război dex | ce inseamna război | dictionar online cuvant.net

Dictionar Explicativ Roman / Englez

Dictionar Explicativ Român

Diacritice:    â    ă    î    ş    ţ

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

English Dictionary

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Folosesti des dictionarul explicativ al limbii romane? Adauga "motorul" de cautare browserului tau si poti cauta mai rapid direct din browser! Dictionar Online


Food Recipes

Ce inseamna război? - Definitie Dictionar Online pentru război - război dex


RĂZBÓI1, războaie, s. n. Conflict armat (de durată) între două sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice și politice; răzbel. Război civil = luptă armată între două sau mai multe grupări politice de orientări diferite din interiorul unui stat în vederea schimbării ordinii politice și de stat sau pentru menținerea celei existente. Război rece = stare de încordare, de tensiune în relațiile internaționale, provocată de politica de ostilitate a unor state față de altele, care nu ia totuși forma unui conflict armat. Război psihologic = stare de tensiune, de hărțuială nervoasă, psihică, inițiată și întreținută cu scopul de a zdruncina moralul forțelor adverse și de a demoraliza populația. Stare de război = beligeranță. ♦ Fig. Ceartă; neînțelegere, vrajbă, gâlceavă. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”.

RĂZBÓI2, războaie, s. n. 1. Mașină de lucru folosită pentru confecționarea țesăturilor din fibre textile. 2. Unealtă casnică de țesut; argea, stative. – Din bg., scr. razboj.

RĂZBOAIE DE SUCCESIUNE, denumire a războaielor purtate între diferitele case domnitoare pentru succesiunea la tronurile rămase vacante ca urmare a lipsei urmașilor direcți. Cele mai cunoscute sunt: Războiul pentru Succesiunea la Tronul Spaniei (1711-1714), provocat în urma morții regelui Spaniei, Carol al II-lea, de pretențiile lui Ludovic al XIV-lea, regele Franței, la moștenirea spaniolă. Purtat între Franța și Spania, pe de o parte, și Habsburgi, Anglia, Olanda, Portugalia, Danemarca, Savoia și Prusia, pe de altă parte. Încheiat prin tratatele de pace de la Utrech și Rastatt.Războiul pentru Succesiunea la Tronul Austriei (1740-1748), între Prusia, Franța, Spania, Bavaria, Saxonia (din 1742, alături de Austria), Olanda și Rusia, pe de altă parte. Încheiat prin tratatele de pace de la Aachen (1748).

RĂZBOAIELE BALCANICE, denumire a două războaie purtate în Peninsula Balcanică. Primul R.B. (oct. 1912-mai 1913), război de eliberare națională, purtat de Alianța balcanică (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru) împotriva Imp. Otoman; s-a încheiat cu victoria Alianței. Prin Pacea de la Londra (mai 1913), Turcia restituia toate posesiunile din Europa, cu excepția orașului Istanbul și a unui mic teritoriu din jurul orașului, iar Albaniei i se recunoștea independența (proclamată la 28 nov. 1912). ◊ Al doilea R.B. (iun.-aug. 1913), război care a avut loc între Bulgaria, pe de o parte, și Grecia, Serbia, Muntenegru, România și Imp. Otoman, pe de altă parte, încheiat cu înfrângerea Bulgariei. Potrivit Tratatului de Pace de la București (28 iul./10 aug. 1913), Bulgaria ceda S Macedoniei și V Traciei Greciei, N Macedoniei Serbiei, regiunea din S Dobrogei (Cadrilaterul) întra în componența României, iar o parte a Traciei răsăritene, cu Adrianopolul, revenea Turciei potrivit unui tratat turco-bulgar (29 sept. 1913) încheiat la Istanbul. R.B. au provocat ascuțirea contradicțiilor internaționale, contribuind la izbucnirea Primului Război Mondial.

