NV țării, pe țărmul G. Bengo (Oc. Atlantic); 2,1 mil. loc. (1995). Aeroport. Pr. port al țării. Centru comercial. Rafinărie de petrol. Ind. de prelucr. a aluminiului, textilă, a cimentului, chimică, a pielăriei și alim. (zahăr, bere, ulei). Export de cafea, bumbac, diamante, min. de fier. Universitate (1962). Muzeu de geologie și etnografie. Fundat (1576) de portughezi sub numele de São Paolo de Loanda. Centru ad-tiv al posesiunii portugheze (din 1627), iar din 1975 capitala R.P. Angola.

dis-de-... V. dins.

LUGAȘU DE JOS, com. în jud. Bihor, situată în partea de V a depr. Vad-Borod, la poalele de SV ale M-ților Plopiș, pe dr. Crișului Repede; 3.175 loc. (2000). Hidrocentrală (18 MW), intrată în funcțiune în 1989. Pomicultură. În satul L. de J., menționat documentar în perioada 1291-1294, se află o biserică de zid cu hramul Nașterea Maicii Domnului (sec. 17), o biserică de lemn cu hramul Buna Vestire (1720, cu picturi interioare din sec. 18) și un conac (1840).

LUIZA DE MARILLAC [mariják] (1591-1660), călugăriță franceză. Cofondatoare, împreună cu St. Vincent de Paul, a comunității „Fiicele carității”, care promovează o formă de apostolat feminin așezat sub semnul smereniei și al devotamentului „anonim” în favoarea celor suferinzi. Canonizată. Comemorată la 15 mart.

LYBI (LYBON, LINAM-VIET-DE), împărat vietnamez (544-548). A condus revolta antichineză, proclamându-se împărat și punând bazele statului Van-Xuan (nordul și părți din centrul actual al Vietnamului) și a dinastiei Ly timpurie (544-603), cu capitala la Long-biên. Înfrânt de o armată chineză, a fugit în Laos, unde a murit în 549.

MACHADO DE ASSIS [maʃádu di asís], Joaquim Maria (1839-1908), scriitor brazilian. Lirică romantică și parnasiană („Crisalide”, „Occidentale”); romane de analiză psihologică, distingându-se prin claritatea stilistică, reflecții critice, uneori acide alteori umoristice („Quincas Borba”, „Don Casmurro”); povestiri („Istorii fără dată”, „Relicve din casa veche”); studii critice.

MAREA BARIERĂ DE CORALI (GREAT BARRIER REEF [greit bæriə ri:f]), lanț de recife și insule coraligene (cea mai mare aglomerare de corali din lume), care se întinde pe c. 2.300 km în lungul coastei de NE a Australiei, pe marginea platformei continentale. Lățime: 2-150 km. Obstacol pentru navigație. Declarat parc maritim (1983).

hi, interj. de mînat calu ( ca și de): hi, calule!

diz-de..., V. dins.

dîns de V. dins.

dînz de V. dins.

MANUSCRISELE DE LA MAREA MOARTĂ (QUMRAN), texte străvechi scrise în ebraică, arameică, nabateică, greacă, latină, siriano-palestiniană și arabă, datând din sec. 2 î.Hr.-2 d. Hr. Cuprind date prețioase privind esenianismul și geneza creștinismului primitiv. Descoperite în 1947 în peșterile din regiunea de NV a Mării Moarte, în apropiere de Qumran (unde în sec. 3 î.Hr.-2 d. Hr. și-a avut centrul o comunitate religioasă, probabil, a esenienilor).

EUGENIU DE SAVOIA-CARIGNAN [caríñã] (1663-1736), feldmareșal austriac de origine franceză. S-a remarcat în luptele împotriva turcilor, obținând victoriile de la Senta (1697), Petrovaradin (1716) și Belgrad (1717) și în Războiul pentru Succesiune la Tronul Spaniei (1701-1714).

EUSTATIE DE LA PUTNA (c. 1465-c. 1546, n. Bistrița), protopsalt român. A trăit la mănăstirea Putna (1493-1546). Culegeri de muzică bisericească pe texte grecești și slavone („Carte de cântece”, „Culegere de melodii bisericești”).

FEDERAȚIA INTERNAȚIONALĂ DE ASTRONAUTICĂ (F.I.A.), organizație științifică internațională, cu sediul la Paris, creată în 1950, în vederea dezvoltării, promovării și popularizării astronauticii în scopuri pașnice. România este membră din 1981.

FEDERAȚIA INTERNAȚIONALĂ DE FOTBAL ASOCIAȚIE (F.I.F.A), organizație sportivă internațională, înființată în 1904, cu sediul la Zürich, din care fac parte peste 150 de federații de fotbal. Organizează principalele competiții mondiale (ex. campionatul mondial de fotbal); în subordinea ei se află celelalte forumuri continentale (ex. UEFA pentru Europa).

FEIRA DE SANTA, oraș în E Braziliei (Bahia); 405,8 mii loc. (1991, cu suburbiile). Nod de comunicații. Ceramică. Piață pentru animale. Centru comercial (porumb, tutun, manioc, mei, fasole). Refrigerarea cărnii. Tăbăcării. Teatru.

FERDINAND V CATOLICUL (FERDINAND II DE ARAGÓN), rege al Siciliei (din 1468, ca Ferdinand II) și al Aragónului (1479-1516). În urma căsătoriei sale cu Isabela (1469), s-a realizat unirea Castiliei și Aragónului într-un singur regat, Spania (1479). A luptat împotriva maurilor, cucerind Granada (1492), a ocupat Regatul Neapolelui (1504), al cărui suveran a devenit (ca Ferdinand III, 1504-1516), și Navarra Superioară (1512). Cu sprijinul bisericii (în 1480 a creat Inchiziția), al micii nobilimi și al orașelor, a luptat împotriva marii nobilimi. A pus bazele supremației spaniole în Europa, în sec. 16. În timpul lui, Cristofor Columb a întreprins călătoriile care au dus la descoperirea și colonizarea Americii.

FERNANDEZ DE LIZARDI [fernándeθ de liθárdi], José Joaquín (1776-1827), scriitor și ziarist mexican. Autorul primului roman latino-american, „El Periquillo Sarniento” (1816), de factură picarescă, reconstituind atmosfera de la sfârșitul perioadei coloniale. Romane de critică a moravurilor („Don Catrin de la Fachenda”).

FERREIRA DE CASTRO, Jose Maria v. Castro.

FILDU DE JOS, com. în jud. Sălaj, pe Almaș; 1.593 loc. (1995). Biserică de lemn; (sec. 18), în satul Fildu de Sus. Centru de prelucr. artistică a lemnului.

FILIPEȘTII DE PĂDURE, com. în jud. Prahova; 10.577 loc. (1995). Expl. de lignit și petrol. Termocentrală. Constr. și reparații de utilaj minier. Prelucr. fructelor. Castru roman (sec. 2). Biserică (1688) pictată de Pârvu Mutu (1692).

FILIPEȘTII DE TÂRG, com. în jud. Prahova; 8.021 loc. (1995). Ruinele palatului Cantacuzino (sec. 17); conacul Filipescu (sec. 18), clădirea Poștei (sec. 18).

FLORIS sau FLORIS DE VRIENDT [vri:nt], Cornelis II (1514-1575), arhitect și sculptor flamand. A construit Primăria din Antwerpen (1560-1565).

FORT-DE-FRANCE [for də frãs], oraș, port la M. Caraibilor, centrul ad-tiv al ins. Martinica, situat în SV Ins.; 100 mii loc. (1990). Aeroport internațional. Încălț., zahăr, conserve de fructe și rom. În 1839 a fost distrus parțial de un cutremur, iar în 1890, de incendii. Vechiul nume: Fort-Royal.

!șoárece-de-cấmp (animal) s. m., pl. șoáreci-de-cấmp

GALDA DE JOS, com. în jud. Alba, pe râul Galda; 4.414 loc. (1995). Bisericile Nașterea Maicii Domnului (1715, cu pictură murală din 1752), Sf. Arhanghel Mihail (sec. 17) și Cuvioasa Paraschiva (1782) în satele Galda de Jos, Galda de Sus și Mesentea.

GARDA DE FIER, grupare politică de extremă dreaptă, creată în 1930, de Corneliu Zelea-Codreanu, cu scopul reprezentării pe plan politic a Mișcării legionare, ale cărei baze fuseseră puse, în 1927, prin înființarea Legiunii Arhanghelul Mihail. Interzisă de autorități în mai multe rânduri (1931, 1932 și 1933), G. de F. a fost reînființată, în 1935, sub numele de partidul Totul pentru Țară, În contradicție cu spiritul și morala creștină care au stat la baza doctrinei legionare, G. de F. s-a impus în viața politică a țării prin naționalism, cultivând și promovând în același timp cultul violenței, ca instrument al politicii, și al conducătorului charismatic; totodată, a combătut dominația evreilor în viața economică și culturală a țării și a acționat împotriva comuniștilor, majoritatea alogeni, care, aserviți unei puteri străine (U.R.S.S.), se pronunțau pentru dezmembrarea României Mari din 1918. Cu o bază socială eterogenă, precumpănind însă țărănimea și tineretul, îndeosebi cel studios, G. de F. a cunoscut o extindere la nivel național, cu succese imediate în alegerile parlamentare parțiale din jud. Neamț (aug. 1931), Tutova (apr. 1932) și generale (iul. 1932, când a obținut 5 locuri în Parlament), precum și în cele din dec. 1937, când prin numărul de voturi obținute (15,58%) s-a situat pe locul 3 după naționali-liberali și național-țărăniști. După instaurarea dictaturii regelui Carol II (febr. 1938), partidul s-a autodizolvat. În nov. 1938, liderul Mișcării legionare, Corneliu Zelea-Codreanu, împreună cu alți 13 legionari, este asasinat de autorități (din dispoziția regelui Carol II și a lui Armand Călinescu), sub pretextul încercării de evadare în timpul transferării de la închisoarea din Râmnicu Sărat la cea din Jilava. După aceste evenimente, conducerea Mișcării legionare este finalmente asumată de Horia Sima, care a trecut la anihilarea fizică a adversarilor politici regaliști (asasinarea, în sept. 1939, a primului ministru Armand Călinescu, urmată de replica sângeroasă a regelui Carol II, soldată cu împușcarea, fără judecată, a peste 250 de fruntași legionari), comuniști și a evreilor. În sept. 1940, generalul Ion Antonescu a format un guvern din legionari și militari; aflată la putere (sept. 1940-ian. 1941), Mișcarea legionară s-a făcut vinovată de crime și acte de terorism (asasinarea în nov. a personalităților politice: N. Iorga și V. Madgearu și a 64 de demnitari deținuți în închisoarea Jilava ș.a.). Urmărind să devină singura beneficiară a puterii, Mișcarea legionară a declanșat rebeliunea din 21-23 ian. 1941, soldată cu reprimarea ei de către armată și scoaterea în afara legii. După rebeliune, peste 30.000 de legionari sunt arestați și judecați, mulți dintre ei fiind condamnați la moarte, la muncă silnică pe viață sau la ani grei de temniță, iar o altă parte a ales calea exilului. După ocuparea României de către trupele sovietice, legionarii au acționat pe cele mai diverse căi, până la lupta armată, contra comunizării și sovietizării țării.

