imperativ dex | ce inseamna imperativ | dictionar online cuvant.net

Dictionar Explicativ Roman / Englez

Dictionar Explicativ Român

Diacritice:    â    ă    î    ş    ţ

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

English Dictionary

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Folosesti des dictionarul explicativ al limbii romane? Adauga "motorul" de cautare browserului tau si poti cauta mai rapid direct din browser! Dictionar Online


Food Recipes

Ce inseamna imperativ? - Definitie Dictionar Online pentru imperativ - imperativ dex


IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

IMPERATÍV, -Ă adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ (Gram.) Mod imperativ (și s.n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc.; propoziție imperativă (și s.f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. // s.n. Necesitate categorică și care se impune necondiționat; obligație. ◊ (În filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa în conștiința umană norme morale universal valabile și veșnice. [Pl. -vi, -ve. / < lat. imperativus, cf. fr. impératif].

IMPERATÍV, -Ă I. adj. 1. care exprimă un ordin; poruncitor. ♦ mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etc.; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. 2. care se impune ca o necesitate absolută. II. s. n. 1. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație. 2. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice. (< lat. imperativus, fr. impératif)

*imperatív, -ă adj. (lat. imperativus, d. imperare, a porunci). Care are caracteru ordinuluĭ, porunciĭ: ton imperativ. Mandat imperativ, obligațiunea care ar fi impusă de electorĭ reprezentantuluĭ pe care-l numesc și pin [!] care-ĭ hotărăsc din ainte [!] ce să voteze și cum să se poarte. S. n., pl. e. Gram. Modu care exprimă ordinu, îndemnu saŭ rugămintea, ca: du-te! Adv. În mod imperativ.

Servicii IT Constanta - Web design Constanta
Piese Auto si Service Constanta - Tracom
oil and acryl paintings by Costin Craioveanu