RĂZBOAIELE DACO-ROMANE, denumire a celor două războaie, purtate de statul dac condus de Decebal, împotriva Imp. Roman. Primul război daco-roman (101-102). Decebal a continuat politica de întărire a statului dac, nerespectând obligațiile impuse de situația de rege clientelar Romei, în urma păcii încheiate cu statul roman în 89, amenințând stăpânirea romană la Dunăre. În fața acestui pericol, Traian, în fruntea a c. 13-14 legiuni, a trecut Dunărea, și, prin Banat, s-a îndreptat spre centrul statului dac. Profitând de răgazul prilejuit de încetarea temporară a ofensivei romane, în iarna anului 101/102, dacii, aliați cu roxolanii și unele popoare germanice, au atacat garnizoanele romane din Dobrogea. Sunt însă înfrânți în bătălia de la Adamclisi. În primăvara anului 102, Traian l-a învins, la Tapae, pe Decebal, care, nevoit să încheie pacea, s-a obligat să cedeze unele teritorii, să renunțe la o politică externă proprie etc. ◊ Al doilea război daco-roman (105-106). Condițiile păcii din 102 fiind încălcate de către daci, romanii au organizat o nouă campanie, atacând din mai multe direcții zona cetăților fortificate din M-ții Orăștiei. După căderea Sarmizegetusei, Decebal s-a sinucis. Dacia a fost transformată în prov. romană (106).

RĂZBOAIELE ITALIENE (1494-1559), denumire a războaielor purtate între Franța, pe de o parte, și Spania și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, pe de altă parte, pentru supremație în Pen. Italică, iar apoi în V Europei. Conflictul a avut loc mai multe perioade, în care succesele au alternat de o parte și de alta. Terminat prin Pacea de la Cateau-Cambrésis (1559), care a marcat instaurarea hegemoniei spaniole în V Europei.

RĂZBOAIELE MEDICE, denumire a conflictelor armate desfășurate între anii 500 și 449 î. Hr. pentru hegemonie în bazinul oriental al Mării Mediterane, între statele grecești pe de o parte și Imp. Persan pe de altă parte. Terminate cu victoria grecilor. V. Grecia antică.

RĂZBOAIELE PUNICE, denumirea celor trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei (264-241, 218-201 și 149-146 î. Hr.) pentru hegemonia în bazinul occidental al Mării Mediterane. R.P. s-au terminat cu înfrângerea Cartaginei și distrugerea totală a acesteia de către romani. V. și Roma antică.

RĂZBOIUL CELOR DOUĂ ROZE, denumirea războiului civil din Anglia (1455-1485), dintre familiile nobiliare Lancaster și York. Se numea așa deoarece familia Lancaster avea ca blazon trandafirul roșu, iar familia York, trandafirul alb. În lupta de la Bosworth Field (aug. 1485), Henric Tudor, ultimul descendent al dinastiei Lancaster, unit cu o parte a partidului york, pune capăt domniei lui Richard III și întemeiază dinastia Tudor.

RĂZBOAIELE NAPOLEONIENE, denumirea războaielor purtate de Franța între 1799 și 1815, prin care urmărea să-și asigure hegemonia comercialo-industrială și militaro-politică în Europa. Războaiele au contribuit la răspândirea ideilor Revoluției franceze din 1789-1794. R.N. sunt: 1. Războiul împotriva Coaliției II, formată din Anglia, Rusia, Austria, Turcia, Napoli, Suedia (1789-1801), terminată prin Pacea de la Lunéville (1081), cu Austria, și de la Amiens (1802), cu Anglia. În acest război armata franceză a obținut victoria decisivă de la Marengo (1800). 2. Războiul împotriva Coaliției III, formată din Anglia, Austria, Rusia, Suedia, Napoli (1805). Franța obține, pe uscat victoriile de la Ulm (20 oct.) și Austerlitz (2 dec.), dar este înfrântă, pe mare, la Trafalgar (21 oct.), de flota engleză, condusă de amiralul Nelson. Austria, înfrântă, încheie Pacea de la Pressburg (26 dec.). 3. Războiul împotriva Coaliției IV, formată din Prusia, Anglia, Rusia (1806-1807). Înfrântă în bătăliile de la Jena (1806) și Auerstädt (1806), Prusia este scoasă din luptă, iar în urma bătăliilor de la Eylau (1807) și Friedland (1807), Franța încheie Tratatul de pace cu Rusia și Prusia la Tilsit (1807). 4. Războiul cu Spania (1808-1812), declarat în urma instituirii Blocadei Continentale, a măcinat forțele franceze, contribuind la înfrângerea Franței. 5. Războiul împotriva Coaliției V, formată din Austria, Anglia, guvernul insurecțional al Spaniei (1809). Înfrântă decisiv la Wagram (1809), Austria încheie Pacea de la Schönbrunn (1809). 6. Campania împotriva Rusiei (1912), în care, după bătălia de la Borodino (7 sept.) și ocuparea Moscovei, armata franceză este nevoită să se retragă, suferind înfrângerea zdrobitoare de la Berezina (26-28 oct.). 7. Războiul împotriva Coaliției VI, formată din Anglia, Rusia, Prusia, Suedia, Spania, Portugalia, Austria (1813). După ce a câștigat bătăliile de la Lutzen (2 mai) și Bautzen (20-21 mai), armata franceză a fost înfrântă (16-19 oct.) la Leipzig („Bătălia națiunilor”). 8. Războiul împotriva Coaliției VII, formată din Prusia, Austria, Rusia, Anglia (1815). Bătălia decisivă s-a dat la Waterloo (18 iun.), armata franceză fiind înfrântă de armata anglo-prusiană.