2) î́nde sau în de prep. Vechĭ. Rar azĭ. Între: în de eĭ, în de sine (pl.). În: în de sine (în gîndu luĭ). În de alalt, între eĭ, unu pe altu. Spre: în de seară. – Și ande și aden (din a în de, a de în) corect scris a´nde, a den (ceĭa ce astăzĭ ar fi a din): ande voĭ, aden voĭ (între voĭ).

călúț-de-máre (pește) s. m., pl. călúți-de-máre

GAZETA DE TRANSILVANIA, primul ziar politic-informativ și cultural al românilor din Transilvania, fundat de G. Barițiu la Brașov (12 mart. 1838). De la 1 dec. 1849 s-a numit „Gazeta Transilvaniei”, titlu sub care a apărut până în dec. 1945. A militat pentru realizarea obiectivelor politice, sociale, culturale și naționale ale românilor din Transilvania. Printre colaboratori: A. Mureșanu, T. Cipariu, A.T. Laurian, Al. Papiu-Ilarian, I. Heliade Rădulescu, C. Negruzzi, I. Slavici, G. Bogdan-Duică, A. Bârseanu.

GÂRDA DE SUS, com. în jud. Alba, pe cursul superior al Arieșului; 2.043 loc. (1995). Cherestea. Biserica de lemn Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (1792, cu picturi interioare din 1804, refăcută în 1863) în satul Gârda de Sus.

GENERAȚIA DE LA '98, nume dat în 1913 de J. Azorín grupării de scriitori (M. Unamuno, Azorín, Pío Baroja, R. Maetzu și A. Machado) care, pornind de la dezastrul militar suferit în Cuba de către spanioli, în 1898, au analizat istoria, realitățile și valorile Spaniei într-o viziune demistificatoare, încercând să depășească izolarea politică și culturală a țării.

GENOVEVA DE BRABANT, carte populară de origine germanică al cărei personaj principal (Genoveva, fiica ducelui de Brabant), a constituit subiectul unei legende din sec. 13. Modelul a fost prelucrat îndeosebi de scriitorii romantici (L. Tieck, F. Hebbel), iar în muzică de R. Schumann. În literatura română a servit ca izvor de inspirație lui M. Sadoveanu („Măria-Sa Puiul Pădurii”).

GEORGIA DE SUD (SOUTH GEORGIA), ins. în S Oc. Atlantic, la 1.800 km E de Țara de Foc, dependentă de Marea Britanie (din 1985); 3,6 mii km2. Stațiune de supraveghere antarctică a Serviciului Britanic. Singura așezare: Grytviken. Țărmuri crestate cu fiorduri. Relief muntos. Alt. max.: 2.934 m (vf. Paget). Climă subantarctică oceanică. Floră și faună subpolară. Bază pentru vânătoare de balene (până în 1966).

GERLACHE DE GOMERY [jerláș də gomrí], Adrien Victor Joseph, baron de ~ (1866-1934), explorator belgian. A cercetat cu nava Belgica, împreună cu E. Racoviță, Țara lui Graham (1897-1899), a întreprins călătorii în Groelanda (1905), în mările Barents și Kara (1907), în mările Barents și Groelandei (1909). Strâmtoarea dintre Țara lui Graham și Arh. Palmer îi poartă numele.

DUNOYER DE SEGONZAC [dünuaié də səgõzác], André (1884-1974), pictor și grafician francez. Postimpresionist cu ecouri foviste, de mare finețe, aduce în creația sa un elogiu naturii vitale. Peisaje în ulei (Saint-Tropez), desen, gravuri și, în ultima perioadă, numeroase acuarele.

DUQUE DE CAXIAS [duke də cașíəs], oraș în SE Braziliei (Rio de Janeiro), în conurbația Rio de Janeiro; 685,3 mii loc. (1991, cu suburbiile). Mare rafinărie de petrol. Ind. metalurgiei neferoase, chimică, textilă, ceramicii și alim. Întemeiat în sec. 16.

DUPONT DE NEMOURS [düpõ də nemúr] 1. Pierre Samuel (1739-1817), economist francez. Cunoscut financiar în timpul Revoluției Franceze și a Imperiului. 2. Eleuthère Irénée (1771-1834), chimist francez. Fiul lui D. (1). În 1802 a construit (la Wilmington, S.U.A.) o fabrică de pulberi explozive, nucleul firmei „Du Pont de Nemours”, una dintre cele mai importante din lume în domeniul produselor chimice.

DVINA DE NORD, fl. în Federația Rusă; 750 km. Se formează prin unirea râurilor Suhona și Iug și se varsă printr-o deltă în Marea Albă, în apropiere de Arhanghelsk. Legat prin canale de Volga. Navigația (c. 525 km). Pescuit.

DVINA DE VEST v. Daugava.

GHEȚARUL DE LA BARSA, peșteră situată în M-ții Bihor, într-o depresiune închisă (Groapa de la Barsa) din complexul carstic Podiș-Cetățile Ponorului, la 1.100 m alt.. Lungime: 2.750 m. Constituită dintr-o galerie principală (întreruptă de mai multe săli, cascade și hornuri) și câteva galerii colaterale. Păstrează un strat permanent de gheață, gros de 50 cm. Face parte din parcul național al M-ților Apuseni.

GONZÁLO FERNÁNDEZ DE CÓRDOBA [gonθálo fernándeθ] (1453-1515), comandant militar spaniol. Supranumit „Marele căpitan”. Conducătorul armatei spaniole care a eliberat Granada (1492), ultima fortăreață stăpânită de arabi în Spania. Comandant (1495, 1496-1506) al armatei spaniole din Italia în prima parte a Războaielor italiene. A obținut importante victorii asupra francezilor.

GREBENIȘU DE CÂMPIE, com. în jud. Mureș; 1.410 loc. (1995). Expl. de gaze naturale.

GODOY ÁLVAREZ DE FARIA [álvarθ], Manuel de (1767-1851), om politic spaniol. Prim-min., favorit al regelui Carol IV și al reginei Maria Luiza; a condus, cu întreruperi, politica Spaniei între 1792 și 1808.

GIRIȘU DE CRIȘ, com. în jud. Bihor; 4.926 loc. (1995).

GRIGORIE DE NAZIANZ, Sf., supranumit TEOLOGUL (c. 330-c. 390), teolog și Părinte al Bisericii răsăritene, originar din Capadocia. „Doctor al Bisericii”, episcop de Constantinopol. S-a opus arianismului, a susținut dubla natură (divină și umană) a lui Hristos și misterul Sf. Treimi, inexplicabil pe cale rațională („Cele cinci cuvântări teologice”, „Filocalia” împreună cu Sf. Vasile cel Mare, cuprinzând o selecție din scrierile lui Origene). Prăznuit la 25 și 30 ianuarie.

GRIGORIE DE NYSA, Sf. ~ (c. 330-c. 395), teolog și Părinte al Bisericii răsăritene, originar din Cezareea (Asia Mică), fratele Sf. Vasile cel Mare. Episcop de Nysa (371-378). Opunându-se arianismului, a susținut doctrina identității de substanță a Sf. Treimi la Sinodul ecumenic de la Constantinopol (381). Influențate de neoplatonism, scrierile sale („Discursuri teologice”) sunt îndreptate împotriva ereziei. Prăznuit la 10 ianuarie.

GROAPA DE LA BARSA, mic bazin depresionar în partea centrală a M-ților Bihor, în cadrul complexului carstic Padiș-Cetățile Ponorului, la c. 1.100 m alt. Supr.: 2,42 km2. Numeroase fenomene carstice: Peștera Neagră, Ghețarul de la Barsa, Peștera de la Zăpodie, doline, ponoare, arcade naturale etc. Inaccesibil turiștilor. Face parte din Parcul Național al M-ților Apuseni.

GUATEMALA (CIUDAD DE ~ [siudád de]), cap. Guatemalei; 1,13 mil. loc. (1993). Nod de comunicații rutiere și feroviare. Aeroport internațional (La Aurora). Centru comercial, politic și financiar al țării. Ind. textilă (bumbac), de prelucr. a lemnului (mobilă), piel. și încălț., a cimentului, alim. Universitate (1676). Catedrală (sec. 18). Muzeul Național de Istorie și Arte Frumoase. Întemeiat în 1776 pe locul vechiului oraș Antigua (fundat în 1524, sub numele de Los Caballeros). Centru ad-tiv al coloniei spaniole Guatemala (1779-1821) și cap. Rep. Independente Guatemala (din 1847). Distrus aproape în întregime de cutremurul din 1917.

