furcă dex | ce inseamna furcă | dictionar online cuvant.net

Dictionar Explicativ Roman / Englez

Dictionar Explicativ Român

Diacritice:    â    ă    î    ş    ţ

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

English Dictionary

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Folosesti des dictionarul explicativ al limbii romane? Adauga "motorul" de cautare browserului tau si poti cauta mai rapid direct din browser! Dictionar Online


Food Recipes

Ce inseamna furcă? - Definitie Dictionar Online pentru furcă - furcă dex


FÚRCĂ, furci, s. f. 1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc. s Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă (1). 2. (În sintagme) Nume dat unor unelte sau obiecte asemănătoare cu furca (1): a) furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care stă receptorul; b) furca pieptului = extremitatea inferioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea; c) furca gâtului = extremitatea superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el; d) furca puțului (sau fântânii) = stâlpul de care se sprijină cumpăna; e) furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul; f) furca drumului = răspântie. ♦ (Înv.) Spânzurătoare în formă de furcă (1) cu doi dinți. 3. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. ◊ Expr. A se certa furcă = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți. (Pop.) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă. 4. Furcărie. 5. Organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă. – Lat. furca.

fúrcă (fúrci), s. f.1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu doi sau trei dinți încovoiați. – 2. Furcoi. – 3. Cantitate de fîn care se poate lua cu furca sau furcoiul. – 4. Muncă agricolă făcută cu furca sau furcoiul. 5. Spînzurătoare. – 6. Stîlp sau băț de care se sprijină cumpăna puțului. – 7. Crăcană, par de susținere a unei greutăți, a unei crengi etc. – 8. Stern, os al pieptului. – 9. Stîlp, par, țăruș. – 10. Suport al sulului de urzeală, la războiul de țesut. – 11. Răscruce, bifurcație. – 12. La car, loitră. – 13. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. – Mr., megl. furcă, istr. furke. Lat. fŭrca (Pușcariu 678; Candrea-Dens., 693; REW 3593; DAR; Densusianu, GS, II, 317), cf. alb. furkë (Meyer 111; Philippide, II, 643; ar putea proveni din rom.), it., prov., cat., port. forca, fr. fourche, sp. horca. Der. furcărie, s. f. (Mold., șezătoare la care femeile torc lînă); furcătură, s. f. (bifurcație), cu suf. -tură (după Candrea-Dens., 696 și DAR, de la un lat. *fŭrcatūra); furcea, s. f. (furcuță; loitră de car), poate din lat. *fŭrcĭlla, cf. basc. murkila; furcer, s. m. (Trans., furcă cu dinții de fier); furchiță, s. f. (furcă de tors); (în)furcitură, s. f. (bifurcație; furcoi de fîn, căpiță); furcoaie, s. f. (cuier); furcoi, s. n. (furcă mare); furculiță, s. f. (Trans., furculiță); înfurci (var. înfurca), vb. (a lua cu furca; a desface, a despica; a bifurca), pe care Pușcariu 874 și Candrea-Dens., 694 îl derivau de la un lat. *infŭrcāre. – Din. rom. provine ngr. φουρϰουλίτσα; alb. furkë și furkuljitsë „furculiță”; bg. furka, hurka (Candrea, Elemente, 408; Romanski, Jb., XV, 107; Berneker 286; Capidan, Raporturile, 195); bg. forkolica, fărkulica (Mladenov 660, care, totuși, derivă bg. furka direct din lat.); și mag. furkó (Drăganu, Dacor., VII, 199).

a da de furcă expr. a face cuiva greutăți.

fúrcă f., pl. ĭ (lat. fŭrca, it. pv. cat. pg. forca, fr. fourche, sp. horca. D. rom. vine ngr. fúrka, spînzurătoare; bg. hurka, furcă, alb. furkǎ). Prăjină terminată cu doĭ saŭ maĭ mulțĭ cracĭ (de lemn orĭ de metal): a rîdica [!] fînu cu furca. Vorbe aruncate cu furca, vorbe nesărate, fără spirit (V. țăpoĭ). Furca peptuluĭ [!], osu sternuluĭ. La unele puțurĭ, stîlpu vertical care ține cumpăna; la scrîncĭov [!], ceĭ doĭ marĭ stîlpĭ care susțin osia; la casa țărănească, stîlpiĭ care susțin cosoroabele (V. martac); la car, piscu, gruĭu; la bicicletă, pĭesa care cuprinde roata anterioară și în vîrfu căreĭa e fixat ghidonu. Băț în vîrfu căruĭa se leagă caĭeru (de lînă, de cînepă, de in) ca să fie tors. A avea de furcă (cu cineva, cu ceva), a avea de lucru, a avea încurcăturĭ. A te certa furcă (adv.) cu cineva, a te certa violent. Furcărie: s´aŭ adunat la furcă. Pl. Spînzurătoare: a perit [!] în furcĭ.

Servicii IT Constanta - Web design Constanta
Piese Auto si Service Constanta - Tracom
oil and acryl paintings by Costin Craioveanu