RĂZBOAIELE OPIULUI, denumire a două războaie purtate de Anglia și Franța împotriva Chinei. Numele vine de la pretextul războaielor: măsurile prohibitive chineze împotriva comerțului cu opiu practicat de europeni și nord-americani. ◊ Primul război al opiului (1840-1842), purtat între China și Marea Britanie, s-a terminat, prin Pacea de la Nanjing (1842), cu primul tratat de înrobire a Chinei. ◊ Al doilea război al opiului (1856-1860) a fost purtat între China, pe de o parte, și Marea Britanie și Franța, pe de alta. Războiul s-a încheiat cu tratatele de la Tianjin (1859), iar după reluarea ostilităților de către puterile occidentale cu tratatele de la Beijing (1860). După terminarea războiului, statele occidentale au ajutat guvernul chinez să înăbușe războiul țărănesc al taipinilor (1851-1864). În timpul și urma r.o., și S.U.A. și Rusia au impus Chinei tratate înrobitoare.

RĂZBOIUL NORDULUI (1700-1721), denumirea războiului purtat de Rusia, aliată cu Danemarca, Saxonia și Polonia, împotriva Suediei, încheiat cu Pacea de la Nystad. Înfrântă la începutul războiului în lupta de lângă Narva (1700), armata rusă reorganizată, comandată de Petru I, a învins decisiv armata suedeză condusă de Carol XII, la Poltava, cucerind apoi cetățile Revel, Riga, Viborg și obținând astfel ieșirea la Marea Baltică.

RĂZBOIUL HISPANO-AMERICAN, primul război pentru reî,părțirea lumii (1898), purtat între S.U.A. și Spania. Dezlănțuit de S.U.A. pentru a ocupa unele colonii spaniole, s-a încheiat cu Pacea de la Paris (dec. 1898). S.U.A. au obținut Filipinele, Puerto Rico, ins. Guam etc. controlul asupra Cubei, devenită, formal, independentă, și, prin aceasta, importante poziții strategice în Atlantic și Pacific.

RĂZBOIUL FRANCO-PRUSIAN (1870-1871), război purtat de Prusia împotriva Franței, având ca pretext candidatura unui membru al familiei Hohenzollern la tronul Spaniei. Înfrântă la Sedan (1-2 sept. 1870) și Metz. Franța a fost nevoită să încheie Pacea de la Frankfurt am Main. Războiul a avut consecințe importante pentru istoria celor două țări și a Europei; în Franța căderea celui de-al Doilea Imperiu și izbucnirea primei revoluții proletare (Comuna din Paris), iar în Germania realizarea unificării acesteia în jurul Prusiei.

RĂZBOIUL DE 100 DE ANI (1337-1453), conflict armat între Anglia și Franța pentru terit. franceze stăpânite de dinastia engleză și pentru Flandra. În prima parte, Anglia a obținut victorii importante în bătăliile de la Crécy (1346) și Poitiers (1356), ocupând o mare parte a terit. Franței. În deceniul 8 al sec. 14, francezii au reușit să recucerească aproape toate terit., dar după bătălia de la Azincourt (1415) au pierdut N Franței și Parisul. Spre sfârșit, războiul a căpătat un caracter popular, prin intrarea în acțiune a maselor sub conducerea Ioanei d’Arc și, ca urmare, Anglia a pierdut toate posesiunile de pe terit. Franței, cu excepția portului Calais, pe care l-a mai stăpânit până în 1558.