GUAYAQUIL (SANTIAGO DE) [guaiakíl], oraș în Ecuador, port la Oc. Pacific; 1,5 mil. loc. (1990, cel mai mare oraș al țării). Aeroport internațional (Simón Bolivar). Centru comercial. Ind. metalurgică, textilă, chimică și alim. (zahăr). Prelucr. lemnului. Rafinarea petrolului. Prin G. se exportă 50% din produsele țării (cacao, cafea, banane) și se importă 90%. Universitate (1867). Biserica Santo Domingo (sec. 16) și catedrala San Francisco. Fundat în 1530.

GUILLAUME DE CHAMPEAUX [ghiío:m də șampó] (c. 1070-1121), filozof scolastic francez. Fondatorul Școlii de la Saint-Victor. Reprezentant al realismului în disputa universaliilor, a propus o teorie a in-diferenței despre esențele lucrurilor.

GUILLAUME DE LORRIS [ghiío:m də lorís] (1200/1210-1240), poet francez. Autorul primei părți a celebrului „Romanul trandafirului”.

GUILLAUME DE MACHAUT sau MACHAULT [[ghiío:m də mașó] (c. 1300-1377), poet și muzician francez. Canonic de Reims. Reprezentant al perioadei Ars Nova. A cântat iubirea în poezii cu formă fixă (baladă, rondo). Aceste genuri, tratate de către trubaduri în manieră monodică, devin la el polifonice. A mai scris motete și o misă („Misa de la Notre Dame”).

DON QUIJOTE DE LA MANCHA [don kihóte de la mántʃa], eroul romanului cu același nume de Miguel de Cervantes Saavedra. Simbolul literar al visătorului care opune prozaismului cotidian idealul său de dragoste, onoare și justiție.

DRĂGĂNEȘTI DE VEDE, com. în jud. Teleorman; 2.291 loc. (1995).

DREPTURI SPECIALE DE TRAGERE (D.S.T.), instrument monetar internațional cu rol de unitate de cont și de rezervă, utilizat frecvent ca etalon monetar o dată cu restrângerea rolului aurului ca unitate de referință. D.S.T. se atribuie țărilor membre F.M.I. proporțional cu cota deținută de acestea la Fond, făcând obiectul mai multor tipuri de operațiuni (emitere de hârtii de valoare, stabilirea unor prețuri și tarife internaționale, acoperirea riscului valutar etc); valoarea D.S.T. se calculează pe baza unui coș valutar format din principalele valute forte.

DRUMMOND DE ANDRADE, Carlos (1902-1987), scriitor brazilian. Poezia sa, străbătută de motive expresioniste, asimilând și depășind experimentele avangardiste ale modernismului, propune un antilirism construit din asimetrii și disonanțe („Câteva poezii”, „Mlaștina sufletelor”, „Trandafirul poporului”, „Poeme”, „Vioară de buzunar”).

EÇA DE QUEIROS, José Maria v. Queiros.

ÉLIE DE BEAUMONT {elí də bomõ], Léonce (1798-1874), geolog francez. Studii asupra Jurasicului și Terțiarului. A alcătuit prima hartă geologică a Franței (1851) și a formulat primele elemente de tectonică modernă.

LA PALMA (SAN MIGUEL DE LA PALMA), insulă vulcanică spaniolă, situată în extremitatea de V. a arh. Canare, la 85 km VNV de ins. Tenerife; 663 km2. Relief muntos, în cadrul căruia se remarcă craterele vulcanice Taburiente (2.426 m alt.) și Cumbre Vieja (ultima erupție în 1949). Climă caldă. Pomicultură. Localit. pr.: Santa Cruz de la Palma, Los Llanos. Observator astronomic.

LA PAZ (LA PAZ DE AYACUCHO) [la pas], capitala ad-tivă a Boliviei (sediul guvernului), situată într-o depresiune de la poalele de V ael Cordillerei Real (Anzii Centrali), la 3.640-4.100 m alt. (capitala aflată la cea mai înaltă altitudine din lume), pe râul La Paz, la SE de L. Titicaca, dominată de M-ții Illimani (la S) și Huayna Potosí (la N); 785 mii loc. (1993). Nod de comunicații pe șoseaua panamericană. Aeroportul El Alto. Pr. centru politic, economic, comercial, financiar, cultural și turistic al țării. Ind. chimică (mase plastice, produse farmaceutice), mat. de constr. (ciment, sticlă), de prelucr. a lemnului (mobilă, cherestea), a pielăriei și încălțămintei, textilă (conf., țesături), hârtiei și alim. (zahăr, tutun ș.a.). Universitate (1830). Muzeu de arheologie (1846); muzeu de artă. Teatru. Monumente: biserica și mănăstirea San Francisco (1778), Plaza Murillo (nucleul istoric) unde sunt grupate: Catedrala (1843-1940), Palatul Legislativ, Palatul Prezidențial, casa în care a locuit Simón Bolivár ș.a. Întemeiat de Alonso de Mendoza, în 1548, sub numele de Nuestra Señora de La Paz, pe locul unei vechi așezări incașe, orașul a devenit reședința prezidențială și sediul guvernamental (din 1898).

LARRA Y SÁNCHEZ [lara i santʃéz], DE CASTRO, Mariano José de (cu pseud. Figaro) (1809-1837), ziarist și scriitor spaniol. Unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai romantismului spaniol; creatorul ziaristicii moderne spaniole. Cunoscut datorită articolelor sale virulente privind aspectele sociale ale societății contemporane lui („Spania de astăzi”). Drama istorică „Macías”, romanul „Pajul lui Don Enrique cel bolnav”.

LAS NAVAS DE TOLOSA, așezare în Spania (Andalusia), în apropierea căruia, la 16 iul. 1212, armatele unite ale Castiliei, Leónului, Aragónului și Navarrei, conduse de regele Castiliei, Alfons VIII, au înfrânt armata maură a Almohazilor, condusă de Muhammad an-Nasr ibn Iakub-al Mansur.

LAS PALMAS DE GRAN CANARIA, oraș în Spania insulară, port pe țărmul de NE al Ins. Gran Canaria (arh. Canare); 373,8 mii loc. (1995). Important nod pentru traficul de mărfuri transatlantic. Aeroportul Gando. Constr. și reparații navale. Rafinărie de petrol. Produse chimice (îngrășăminte), textile și alim. (zahăr, țigarete, conserve de pește ș.a.); sticlărie, pielărie, chibrituri. Exportă zahăr, banane, tomate, țigarete ș.a. Stațiune turistică. Muzeul Canarelor. Muzeu de Artă. Teatru. Catedrala Santa Ana (1497). Fundat în 1478 de Juan Rejón și vizitat de Columb în 1492.

LATTRE DE TASSIGNY [latr de tasiñi], Jean-Marie Gabriel de (1889-1952), mareșal francez. General de divizie în timpul celui de-al doilea război mondial. Arestat de către autoritățile de la Vichy (1942-1943), a evadat și s-a alăturat lui De Gaulle în Algeria Comandant al Armatei 1 franceze (1944-1945) în operațiunile militare desfășurate în Franța, Germania, Austria. A primit și semnat, ca reprezentant al Franței, actul de capitulare a Germaniei (9 mai 1945). În 1950-1952 a luptat în Indochina.

LIGA SOCIETĂȚILOR DE CRUCE ROȘIE v. Crucea Roșie Internațională.

LÍNEA DE LA CONCEPCIÓN (LA LÍNEA) [conθepθion], oraș în S Spaniei (Andaluzia), port la M. Mediterană; 57,9 mii loc. (1991). Punct de trecere spre Gibraltar. Ind. de prelucr. a petrolului și a metalelor; ciment; confecții; produse alim. Comerț cu legume.

MAREA CHINEI DE EST (DONGHAI), mare în V Oc. Pacific, cuprinsă între țărmurile orientale ale Chinei și arh. Ryukyu și Kyūshū (Japonia). Comunică direct cu Marea Galbenă și prin str.Coreii cu Marea Japoniei, iar cu Marea Chinei de Sud prin str. Taiwan; 1,2 mil. km2. Ad. medie: 279 m; ad. max.: 2.717 m. Temp. medie a apei: 7-16ºC în febr. și 28º-30ºC în aug. Salinitatea: 32,5-24,2‰. Porturi pr.: Da Nang, Kuala Terenggalu, Kuantan, Kota Kinabalu.

MAREA CHINEI DE SUD, mare în V Oc. Pacific, între țărmurile de SE al Asiei, pen. Malacca,, ins. Borneo, arh. Filipie și ins. Taiwan. Comunică cu Marea Chinei de Est prin str. Taiwan, cu M. Sulu și M. Java prin numeroase strâmtori; 3,48 mil. km2. Ad. medie 1.140 m; max.: 5.420 m. Temp. medie a apei: 20ºC în febr. și 27ºC în aug. Salinitatea: 32,5-34,2ºC. Porturi principale: Da Nang, Kuala Terenggalu, Kuantan, Kota Kinabalu.

MARELE DEȘERT DE NISIP (GREAT SANDY DESERT [greit sændi dézət]), deșert situat în NV Australiei, la N de Tropicul Capricornului; c. 360 mii km2. Dune, lacuri sărate (Dora, Auld ș.a.).

MARELE DRUM MARITIM DE NORD, cale maritimă navigabilă care leagă oceanele Atlantic și Pacific, trecând prin mările mărginașe ale Oc. Înghețat. Primul care a realizat acest drum a fost N.A.E. Nordenskjöld (1878-1879) cu vasul „Vega”. După 1935, trecerea pe acest drum se face în mod regulat, datorită spărgătoarelor de gheață, unind partea europeană a Federației Ruse cu porturile Extremului Orient. Se mai numește și Pasajul de Nord-Est.