RĂZBOIUL PELOPONESIAC, denumirea conflictului dintre Atena și Sparta pentru supremația în lumea greacă (431-404 î. Hr.), terminat cu victoria Spartei și instaurarea regimului oligarhic la Atena. V. și Grecia antică.

RĂZBOIUL DE TREIZECI DE ANI (1618-1648), război între principii protestanți din Imperiul Romano-German, pe de o parte, și principii catolici și împărat, pe de altă parte, transformat apoi într-un război european general. În acest război, împăratul urmărea întărirea Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană sub steagul catolicismului, iar principii, fără deosebire de credința religioasă, voiau să-și întărească independența lor față de împărat, menținând fărâmițarea Germaniei. A început cu răscoala Cehiei împotriva dominației habsburgice. În cursul războiului s-au constituit două tabere: blocul Habsburgilor (Habsburgii spanioli și austrieci, principii catolici germani, sprijiniți de Papalitate, și Polonia) și coaliția antihabsburgică (principii protestanți germani, Franța, Suedia, Danemarca, sprijinită de Olanda, Anglia și Rusia). În funcție de intervenția diferitelor state, războiul s-a împărțit în patru perioade: cehă (1618-1624), daneză (1625-1629), suedeză (1630-1634) și franco-suedeză (1635-1648). La acest război a participat și Transilvania, sub conducerea principilor Gabriel Bethlen și Gh. Rakóczi I, împotriva Habsburgilor. Războiul s-a încheiat prin păcile de la Osnabrük și Münster (Pacea din Westfalia).

RĂZBOIUL DE 7 ANI (1756-1763), război purtat între Marea Britanie, Prusia și Portugalia, pe de o parte, și Franța, Austria, Rusia, Suedia, Saxonia și Spania, pe de altă parte. A izbucnit ca urmare a ascuțirii luptei dintre Anglia și Franța pentru colonii și a înăspririi antagonismelor dintre Prusia, pe de o parte, și Franța, Austria și Rusia, pe de altă parte. Războiul s-a purtat, în Apus, pe mare și în coloniile din America de Nord, între Franța și Marea Britanie, iar în centrul Europei între armatele coalizate ale Franței, Austriei și Rusiei împotriva Prusiei. Războiul s-a încheiat în 1763 prin păcile de la Paris (între Franța și Anglia) și de la Hubertusburg (între Prusia, Austria și Rusia, care-și schimbase, în ultimul an la războiului, atitudinea față de Prusia). În urma acestui război a slăbit considerabil puterea colonială și comercială a Franței, a început supremația maritimă a Marii Britanii, iar Prusia și-a consolidat preponderența în rândul statelor germane.

RĂZBOIUL PENTRU INDEPENDENȚĂ (1877-1878), război împotriva turcilor, care a vut drept consecință recunoașterea pe plan internațional a independenței României. Ca urmare a necesităților istorice și în împrejurările favorabile create de răscoalele din Bosnia și Herțegovina (1875), Bulgaria (1876) și declanșarea unui război ruso-turc (1877), România și-a proclamat independența de stat (9/21 mai 1877). Conform convenției româno-ruse din 4/16 apr. 1877, armata rusă a trecut prin România și a ocupat linia Dunării până la Olt, iar armata română a fost concentrată în S Olteniei. În iun. trupele rusești au trecut Dunărea, începând operațiunile militare pe terit. Imp. Otoman, Rezistența lui Osman Pașa la Plevna a oprit armata rusă, determinând, la cererea Rusiei, participarea armatei române la război cu Diviziile III și IV și o divizie de rezervă, având un efectiv total de c. 38000 oameni și 108 tunuri. După lupte grele în care armata română, cu prețul unor mari sacrificii, a cucerit reduta Grivița I (30 aug./11 sept. 1877), cetatea Rahova (9/21 nov. 1877), Plevna a fost silită să se predea prin eforturile unite ale trupelor ruso-române la 28 nov./10 dec. 1877. Căderea Plevnei a dus la precipitarea evenimentelor militare. Trupele române asediază Vidinul, iar cele ruse se îndreaptă spre Constantinopol, în apropierea căruia ajung în ian. 1878. După cucerirea orașelor Filipopol și Adrianopol, Turcia cere armistițiu (23 ian./4 febr.). Independența de stat a României a fost recunoscută pe plan internațional prin Pacea de la San Stefano și Congresul de la Berlin. În același timp, prin Tratatul de pace de la Berlin, s-a restabilit autoritatea statului român asupra Dobrogei – străvechi terit. românesc ce fusese cotropit de turci în 1417. Concomitent, cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail și Bolgrad), care fuseseră restituite Moldovei în 1856, sunt anexate din nou Rusiei.

RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ A COLONIILOR SPANIOLE DIN AMERICA (1810-1826), război de eliberare purtat de coloniile spaniole din America împotriva metropolei. În cursul războiului, care a evidențiat calitățile militare ale lui Simón Bolívar (conducătorul armatelor populare din nordul Americii de Sud) și ale lui José de San Martin (conducătorul armatelor populare din sudul Americii de Sud), întreg terit. Americii Latine (cu excepția Cubei și Puerto Rico-ului) a fost eliberat de sub dominația spaniolă, constituindu-se actualele state latino-americane. Brazilia, care era colonie portugheză, n-a participat la acest război; ea și-a proclamat independența în 1822.

RĂZBOI DE SECESIUNE (1861-1865), denumirea Războiului civil din S.U.A. purtat între coaliția statelor din nord (aboliționiste) și a celor din sud (susținătoare ale sclavagismului), care s-au desprins din „Uniune” și au format o confederație. În urma alegerii ca președinte a lui A. Lincoln, cunoscut pentru convingerile sale aboliționiste, statele din S țării s-au răsculat (apr. 1861) cu scopul de a menține sclavia. După victoriile de la Gettysburg și Vicksburg, nordiștii au silit pe rebeli să capituleze la Appomattox. În urma războiului, sclavajul (abolit încă de la 1 ian. 1863) a fost desființat de pe întreg terit. S.U.A.

RĂZBOIUL PENTRU INDEPENDENȚA COLONIILOR ENGLEZE DIN AMERICA DE NORD (1775-1783), război de eliberare purtat de cele 13 colonii engleze din America de Nord împotriva metropolei, care împiedica dezvoltarea lor economică și politică. La 4 iul. 1776, reprezentanții coloniilor au adoptat „Declarația de independență” care a proclamat crearea Republicii Statelor Unite ale Americii, primul stat independent de pe continentul american. Armata S.U.A. și detașamente de voluntari au repurtat, sub conducerea lui George Washington, o serie de victorii asupra armatelor engleze, dintre care cele mai însemnate au fost la Saratoga (1777) și Yorktown (1781). Înfrântă, Anglia a fost nevoită să recunoască în 1783 independența S.U.A.

RĂZBOAIELE RELIGIOASE DIN FRANȚA (1562-1598), nume dat războaielor dintre catolici și protestanții calvini (numiți în Franța hughenoți). Edictul de toleranță din 17 ian. 1562 acorda protestanților libertatea cultului religios, ceea ce a provocat reacția partidei catolice. Uciderea protestanților calvini de la Wassy (1 mart. 1568) a declanșat seria celor opt războaie, întrerupte de scurte armistiții. Un moment dramatic al acestor confruntări l-a constituit masacrarea hughenoților din Paria în Noaptea Sf. Bartolomeu (23/24 aug. 1572). În timpul luptelor au murit atât ducele de Guise (1550-1588), conducătorul catolicilor cât și al Ligii Sfinte (dec. 1588), precum și regele Henric al III-lea asasinat la 1 aug. 1589. Henric III de Navarra, conducătorul hughenoților și urmașul legitim (din 1572) al lui Henric III al Franței, îi succede la tron la 2 aug. 1589, ca Henric IV (încoronat la 27 febr. 1594), întemeind dinastia regală a Bourbonilor. El îmbrățișează confesiunea catolică (iul. 1593), aducând pacea în Regatul Franței. La 13 apr. 1598 Edictul din Nantes acorda libertatea cultului protestant și garantarea drepturilor civile, juridice, politice și militare pentru hughenoți, în regat.