MARGARETA (MARGUERITE) D’ANGOULÉME [dãgulém] sau DE NAVARRA (1492-1549), scriitoare franceză. Regină a Navarrei (din 1544). Sora a regelui Franței, Francisc I, la Curtea căruia a exercitat o mare influență. A protejat reforma religioasă și cultura renascentistă. Nuvele de moravuri („Heptameronul”), poezii („Oglinda sufletului păcătos”).

MARGARETA DE AUSTRIA (MARGARETA DE SAVOIA) (1480-1530), fiica împăratului Mzximilian I și a Mariei de Burgundia. Guvernatoare a Țărilor de Jos (1507-1530). A negociat Liga de la Cambrai (1508), precum și Pacea de la Cambrai (1529, „Paix de Dames”).

MARGARETA DE DANEMARCA (1353-1412), regină a Danemarcii și Norvegiei (din 1387) și a Suediei (din 1389). Fiică a regelui Valdemar IV al Danemarcii. Supranumită „Semiramida Nordului”. A realizat, în 1397, Uniunea de la Kalmar dintre Danemarca, Suedia și Norvegia.

MARGARETA DE PARMA (MARGARETA DE AUSTRIA) (1522-1586), guvernatoare a Țărilor de Jos (1559-1567). Fiică a lui Carol Quintul. În timpul guvernării ei a izbucnit Revoluția din Țările de Jos.

MARGARETA DE VALOIS [valuá] (MARGARETA DE FRANȚA) (1553-1615), fiica regelui Henric II al Franței și a Caterinei de Medici. Prima soție (între 1572 și 1599) a lui Henric IV, regele Franței și al Navarrei. Cunoscută în istorie și sub numele de Regina Margot. Proză („Memorii”, „Scrisori”).

MARIA (NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU, FECIOARA MARIA, SFÂNTA FECIOARĂ, MAICA DOMNULUI, MADONNA) (reprezintă forma gr.-lat. a ebr. Miriam „doamna/stăpâna”), mama lui Iisus Hristos, născut prin puterea Duhului Sfânt. Fiica lui Ioachim și a Anei, originară din Galileea, care nu au avut copii până la o vârstă înaintată. Rudă cu Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul. La vârsta de 3 ani, a fost adusă la Templu și lăsată aici până la vârsta de 12 ani, când a fost logodită cu mai vârstnicul Iosif, care i-a respectat legământul de a rămâne veșnic fecioară. Primește apoi de la arhanghelul Gavriil vestea că va naște un fiu, „Fiul Celui Preaînalt”, care va primi tronul lui David. Potrivit tradiției, ca urmare a ordinului împăratului roman August de a se efectua numărătoarea populației, se reîntoarce în Bethlehem, cetatea ei de baștină. Aici îl va naște pe Iisus (Mesia). Datorită poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul la nașterea lui Mesia) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, M. și Iosif, împreună cu pruncul lor, s-au refugiat în Egipt, de unde au revenit, după trei ani, în Nazaret, unde Iisus a trăit până la vârsta de 30 ani, când și-a început misiunea de mântuire. După cum cereau legile religioase evreiești, când Iisus a împlinit 12 ani, M. și Iosif l-au prezentat la Templul din Ierusalim, unde Simeon le-a proorocit că fiul lor este Mântuitorul. M. a fost adeseori alături de fiul ei (la nunta din Cana, pe Golgota, unde, împreună cu alte femei și cu ucenicii, s-a aflat sub Crucea Răstignirii, când Iisus a încredințat-o discipolului său, Ioan, spre ai purta de grijă). Potrivit „Noului Testament”, după Răstignirea și Învierea lui Iisus, M. a mai trăit 11 ani, alături de grupul apostolilor din Ierusalim, fiind, probabil, martora Pogorârii Duhului Sfânt, Conciliul de la Efes (431) i-a conferit M. calitatea de „Maică a Domnului”, atribuindu-i o contribuție proprie la lucrarea dumnezeiască a mântuirii. De atunci, dar mai ales, în sec. 17-19, sărbătorile în onoarea ei se înmulțesc, religia catolică dezvoltând în teologie ideea Imaculatei Concepțiuni, care, în 1854, a fost adoptată ca dogmă prin bula papală Inefabilis (dată de Pius IX). Conciliul Vatican II (1862-1865) îi conferă titlul de „Mamă a Bisericii”. Biserica ortodoxă o prăznuiește în patru zile din an: Nașterea Maicii Domnului (8 sept.), Întrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 nov.), Buna Vestire (25 mart.) și Adormirea Maicii Domnului (15 aug.).

MARIA DE MANGOP (?-1477), a doua soție a lui Ștefan cel Mare. Făcea parte din familia care stăpânea principatul Theodore-Mangop din Crimeea.

MARIA DE MEDICI (1573-1642), regină a Franței (din 1600), prin căsătoria ei cu Henric IV. După moartea acestuia (1610), a fost recunoscută ca regentă (1610-1617) a fiului ei, Ludovic XIII. A condus cu ajutorul favoritului ei, Concini, marchiz D’Ancre. S-a aflat în conflict cu fiul său (1617-1620). Exilată din țară, în 1631, în urma intervenției lui Richelieu.

MARIA-LUIZA DE HABSBURG-LORENA (1791-1847), soția lui Napoleon și împărăteasă a Franței (1810-1814). A avut un fiu, Napoleon II, viitorul rege al Romei. După abdicarea împăratului, s-a întors în Austria.

MARIE DE FRANCE [mari de frəs] (1154-1189), prima poetă franceză cunoscută. A creat tipul de poem narativ „lai”, cu o largă răspândire ulterioară („Caprifoiul”, „Lanval”). Prelucrări ale operelor lui Esop.

MARTÍNEZ DE IRALA, Domingo v. Irala.

MARTÍNEZ DE PERÓN [martínes], María Estela Isabelita (n. 1931), om politic argentinian. Soția președintelui Argentinei, Juan Domingo Perón. Președintă a Consiliului Național al Partidului Justițialist (1974-1985) și a Republicii Argentina (1974-sept. 1975 și oct. 1975-1976). Înlăturată printr-o lovitură de stat.

MASCA DE FIER (?-1703), supranumele unui personaj misterios din Franța, obligat să poarte tot timpul o mască de catifea (cu articulațiile de fier), deținut, succesiv, în mai multe închisori, ultima fiind Bastilia, unde a murit. Stabilirea identității sale a dat naștere unor ipoteze, mai mult sau mai puțin fanteziste (de ex. fratele geamăn al regelui Ludovic XIV).

MAURICIU DE NASSAU (1567-1625), stathuder (1585-1625) al Provinciilor Unite (Olanda) din dinastia de Orania; comandant suprem al forțelor armate în războiul împotriva spaniolilor. A obținut victoriile de la Turnhout (1597) și Nieuport (1600), încheind eliberarea părții de S a Olandei de sub stăpânirea și obligând Spania să recunoască, prin armistițiul din 1609, încheiat pe 12 ani, independența Republicii Provinciilor Unite. În 1621, a reluat războiul împotriva Spaniei.

MĂCEȘU DE JOS, com. în jud. Dolj, situată în Câmpia Desnățui, pe malul de E al lacului Bistreț; 1.726 loc. (2000). Pescuit. Biserica Sf. Nicolae (1833), în satul Măceșu de Jos.

MĂCEȘU DE SUS, com. în jud. Dolj, situată în Câmpia Desnățui; 1.768 loc. (2000).

MENDAÑA DE NEIRO, Álvaro de ~ (1541-1595), navigator și explorator spaniol. A întreprins o călătorie în Oc. Pacific (1567-1569), pornind de la Callao (Perú) spre V, în timpul căreia a descoperit o parte din arh. Solomon; în a doua călătorie (1595), a descoperit arh. Marchize, câțiva atoli din arh. Tokelau și ins. Santa Cruz.

MER-DE-GLACE [mer-də-gla:s], ghețar pe versantul nordic al masivului Mont Blanc (Alpii Francezi), care coboară până la 1.150 m alt.; 15 km lungime și 2 km lățime; supr. 41 km2. Zonă turistică.

MESEȘENII DE JOS, com. în jud. Sălaj, situată în depr. Șimleu, la poalele de NV ale M-ților Meseș; 2.961 loc. (2000). Centru etnografic și folcloric. Izvoare cu ape minerale carbogazoase. carbogazoase și sulfuroase. În satul M. de J., menționat documentar în 1341, se află o biserică din sec. 15. Până la 1 ian. 1965, satul și com. M. de J. s-au numit Cățălușa.

MICEȘTII DE CÂMPIE, com. în jud. Bistrița-Năsăud, situată în zona Colinelor Comlodului; 1.322 loc. (2000). Haltă de c. f. (în satul M. de C.). Satul M. de C. apare menționat documentar în 1329, iar satul Fântânița în 1297.

MIHEȘU DE CÂMPIE, com. în jud. Mureș; 2.447 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M. de C.). Iazuri și heleșteie. Satul M. de C. apare menționat documentar în 1293.

MIRA DE AMESCUA, Antonio (1574-1664), prelat și dramaturg spaniol. Operă dramatică punând accentul pe amploarea intrigii și complicațiile subiectului. Comedii pe teme istorice, religioase, de moravuri și autos sacramentales („Sclavul demonului” – capodopera sa, versiune a legendei lui Faust, „Roata norocului”, „Hangița cerului”).

MUNTENII DE JOS, com. în jud. Ialomița, situată în partea de E a Colinelor Tutovei, pe râul Bârlad; 3.700 loc. (2000). Stație de c. f. în satul M. de J. (care apare menționat documentar în 1491). Biserica Sf. Nicolae (ante 1809, refăcută în 1866), în satul Mânjești.

MUNȚII MARII CUMPENE DE APE (GREAT DIVIDING RANGE [greit dəváidiŋ reindʒ]), catenă muntoasă în E și SE Australiei (Queensland, New South Wales și Victoria), în lungul coastei orientale, cu lățimi cuprinse între 161 și 228 m (vf. Košciusko). Expl. forestiere. Turism.

NAVAS DE TOLOSA v. Las Navas de Tolosa.

NICODIM (de la Tismana) (c. 1340-1406, n. Prilep, Macedonia), călugăr de la Muntele Athos. Stabilit în Țara Românească (în timpul domniei lui Vladislav I Vlaicu). A întemeiat, cu ajutorul voievodului Vladislav I, mănăstirea Vodița (1370-1375) și apoi, sprijinit de Radu I, mănăstirea Tismana (1377-1378). La mănăstirea Prislop, a cărei ctitorie i se atribuie, a copiat (1404-1405) un „Tetraevanghel” slavon miniat (cel mai vechi manuscris din Țara Românească cu dată sigură ce ni s-a păstrat, operă reprezentativă pentru arta manuscrisului medieval). I s-a scris Viața abia în 1767, când a fost canonizat. Comemorat la 26 dec.

NICOLAS de Verdun (c. 1140-c. 1205), sculptor și orfevru din Lorena. Lucrări suple, caracterizate printr-o deosebită expresivitate (amvonul de la Klosterneuburg – lângă Viena, casa-relicvar a Regilor-magi din Köln, relicvariul de la Notre-Dame de lângă Tournai).

NÚÑEZ DE ARCE [núñeθ de arθe], Gaspar (1834-1903), scriitor și om politic spaniol. De mai multe ori ministru. Poezie romantică însuflețită de idei politice și civice („Strigătele luptei”, „Ultima lamentare a lordului Byron”, „Viziunea călugărului Martin”). Drame istorice („Un braț de lemn”).

NÚÑEZ DE BALBOA, Vasco v. BALBOA, Vasco Nuñez.

O MIE ȘI UNA DE NOPȚI (Halima), culegere de basme populare arabe, cuprinzând elemente de origine indopersană, ebraică, egipteană („Aladin și lampa fermecată”, „Ali Baba și cei 40 de hoți”, „Sindbad Marinarul”), alcătuită în jurul anului 1100. Prin conținutul de idei, prin gustul rafinat pentru artă și fast, prin înțelepciunea populară, culegere reprezintă o oglindă a vieții sociale, intelectuale și morale ale lumii arabe medievale. A fost răspândită în Europa, la începutul sec. 18, prin intermediul unei adaptări libere în limba franceză datorate lui Antoine Galland.

O MIE ȘI UNA DE ZILE, culegere de basme alcătuită de Petit de la Croix după un ciclu de povești persane și publicată între 1710 și 1712. V. halima.

ORĂȘTIOARA DE SUS, com. în jud. Hunedoara, situată la poalele de N ale m-ților Șureanu, pe cursul superior al râului Orăștie; 2.423 loc. (2003). În perimetrul satului Costești se află ruinele cetății dacice Blidaru, iar în cel al satului Grădiștea de Munte, pe dealul Grădiștea Muscelului, vestigiile așezării dacice Sarmizegetusa Regia.

ORKNEY DE SUD (SOUTH ORKNEY [sauθ ó:kni], ORCADELE DE SUD), arhipelag în S Oc. Atlantic, situat în apropierea Țării lui Graham (Antarctica), la 1.350 km SE de capul Horn; 622 km2. Posesiune britanică inclusă în Teritoriul Antarctic Britanic. Descoperit în 1821 de marinarul englez G. Powell. Ins. pr.: Coronation, Inaccessible, Laurie, Powell, Signy. Stațiuni științifice de cercetare.

PALIA DE LA ORĂȘTIE, prima traducere (aparținând lui Ștefan Herce și Efrem Zăcan) în limba română a „Vechiului Testament”, cuprinzând primele două cărți: „Bitia” (Geneza) și „Ishodul” (Exodul); tipărită la Orăștie, în 1582, de către meșterii tipografi Șerban, fiul diaconului Coresi, și Marian. Monument de limbă veche românească, care a contribuit la formarea și afirmarea limbii naționale literare.

PALMA DE MALLORCA [maλórca], oraș în partea de V a ins. Mallorca (arh. Baleare, Spania insulară), pe țărmul de N al G. Palma al M. Mediterane, centrul ad-tiv al Comunității autonome Baleare; 333,8 mii loc. (2001). Port maritim. Aeroport. Constr. și reparații navale. Ind. metalurgică chimică, textilă, a hârtiei, ceramicii, sticlăriei, pielăriei și încălțămintei, alim. (zahăr). Renumit stațiune balneoclimaterică. Universitate (1967). Muzeu de artă. Teatru. Grădină botanică. Turism (c. 2 mil. turiști anual). Monumente: Palatul maur Almudaina (sec. 11, restaurat în sec. 12 și 16); catedrală gotică (1230-1660, renovată în sec. 19), bisericile San Francisco (1281) și Santo Domingo (1296), castelul Bellver (sec. 14), aziu sediul Muzeului Municipal, La Lonja – clădirea Bursei, construită în stil gotic (1426-1448), clădirea Primăriei (sec. 16), palatul episcopal (sec. 17) ș.a. Cucerit de romani (123 î. Hr.), devine colonie a acestora. Ocupat succesiv de vandali (sec. 5), bizantini (sec. 6), arabi (sec. 8). Recucerit de creștini (1114-1115). A intrat în stăpânirea regelui Iacob I al Aragónului (1229). Oraș din 1249.

PALOS DE LA FRONTERA, oraș în SV Spaniei (Andaluzia), în apropierea estuarului lui Rio Tinto, vizavi de orașul Huelva; 6,8 mii loc. (1991). În vechime port maritim, azi în interiorul uscatului, a fost locul de plecare spre Lumea Nouă a mai multor expediții de explorare și cucerire (navelel lui Cristofor Columb au plecat de aici, în prima expediție, la 3 aug. 1492).

PAN DE AZÚCAR (în lb. sp. „Căpățâna de zahăr”), vârf în M-ții Anzi, în Cordillera de Mérida, în NV Venezuelei, la NE de Mérida. Alt.: 4.870 m.

PAȘTELUI, Insula ~ (ISLA DE PASCUA sau RAPA NUI; TE PITO TE HUNUA „Buricul Pământului” în limba băștinașilor), insulă chiliană în E Oc. Pacific, la c. 2.500 km V de țărmul Americii de Sud; 162,5 km; c. 3.000 loc. (pascuani), majoritatea provenind din amestecul populației locale (de origine polineziană) cu imigranți din America și Europa. Localit. pr.: Hanga Roa. Cratere de vulcani stinși (Rano Aroi, 618 m alt.) și numeroase peșteri. Climă tropicală. Cafea, tutun, bananieri, batate. Creșterea ovinelor și bovinelor. Pescuit. Turism. Descoperită de navigatorul olandez Jakob Roggeveen la 6 apr. 1722 (zi de Paști). Anexată de Chile în 1888, care a inclus-o în prov. Valparaíso. Este probabil un rest al ipoteticului continent dispărut, Pacifida. În P. se păstrează un mare număr (c. 900) de statui gigantice monolite din tuf vulcanic (până la 12 m înălțime și unele peste 20 t greutate), reprezentând figuri omenești, păsări, pești etc. (considerate ca aparținând patrimoniului universal). S-au găsit și morminte ale populației Ahu și tăblițe cu inscripții hieroglifice (scrierea rongo-rongo), încă nedescifrate. Ipoteza apartenenței lor la civilizația precolumbiană a format mobilul unei celebre expediții („Aku-Aku”), condusă de etnograful norvegian Thor Heyerdahl. Parc național (din 1968) cu o supr. de 4,6 mii ha.

PATOS de MINAS, oraș în E Braziliei centrale (Minas Gerais), pe râul Paranaíba, în pod. Planalto Central, la 856 m alt., la 306 km NV de Belo Horizonte; 115,3 mii loc. (2002). Nod rutier și aerian. Centru comercial agricol (mei, manioc, fasole, orez, cafea, citrice, produse animaliere). Fundat în 1866, primește statut de oraș în 1892 (sub numele de Patos). Actuala denumire din 1944.

PÂRTEȘTII DE JOS, com. în jud. Suceava, situată în pod. Sucevei, pe râul Soloneț; 3.024 loc. (2003). Haltă de c. f. (Vârfu Dealului). Olărit (Vârfu Dealului).

PEDRO DE ALCÂNTARA (pe numele adevărat Pedro Garavito) (1499-1562), cleric spaniol. Franciscan. Reformator al Ordinului franciscan, a creat ramura alcantarinilor (1542). A promovat ideile unei vieți austere de penitență. Autor al unui „Tratat de rugăciune și meditație”. Canonizat de papa Clement IX (1669). Sărbătorit la 19 oct.

PEÑÓN DE VÉLEZ DE LA GOMERA [peñon de véleθ], mică insulă spaniolă în M. Mediterană, în apropiere de de coasta nordică a Marocului, la 121 km SE de Ceuta; c. 60 loc. Face parte din posesiunea Plazas de Soberanía en el Norte de Africa (aparține Spaniei din 1508).

PÉREZ DE AYALA [péreθ], Ramón (1880-1962), scriitor spaniol. lirică modernistă cu motive bucolice („Pacea cărării”). Prozator minuțios și rafinat, remarcabil stilist. Autor de romane și nuvele realist-satirice, cu elemente picarești și naturaliste („A.M.D.G.” – viața într-un colegiu iezuit; „Laba vulpoaicei”), poematice („Lumina de duminică”), psihologice și eseistice („Belarmino și Apolonio”, „Lună de miere, lună de fiere”).

PÉREZ DE CUÉLLAR [péreθ kuéλar], Javier (n. 1920), diplomat și om politic peruan. Prof. univ. la Lima. Secretar general adjunct (1979-1981) și secretar general (1982-1991) al Organizației Națiunilor Unite. A mediat încetarea războiului dintre Iran și Iraq (1988).