RĂZBOAIELE RUSO-TURCE, denumirea conflictelor armate din sec. 18-19 între Rusia și Imp. Otoman, prin care prima urmărea să obțină supremația în bazinul Mării Negre, să ia locul stăpânirii turcești în Balcani și să-și deschidă drum spre Constantinopol. În cursul istoriei au avut loc următoarele războaie ruso-turce: 1. R. r.-t. din 1711, la care a participat și domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir. Încheiat prin Pacea de la Prut (iul. 1711), dar starea de război s-a menținut până în 1713. 2. R. r.-t. fin 1735-1739, la care a participat de partea Rusiei și Austria, încheiat cu Pacea de la Belgrad (sept. 1739), prin care Imp. Otoman înapoia Rusiei fortăreața Azov, demilitarizată. Oltenia a reintrat în hotarele Țării Românești. 3. R. r.-t. din 1768-1774, încheiat prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi, prin care Rusia a primit teritorii în N și NE Mării Negre și unele cetăți, precum și libertatea comerțului în Marea Neagră și Mediterană. Prevederile acestei păci limitau monopolul turcesc asupra comerțului Țărilor Române. În timpul ostilităților, Țările Române au fost sub administrație provizorie militară rusă, sub comanda mareșalului P.A. Rumeanțev. 4. R. r.-t. din 1787-1791, la care Austria a participat din nou din partea Rusiei. Prin Pace de la Iași, care încheia războiul, Rusia a primit terit. dintre Bugul de Sud și Nistru și i se recunoștea stăpânirea asupra Crimeii. În timpul ostilităților, Moldova a fost ocupată de trupele ruse, îar Țara Românească de cele austriece. 5. R. r.-t. din 1806-1812, încheiat prin Pacea de la București, prin care, între alte prevederi, Rusia a anexat partea de est a Moldovei situată între Prut și Nistru (Basarabia). În timpul acestui război, Moldova și Țara Românească au fost sub administrație provizorie militară rusă. 6. R. r.-t. din 1828-1829, încheiat prin Pacea de la Adrianopol, prin care Rusia obținea recunoașterea stăpânirii asupra țărmului caucazian al Mării Negre, asupra unor terit. din Transcaucazia și asupra gurilor Dunării, precum și dreptul pentru flota comercială rusă de a trece nestingherită prin Bosfor și Dardanele; Turcia recunoștea independența Greciei și acorda o largă autonomiei Serbiei. În privința Moldovei și Țării Românești, Tratatul de la Adrianopol prevedea: restituirea către Țara Românească a cetăților de pe malul stâng al Dunării, autonomia administrativă pentru ambele țări, alegerea pe viață a domnilor, care vor administra liber țara împreună cu Divanul, libertatea comerțului pentru toate produsele (abolirea monopolului turcesc asupra comerțului Principatelor Române), îngrădirea dreptului de intervenția Turciei în Principate, menținerea ocupației rusești până la plata despăgubirilor de război de către Poartă ș.a. Între 1828 și 1834, Moldova și Țara Românească, au fost sub administrația rusă, în care timp au fost elaborate și au intrat în vigoare Regulamentele Organice. 7. R. r.-st. din 1877-1878 v. Războiul pentru independență.

RĂZBOIUL CIVIL DIN SPANIA (1936-1939), război izbucnit în urma rebeliunii naționaliștilor spanioli, conduși de F. Franco, la 18 iul. 1936, împotriva Republicii Spaniole (proclamată în 1931). După trei ani de lupte, datorită intervenției Germaniei și a Italiei, republicanii au fost înfrânți. Alături de republicanii spanioli au luptat voluntari din întreaga lume: peste 35000 din 54 de țări. Din România au participat combatanți de ambele părți beligerante.

RĂZBOIUL CRIMEII (1853-1856), război purtat între Rusia, pe de o parte, și Turcia, Marea Britanie, Franța și Regatul Sardiniei, pe de alta. Izbucnit ca urmare a acutizării divergențelor anglo-franco-ruse în problema orientală, în general, și problema împărțirii posesiunilor Imp. Otoman aflat în declin, în special. În primele zile ale războiului, flota rusă a distrus la Sinope flota turcă. Operațiunile militare s-au desfășurat pe Dunăre, în Transcaucazia și în Crimeea, în Marea Baltică și în Kamceatka. Teatrul principal al războiului a fost Crimeea, unde aliații au provocat înfrângeri grele armatei ruse, cucerind, după un îndelung asediu, orașul Sevastopol (1855). Războiul s-a încheiat prin Tratatul de Pace de la Paris (1856).