PÉREZ DE GUZMAN, Fernán (c. 1378-c. 1460), cronicar castilian. Cel mai important istoriograf spaniol din sec. 15. Proză istorică, remarcabilă prin observarea și analiza naturii umane, prin arta portretizării și subtilitatea evocării („Mulțime de istorii”, „Generații și însemnări”). Lirică pe teme erotice, morale și istorice.

PÉREZ DE MONTALBAN, Juan (1602-1638), scriitor spaniol. Prof. și rector al Univ. Salamanca. Autor de autos sacramentales și de drame istorice („Amanții din Teruel”, „Maica Alférez”) în maniera lui Lope de Vega.

PÉREZ DE OLIVA, Fernán (c. 1494-1533), umanist spaniol. Dialogul său „Demnitatea umană” este un prim model de proză castiliană.

PÉREZ DE ESQUIVEL, Adolfo (n. 1931), arhitect și sculptor argentinian. Prof. univ. la Buenos Aires. Luptător pentru drepturile omului în țara sa. Secretar general al organizației „Pace și Justiție în America Latină” (1974-1986). Premiul Nobel pentru pace (1980).

PETREȘTII DE JOS, com. în jud. Cluj, situată în depr. Petrești, la poalele m-ților Trascău, pe râul Hăjdate; 1.888 loc. (2003). Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1842-1846), în satul Livada. În arealul com. se află rezervația complexă Cheia Turzii.

PETRU VENERABILUL (PETRU DE MONTBOISSIER) (c. 1092-1156), călugăr francez. Abate al mănăstirii Cluny (din 1122) pe care a reformat-o. Om de vastă cultură, profund cunoscător al islamului și ebraismului („Adversus iudaeorum inveteratam buritiem”, „Liber contra sectam saracenorum”).

PIEYRE DE MANDIARGUES [pje:r de mãdiárg], André (1909-1991), scriitor francez. Exponent al suprarealismului oniric realizat într-un stil baroc rafinat. Operă dominată de misticism. Romane („Marmură”, „Motocicleta”, „Doliul trandafirilor”, „Crinul de mare”, „Totul va dispărea”), piese de teatru („Isabella Morra”, „Noaptea seculară”), versuri („Muzeul negru”, „sub tăișul singurătății”); eseuri de artă (seria „Belvedere”).

PLAZAS [pláθas] DE SOBERANÍA EN EL NORTE DE AFRICA, denumire a șase posesiuni spaniole situate pe țărmul mediteranean al Marocului, cât și în largul M. Mediterane: Ceuta, Melila, arh. Chafarinas și Peñón de Veléz de la Gomera și Villa Sanjurjo; 33 km2. Pescuit. Expl. și export de min. de fier. Turism.

PLĂIEȘII DE JOS, com. în jud. Harghita, pe cursul superior al râului Cașin; 2.997 loc. (2003). Centru de artă populară. Muzeu etnografic. Rezervație botanică cu vegetație de mlaștină oligotrofă. În satul P. de J., menționat documentar în 1744, se află o biserică romano-catolică (sec. 14), cu zid de incintă din sec. 18, iar în satul Imper, atestat documentar în 1333, există un conac din 1833.

POARTA DE FIER A TRANSILVANIEI, pas între m-ții Poiana Ruscăi (la N) și m-ții Țarcu (la S), la 700 m alt., care asigură legăturile rutiere și feroviare între depr. Hațeg și culoarul depresionar Bistra, respectiv între Transilvania centrală și Banat. În izvoarele istorice acest pas apare cu denumirea Poarta de Fier și s-a presupus că aici ar fi locul unde Iancu de Hunedoara a obținut, în mart. 1442, o victorie asupra armatelor otomane conduse de Mezid-beg. Se pare însă că lupta a avut loc între Alba Iulia și Sibiu.

POÇOS DE CALDAS, oraș în SE Braziliei (Minas Gerais), situat la 1.220 m alt., la 400 km SV de Belo Horizonte; 136 mii loc. (2002). Stațiune balneoclimaterică (băi sulfuroase).

PODIȘUL DE LOESS v. Ordos.

POIENARII DE ARGEȘ, com. în jud. Argeș, situată în NE piemontului Cotmeana, pe râul Topolog; 1.251 loc. (2003). Reșed. com. este satul Poienari. Pomicultură. În satul Ceaurești se află biserica Sf. Dumitru (1801), iar în satul Ioanicești o biserică de zid cu hramul Înălțarea Domnului (1880) și una de lemn cu hramul Sfinții Voievozi (1849, cu picturi interioare originare).

POIENARII DE MUSCEL, com. în jud. Argeș, situată în E muscelelor Argeșului, la poalele SV ale dealului Mățău, pe Râu Tărgului; 3.667 loc. (2003). Reșed com. este satul Poienari. Expl. de lignit (în satul Jugur). Pomicultură. Biserica cu triplu hram – Sf. Nicolae, Sfinții Voievozi și Sf. Ioan (1854), în satul Jugur.

POIENILE DE SUB MUNTE, com. înn jud. Maramureș, situată în depresiunea omonimă din m-ții Maramureșului, pe râul Ruscova; 10.245 loc. (2003). Expl. de minereuri complexe. Izvoare cu ape minerale, numite local „borcuturi”. În satul omonim, menționat documentar în 1411, se află biserica ucraineană Schimbarea la Față (1788).

PONCE DE LEÓN, Juan (c. 1460-1521), explorator spaniol. L-a însoțit (1493) pe Cristofor Columb în a doua călătorie în America. A explorat ins. Puerto Rico, pe care a colonizat-o (1508-1509), fiind ulterior guvernatorul ei (1509); fondator al unei așezări aproape de actualul San Juan (1511). A descoperit pen. Florida (1513), pe care a străbătut-o parțial într-o a doua expediție de colonizare (1521); rănit în timpul unui atac al indienilor, a murit în Cuba.

POP DE BĂSEȘTI, Gheorghe (1835-1919, n. Băsești, jud. Maramureș), om politic român. Vicepreședinte (1881-1902) și președinte (1903-1919) al Partidului Național Român. Unul dintre inițiatorii și conducătorii mișcării memorandiste din 1892-1894. Președinte al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia (18 nov./1 dec. 1918), care a proclamat unirea Transilvaniei cu România.

PORT-DE-FRANCE v. Nouméa.

PORȚILE DE FIER II v. Gogoșu (2).

PORUMBACU DE JOS, com. în jud. Sibiu. situată în V depr. Făgăraș, pe cursul mijlociu al Oltului și pe râul Porumbacu; 3.114 loc. (2003). Stație de c. f. (în satul P. de J.) și halte de c. f. (în satele Colun și Scoreiu). Expl. de calcar (Porumbacu de Sus). Pomicultură. Centru de prelucr. artistică a lemnului, de țesături și cusături populare. În satul P. de J., menționat documentar în 1466, se află vechiul Oficiu poștal-tranzit (1756-1760), bisericile Nașterea Maicii Domnului (1806) și Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1811), în satele Sărata și Colun.

PORȚILE DE FIER, denumirea (în sens restrâns) sub care este cunoscut sectorul inferior al defileului Dunării, cuprins între localitățile Vârciorova și Gura Văii, lung de 9 km. În această zonă, lățimea fluviului se îngustează până la 600 m, iar căderea apei, înainte de regularizarea cursului, se făcea pe o pantă de 238 cm/km. Înainte de construirea barajului și crearea lacului de acumulare P. de F., în acest sector (cu multe praguri, stânci emerse la ape mici, cu vâltori și repezișuri), navigația se efectua în condiții extrem de dificile (trecerea prin Defileului Dunării dura 120 ore, iar navigația era posibilă numai pe timpul zilei). În perioada sept. 1964-sept. 1971, România, în colaborare cu Iugoslavia, a construit în această zonă nodul hidroenergetic și de navigație P. de F. I. Barajul ridicat între Gura Văii (România) și Šip (Iugoslavia), cu o lungime de 868 m și cu înălțime de 60,40 m, a permis ridicarea nivelului apelor Dunării cu c. 33 m peste nivelul mediu și crearea în spatele acestui baraj a unui lac de 130 km lungime, 5 km lățime max., c. 100 km2 și cu un volum de apă 2,1 m3. Prin crearea acestui lac, obstacolele naturale de pe cursul Dunării au dispărut iar navigația s-a îmbogățit și datorită celor două ecluze (fiecare dintre ele având 310 m, 34 m lățime și 4,5 m adâncime), care asigură posibilitatea traversării simultane a unor convoaie de nave în 31 ore (față de 120 de ore în trecut), inclusiv noaptea. Cele două hidrocentrale (românească și iugoslavă), cu o putere totală instalată de 2.100 MW și producție de peste 11 miliarde kWh, au intrat în funcțiune cu primele turbogeneratoare în 1971. Hidrocentrala de pe malul românesc, cu 6 grupuri electrogene de câte 175 MW fiecare (în total 1.050 MW), a început să funcționeze cu întreaga capacitate la 16 mai 1972. Construirea acestui gigant hidroenergetic, unul dintre cele mai mari din Europa, a determinat schimbări esențiale de ordin fizico- și economico-geografic: ins. Ada-Kaleh a fost acoperită de apele lacului de acumulare; afluenții Dunării și-au înălțat gura de vărsare, ca urmare a creșterii nivelului apelor din lacul de acumulare; vechea vatră a municipiului Orșova a fost inundată de apele lacului, iar localitatea a fost mutată pe terasele mai înalte ale Dunării și pe versantul m-ții Almăj; vechile căi de comunicații (șoseaua și c. f.) din lungul defileului au fost înghițite de apele lacului de acumulare, construindu-se altele noi. În timpul săpăturilor efectuate pentru construirea complexului hidroenergetic au fost scoase la iveală vestigiile unor așezări și culturi din Paleolitic (săpăligi din corn de cerb), din Epoca mijlocie a bronzului (vase ceramice aparținând Culturii Vatina), din perioadele dacică și romană târzii ș.a. Într-o accepțiune mai largă, denumirea Defileul Dunării de la Porțile de Fier este utilizată pentru întregul sector de vale care străbate Carpații, despărțind M-ții banatului de pe terit. României de la capătul sud-vestic al Carpaților, aflat pe terit. Serbiei. Acest sector, cunoscut și sub numele de clisură, este alcătuit dintr-o succesiune de mici defilee, separate de bazinete depresionare: defileul Gura Nerei – valea Rilii; depr. Moldova Nouă; defileul Pescari-Alibeg; depr. Liubcova; defileul Berzasca-Greben; Cazanele Mari; bazinetul Dubova dominat de Ciucaru Mare (313 m) și, pe malul sârbesc, de Veliki Strbac (768 m); Cazanele Mici; depr. Ogradena-Orșova și defileul Porțile de Fier propriu-zis, după care Dunărea iese din spațiul carpatic. În defileu se întâlnesc câteva sectoare cu relief carstic complex care cuprinde și o serie de peșteri (la Pescari, Sirinia, Svinița, Cazane). Flora este bogată și variată, cu numeroase elemente sudice, unele foarte rare în România (Acer monspessulanum, Daphne laureola, Campanula crassipes), câteva endemisme proprii acestui defileu (Prangos carinata, Tulipa hungarica ssp. undulatifolia, Stipa danubialis ș.a.). P. de F. constituie o zonă de potențial turistic ridicat. Parcul național P. de F. (11.656 ha) cuprinde Defileul Dunării începând de la confluența râului Nera cu Dunărea și partea sudică a m-ților Locvei, Almăj, capătul sudic al m-ților Mehedinți, ca și o fâșie din S pod. Mehedinți (până la Bahna și valea Jidoștiței). Se întâlnesc aici arborete de stejar pufos cu cărpiniță și mojdrean, tufărișuri de liliac, păduri de gorun cu alun turcesc, iar pe văi făgete (în sectorul Mraconia fagul atinge cea mai mică altitudine din România, 52 m). Parcul natural include mai multe rezervații naturale (Gura Văii – Vărciorova, Cazanele Mari și Cazanele Mici, Valea Mare, Balta Nerei ș.a.) și locuri fosilifere (Svinița, Bahna). Pe malul sârbesc se află Parcul Național Djerdap (numele sârbesc al defileului).