RĂZBÓI1 (‹ sl.) s. n. 1. Fenomen social-istoric complex, constând în lupta armată între diferite grupuri, clase sociale și state pentru realizarea unor interese sociale, economice și politice; reprezintă continuarea cu mijloace violente a politicii statului și claselor respective, de obicei pentru controlarea unor teritorii. ◊ R. civil = luptă armată în interiorul unui stat între diverse grupări (politice, militare), categorii sociale etc., în vederea schimbării ordinii politice și de stat sau pentru menținerea celei existente. ◊ R. de eliberare națională = luptă armată dusă de forțele patriotice, naționale pentru eliberarea țării de sub dominația străină. ◊ R. de partizani = luptă dusă de detașamente armate în spatele frontului armatei dușmane; formă a războiului popular, împotriva unui regim politic și a armatelor sale oficiale. V. gherilă.R. mondial = luptă armată la care participă, direct sau indirect, majoritatea statelor lumii. ◊ R. țărănesc = formă a luptei țărănimii împotriva exploatării feudale, care prin amploare și desfășurare depășește răscoala țărănească. ◊ R. rece = stare de încordare, de tensiune în relațiile internaționale, creată după al Doilea Război Mondial ca urmare a conflictului dintre cele două sisteme, capitalist și comunist, care însă nu a luat forma unui conflict armat; a luat sfârșit în 1989 prin prăbușirea sistemului comunist, urmat de dezmembrarea U.R.S.S. ◊ R. psihologic v. psihologic.R. total = luptă armată în care statul agresor folosește toate mijloacele de distrugere, nu numai împotriva forțelor armate, ci și împotriva întregii populații. ◊ Stare de război = beligeranță. 2. Fig. Neînțelegere, ceartă, gâlceavă.

RĂZBÓI2 (‹ bg., scr.) s. n. R. de țesut, mașină de lucru folosită la fabricarea țesăturilor din fibre textile. Elementele constitutive ale r. de ț. sunt: sulurile pentru înfășurarea urzelii și a țesăturii; dispozitivul de separare și de dirijare a firelor de urzeală (fuscei, rame cu lamele etc.); ițele, acționate prin pedale (la războiul manual) sau prin dispozitive cu came; dispozitive Jacquard ori ratiere (la războiul mecanizat); suveicile și dispozitivul de aruncare a lor; vatalele; mașinile și dispozitivele de acționare. R. de ț. reprezintă una dintre cele mai importante invenții ale omului. Primele r. de ț. manuale au apărut în milen. 6 î. Hr. În Antic. s-au folosit r. de ț. verticale, la care țesăturile se făceau prin împletirea manuală a firelor de urzeală cu firul de bătătură, înfășurat pe o vergea ascuțită. R. de ț. orizontale, cu ițe acționate prin pedale pentru formarea rostului, s-au răspândit în timpul Ev. med. Primele încercări de mecanizare a r. de ț. (ex. r. de ț. ale lui M. de Gennes, 1678; J. de Vaucanson, 1745 etc.) datează din perioada producției manufacturiere în apusul Europei, când au fost inventate unele mecanisme de aruncare a suveicii. Apariția în timpul revoluției industriale din Anglia a mașinii de filat (de tors) a dat un impuls pentru mecanizarea țesutului. În 1785 E. Cartwright a obținut patentul și a construit primul r. de ț. mecanizat, la care suveica, ițele și vatala erau acționate mecanic. Cea mai importantă invenție aparține lui J.M. Jacquard care în 1801 a realizat mecanismul de comandă automată individuală a ițelor, ceea ce a permis obținerea unor țesături cu desene complicate și variat colorate. Mai târziu s-au adus perfecționări care au permis mărirea vitezei de lucru, oprirea automată, crearea de r. de ț. specializate etc. Mai importantă a a fost realizarea, în 1889-1894, de către J.H. Northrop, a mecanismului de înlocuire automată a țevilor cu firul de bătătură din suveică. Aceasta, împreună cu mecanismul de oprire automată a r. de ț. în caz de defecțiune și cu mecanismul de întindere constantă a urzelii, a permis mărirea numărului de r. de ț. supravegheate de un singur lucrător până la c. 100. În prezent, în afară de r. de ț. clasice cu suveică, pe care se prelucrează peste 98% din totalul țesăturilor de pe piața mondială, se folosesc și r. de ț. la care firul de bătătură este introdus cu ajutorul altor agenți, ca: vâna de aer sau de apă, baghete (tije), mici proiectile etc., cum sunt, de ex. r. de ț. Neumann, Leontiev, Maxbo, Murata, Topor etc.