POZA RICA DE HIDALGO, oraș în E Mexicului, la NE de Ciudad de Mexico și la 193 km S de Tampico, în apropierea coastei G. Mexic; 275 mii loc. (2000). Mare centru petrochimic (numeroase rafinării) în cal mai mare bazin petrolifer al țării. Legat prin pipe-line de porturile Tuxpan și Tecolutla.

PRAIA (CIDADE DE PRAIA), capitala Rep. Capului Verde, situată în SE ins. São Tiago; 94,7 mii loc. (2000). Port. Aeroport. Centru comercial. Ind. zahărului și prelucrarea cafelei. Pescuit. Export de citrice, zahăr, cafea, banane, ricin. Reședință a administrației coloniale portugheze (1770); capitala statului Capul Verde din 1975.

PRAVILA DE LA GOVORA, cea mai veche culegere de legi tipărite în Țara Românească de maeștrii tipografi Meletie Machedoneanul și Ștefan din Ohrida. Apărută la mănăstirea Govora (com. Mihăești, jud. Vâlcea), în 1640, are la origine o culegere de norme juridice bizantine cu caracter preponderent bisericesc. Tradusă după un intermediar slav de către Mihail Moxa. La începutul cărții sunt tipărite versurile „La steaua țării” de Udriște Năsturel.

PRESSES UNIVERSITAIRES DE FRANCE (P.U.F.) [pres üniversitér də frã:], societate editorială și de librării, fondată în 1921 de un grup de profesori universitari, sub conducerea lui M. Caullery, membru al Acad. Franceze; printre publicațiile ei se numără cunoscuta serie „Que sais-je?”, lansată în 1941 de P. Angoulvent.

PRIMO DE RIVERA Y ORBANEJA [orbanéha], marchiz de Estella 1. Miguel P. (1870-1930), general și om politic spaniol. Ajuns la putere în urma unei lovituri de stat (1923), a instaurat, cu sprijinul regelui și al armatei, un regim de dictatură militară (1923-1930). A dus o politică de redresare economică și financiară a țării. 2. José Antonio P. (1903-1936), om politic spaniol. Fiul lui P. (1). Fondatorul (1933) a partidului fascist Falanga Spaniolă. Închis și executat.

PRINCE OF WALES [prins əv ueilz] (PRINȚUL DE WALES) 1. Cap în extremitatea de NV a Americii de Nord, în str. Bering, în V pen. Seward (Alaska), cel mai vestic punct al continentului nord-american (65º40' lat. N și 168º05' long. V). Descoperit de James Cook în 1778. 2. Insulă nelocuită, situată în Arhipelagul Arctic Canadian, între ins. Somerset (la E), ins. Victoria (la V) și ins. Bathurst (la N); 33,3 mii km2 (310 km lungime; 65-210 lățime). Relief de joasă altitudine. În 1984 aici se afla Polul nord magnetic al Pământului. Insula a fost descoperită în 1851 de Sir Francis McClintock. 3. Insulă americană în arh. Alexander, la SE de Alaska; 6,7 mii km2 în SV Arhipelagului Arctic, între ins. Victoria (la SE) și ins. Banks (la NV), care face legătura între G. Amudsen (în SV) și G. Viscount Melville; 274 km lungime. 4. Strâmtoare în Arhipelagul Arctic Canadian, între insulele Banks și Victoria; 274 km lungime.

PRINȚUL DE WALES v. Prince of Wales.

PROCLAMAȚIA DE LA ISLAZ, denumirea sub care este cunoscut programul Revoluției de la 1848, din Țara Românească, elaborat de I. Heliade-Rădulescu din însărcinarea Comitetului revoluționar. Aprobarea ei de către Adunarea populară de la Islaz (9/21 iun. 1848) marchează începutul Revoluției.

PRONUNCIAMENTUL DE LA BLAJ, denumire sub care este cunoscut protestul față de dualism și împotriva desființării autonomiei Transilvaniei și alipirii acesteia la Ungaria, semnat la 3/15 mai 1868 de către un grup de intelectuali români transilvăneni. Autorii au fost arestați, fiind ulterior grațiați de împărat.

PROVIȚA DE JOS, com. în jud. Prahova, situată în Subcarpații Prahovei, pe cursul superior al râului Provița; 2.527 loc. (2003). Stație de c. f. Pomicultură. Centru de dulgherie și tâmplărie.

PROVIȚA DE SUS, com. în jud. Prahova, situată în Subcarpații Prahovei, pe cursul superior al râului Provița; 2.284 loc. (2003). Pomicultură. Biserica Adormirea Maicii Domnului (1620-1629. reconstruită în 1787 și renovată în 1835).

PUEBLO DE SAN JOSÉ DE GUADELUPE v. San José.

PUERTO DE SAN FRANCISCO v. San Francisco (2).

PURTĂTORI DE SABIE, Cavaleri ~, ordin religios creat în 1197, la Bremen, de Albert de Buxhövden, episcop de Riga, care a primito organizare militară (1202) pentru creștinarea, prin forță, a Țărilor Baltice. S-a unit (1237), cu cel al Cavalerilor Teutoni.

PUY DE DOME [püi də do:m], vârf în Masivul Central Francez, în pod. Auverge, la V de Clermont-Ferrand. Reprezintă un vulcan stins cu alt. de 1.465 m.

PUVIS DE CHAVANNES [püvi də ʃaván], Pierre (1824-1898), pictor francez. Promotor al unei picturi monumental-decorative de un armonios echilibru compozițional și de o cromatică discretă („Pădurea sacră”, pentru Sorbona; „Sf. Genoveva”, pentru Panteon). Compoziții de șevalet („Sărmanul pescar”), portrete (portretul Mariei Cantacuzino, soția sa). A dezvoltat o estetică paralelă cu aceea a prerafaeliților.

HAYA DE LA TORRE [áia de la tóre], Victor Raúl (1895-1979), om politic peruan. A creat Alianța Populară Revoluționară Americană (1924), mișcare naționalistă cu un pronunțat caracter de stânga, opusă dominației S.U.A. și oligarhiilor militare sud-americane. A reprezentat un simbol în lupta pentru democrație și revenirea statului de drept în Perú și în alte țări ale Americii de Sud.

HENRI DE FLANDRA și HAINAUT, împărat latin de Constantinopol (1206-1216). A luptat cu bizantinii (1211-1214), pe care i-a înfrânt, stabilind granițele imperiului prin Pacea de la Nymphayon (1214).

HIDIȘELU DE SUS, com. în jud. Bihor; 3.260 loc. (1998). Biserica de lemn Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18, pictată în 1778), în satul Hidișelu de Jos.

HOARDA DE AUR, stat feudal mongolo-tătar, întemeiat de Batu Han în urma campaniilor de cucerire din 1236-1243 pe un vast terit., ce cuprindea Asia Centrală și E Europei; capitala la Sarai-Batu, apoi la Berke Sarai. Apogeul puterii politice și militare, precum și al expansiunii teritoriale a H. de A. a fost atins în timpul hanilor Uzbek (1313-1341) și Djanibek (1342-1357). Și-a extins dominația și asupra unei părți a spațiului românesc. Cnezatele rusești s-au aflat în raporturi de vasalitate față de H. În doua jumătate a sec. 14 a început procesul de destrămare a H. de A., pe ruinele căreia s-a constituit, în sec. 15, mai multe formațiuni, printre care hanatele Crimeea (c. 1430), Kazan (1438) și Astrahan (1466).

HORN (HOORN, CABO DE HORNOS [cábo de órnos]), cap în extremitatea sudică a Americii de Sud (Chile), în insula omonimă, la S de ins. Țara de Foc, la 55º59' lat. S și 67º16' long. V. Navigație dificilă. Ocolit prima oară de Francisco de Hoces (1526), iar, ulterior, de Francis Drake (1578) și de Jakob Le Marie împreună cu Willem Cornelis Schouten (1616), care l-au numit Hoorn, după locul de naștere al lui Schouten.

HORTHY DE NAGYBÁNYA Miklós (1868-1957), amiral și om politic ungur. Regent al Ungariei (1920-1944). A promovat o politică de strânsă colaborare cu Germania și Italia. Înlăturat, din ordinul lui Hitler, când a anunțat intenția de a se desprinde de Germania și de a încheia un armistițiu. Din 1949, a trăit în Portugalia.

HOSPITALET DE LLOBREGAT, L'~, oraș în NE Spaniei (Catalonia), la S de Barcelona; 262,5 mii loc. (1995). Ind. siderurgică, chimică și textilă. Institut agricol.

HUARTE de SAN JUAN [uárte de san huán], Juan (1526-1592), filozof și medic spaniol. Considerat precursor al „orientării profesionale”. A explicat specificul ființei umane (puterea de cunoaștere, moralitatea) prin elemente de biologie, anatomie și fiziologie („Examenul spiritului”).

HUSASĂU DE TINCA, com. în jud. Bihor; 2.153 loc. (1998). Satul Husasău de Tinca apare menționat documentar în 1332.

IANCOVICI DE MIRIEVO, Teodor (sec. 18), pedagog sârb. Director al școlilor românești și sârbești din Banat (1773-1782). Ulterior, a participat la organizarea învățământului primar din Rusia.

IANCU DE HUNEDOARA (?-1456), nobil român din Transilvania, unul dintre marii comandanți de oști din vremea sa. Fiu al cneazului Voicu de Hunedoara. Ban al Severinului (din 1438), voievod al Transilvaniei (din 1441), iar, din 1446, guvernator (regent) al Ungariei. Adept al unei puteri centrale autoritare. A urmărit să creeze un sistem politic bazat pe strângerea legăturilor dintre cele trei țări române în vederea luptei antiotomane. Victorios asupra otomanilor pe Ialomița (1442) și în timpul „campaniei celei lungi” (1443-1444), când a pătruns, în S Dunării, până aproape de Zlatița; a fost înfrânt de aceștia la Varna (1444) și Kossovopolje (1448), dar a obținut o strălucită victorie asupra sultanului Mehmet II în bătălia de la Belgrad (21-22 iul. 1456). A murit de ciumă în tabăra de la Zemun (11 aug.).

IDECIU DE JOS, com. în jud. Mureș, pe râul Mureș; 2.054 loc. (1998). Ape minerale clorosodice. În satul Ideciu de Jos, menționat documentar în 1319, se află un castel din sec. 16, în stilul Renașterii.

!vérde-de-París (substanță) s. n.

!vúlpe-de-máre (pește) s. f., g.-d. art. vúlpii-de-máre; pl. vulpi-de-máre

!urs-de-máre (pește) s. m., pl. urși-de-máre

!urzícă-de-máre (actinie) s. f., g.-d. art. urzícii-de-máre; pl. urzíci-de-máre

IGNAȚIU DE LOYOLA (pe numele adevărat Iñigo de Oñaz y Loyola) (1491-1556), călugăr spaniol. Adversar al Reformei. Fondator (1534) al Ordinului „Compania lui Iisus” (iezuiții), confirmat de papa Paul III (1540). A fost și primul general (1541) al Ordinului iezuit. A creat modelul spiritual elevat și dinamic al iezuiților în „Jurnal spiritual”. Autor al unei bogate corespondențe. Canonizat în 1622.

ÎLE-DE-FRANCE [il də frã:s] 1. Provoncie istorică în N Franței Centrale, în zona bazinului parizian, centrul unificator al Regatului Francez, constituind astăzi o regiune ce regrupează Parisul și departamentele vecine; supr.: 12.012 km2; 10,9 mil. loc. (1993). 2. Denumirea ins. Mauritius între 1715 și 1814.

ÎLE DE LA CITÉ [il de la sité], insulă pe Sena, constituind nucleul antic al Parisului. Aici se află numeroase monumente: catedrala Notre-Dame, Sainte Chapelle, Conciergerie, Palatul de Justiție etc.

INSULA DE NORD (NORTH ISLAND [no:θ áilənd]), insulă în Arh. Noua Zeelandă, separată de Insula de Sud prin str. Cook; 114,7 mii km2; 2,55 mil. loc. (1991). Orașe pr.: Auckland, Wellington, Hamilton, Hastings, Gisborne. Relief muntos vulcanic, cu lacuri, gheizere și solfatare. Alt. max.: 2,797 m (vulcanul Ruapehu). Terminată în NV cu pen. Auckland. Parcuri naționale. Descoperită de A.J. Tasman în 1642.

INSULA DE SUD (SOUTH ISLAND [sauθ áilənd]), ceam mai mare insulă a Arh. Noua Zeelandă, despărțită de Insula de Nord prin str. Cook; 153,9 mii km2; 881,5 mii loc. (1991). Orașe pr.: Christchurch, Nelson, Dunedin. Străbătută de Alpii Neozeelandezi, flancați de coline și câmpii. Alt. max.: 3.764 m (vf. Mount Cook). Urme glaciare, lacuri. Parcuri naționale.

INSULELE DE SUB VÂNT 1. Leeward Island sau Islas de Sotavento, lanț de insule în partea de E a Mării Caraibilor, în N Antilelor Mici, dispuse sub forma unui arc de cerc, între insulele Virgine în NV și ins. Dominica (inclusiv) în SSE. Numite astfel de spanioli datorită poziției lor la adăpostul vânturilor predominante dinspre NE. Ins. pr.: Anguila, Antigua, Barbuda, Saint, Kitts, Nevis, Saint Christopher, Montserrat, Basse-Terre, Marie Galante, Dominica ș.a. 2. Leeward Islands sau Îles sous le Vent, grup de insule vulcanice și coraligene în partea de S a Oc. Pacific, în V Insulelor Societății. Cuprinde ins. Bora-Bora, Huahiné, Maupiti, Raïatea, Tahaa; 474 km2. 3. Lanț de insulițe vulcanice și coraligene, de stânci și bancuri de nisip, nelocuite, situat în partea centrală a Oc. Pacific, la 2.011 km VNV de ins. Hawaii (de care aparțin din 1959). Ins. pr.: Nihoa, Necker, Gardner, Pinnacles, Laysan, Lisianski, Pearl, Hermes, Kure (sau ins. Ocean).

IOACHIM DE FLORA (Gioacchino da Fióre) (c. 1130-1202), călugăr și teolog italian. Membru al Ordinului Cistercienilor. A susținut că domnia Sfântului Duh va urma celei a Fiului, care, la rându-i, i-a succedat Tatălui. Doctrina sa a folosit celor ce luptau contra abuzurilor Bisericii („Liber Concordiae Veteris et Novi Testamenti”, „Expositio in Apocalypsim”).

IOAN DE CAPISTRANO (1386-1456), călugăr minorit și predicator italian. Membru al Ordinului franciscan (din 1416); participant la Conciliul de la Ferrara-Florența. A desfășurat activități antihusite în Austria (1451) și a inițiat cruciada împotriva turcilor care amenințau Ungaria, participând la lupta de la Belgrad (1456). Autor al unui tratat de teologie și morală. Canonizat (1690).

IOAN DE AUSTRIA (Don Juan de Austria) (1545-1578), comandant de oști spaniol. Fiul natural al lui Carol V. În fruntea flotei Ligii Sfinte, a obținut la Lepanto (1571) asupra turcilor o strălucită victorie, după care a cucerit Tunisul (1573). Numit de Filip II guvernator al Țărilor de Jos (1576), unde a semnat (1577) o înțelegere (Edictul perpetuu) cu seniorii locali, care prevedea restaurarea catolicismului în schimbul retragerii trupelor sale. A luptat împotriva conducătorilor protestanți din provinciile Holland și Zeeland, care nu acceptaseră Edictul, înfrângându-i în bătălia de la Gembloux (1578).

IOAN DE GAUNT, duce de Lancaster (1340-1399), prinț englez. Participant la Războiul de 100 de Ani sub comanda fratelui său, Eduard, prinț de Walles. A condus efectiv Anglia la sfârșitul domniei lui Eduard III și începutul domniei lui Richard II.

IOAN DE ODZUN (cunoscut și sub numele de Hovhannes IV Otznetzi) (650-729), prelat armean. Catolicos (718-729). A reformat modul de desfășurare al Liturghiei. Autor al unor lucrări teologice („Contra phantasticos”) privind incarnarea; a revizuit „Psaltirea” și „Cartea de rugăciuni”. I se atribuie prima colecție armeană de legi canonice („Kanonagirk”).

IOAN FĂRĂ DE ȚARĂ, rege al Angliei (1199-1216), din dinastia Plantagenet. În urma războiului din 1204-1206 cu regele francez, Filip II August, a pierdut posesiunile din Franța (Normandia, Anjou, Maine ș.a.). Conflictul său cu papa Innocentiu III s-a încheiat în 1213 prin victoria Papalității, față de care regele englez a prestat omagiu, fiind obligat și la plata unei sume de bani. Profitând de înfrângerile suferite în Franța (1214), seniorii feudali englezi îi impun Magna Charta Libertatum (15 iun. 1215).

Servicii IT Constanta - Web design Constanta
Piese Auto si Service Constanta - Tracom
oil and acryl paintings by Costin Craioveanu