RĂZBOAIELE MONDIALE, denumirea celor două mari conflagrații din sec. 20. Primul Război Mondial (1914-1918), conflict armat izbucnit ca urmare a contradicțiilor intre marile puteri, în lupta pentru reîmpărțirea sferelor de influență și pentru acapararea de colonii și teritorii străine. A început prin ofensiva Puterilor Centrale (Germania și Austro-Ungaria) împotriva Antantei (Franța, Marea Britanie și Rusia), antrenând, în final, 33 de țări cu o populație de peste un miliard locuitori. A izbucnit prin atacarea Serbiei de către Austro-Ungaria (28 iul. 1914), pretextând asasinarea prințului moștenitor al Austriei, Franz Ferdinand, la Sarajevo. Principalele acțiuni militare s-au desfășurat în Europa, acțiuni secundare având loc în Africa, Asia și Oc. Pacific. În 1914 armatele germane au ocupat V Belgiei (aug.) și o parte a Franței, fiind oprite de armatele franco-engleze pe Mama, iar în E, ai oprit ofensiva rusă prin victoriile de la Tannenberg și Lacurile Mazuriene (sept.). La sfârșitul lui 1914 fronturile stabilizându-se, războiul a devenit un război de poziții. În 1915 frontul răsăritean a fost mai activ; ofensiva Puterilor Centrale s-a soldat cu ocuparea Poloniei, Lituaniei și a Galiției. Ofensiva armatei italiene, intrată în război alături de Antantă (mai), este oprită în Alpi. După intrarea în război a Bulgariei (oct.), alături de Puterile Centrale, Serbia este înfrântă și ocupată, iar Antanta debarcă trupe în Grecia (oct.), formând frontul de la Salonic. În 1916 pe frontul de V au avut loc marile bătălii de la Verdun și de pe Somme, iar în E armata rusă, în urma ofensivei din iun.-sept., a silit armata austro-ungară să se retragă din Galiția răsăriteană și din Bucovina. La 14/26 1916, după doi ani de neutralitate, România s-a alăturat Antantei, care promitea terit. românești stăpânite de de Austro-Ungaria (Transilvania, Banat, Bucovina). După câteva succese militare în Transilvania, armata română înfrântă pe Frontul de Sud, la Turtucaia, a fost obligată să se retragă. În dec. 1916, trupele inamice au ocupat Capitala și, o dată cu ea, aproximativ 2/3 din terit. României, frontul stabilizându-se la începutul anului 1917, pe linia Siretului, de-a lungul Dunării și al brațului Sf. Gheorghe. În 1917, prin intrarea în război a S.U.A., Chinei și a altor state, alături de Antantă, șansele acesteia de a obține victoria s-au mărit. Pe frontul românesc, armată română reorganizată a desfășurat ofensiva de la Mărăști și a zdrobit ofensiva armatei germane de la Mărășești. În febr. 1917, în urma revoluției bolșevice, țarismul a fost răsturnat, iar ca rezultat al insurecției de la Petrograd (24-25 oct./6-7 nov. 1917) este instaurată puterea sovietică, Rusia fiind proclamată Republică Sovietică Federativă Socialistă (ian. 1918). În condițiile refuzului Germaniei de a încheia o pace fără anexiuni, Rusia Sovietică a semnat, în interesul salvării revoluției, Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk (3 mart. 1918). Se declanșează războiul civil (1918-1922), în sprijinul forțelor albgardiste intervenind Marea Britanie, Franța, S.U.A., Japonia și Italia, ostile puterii sovietice. În 1918 armatele Antantei trec la ofensivă pe toate fronturile. În Balcani ele înaintează rapid spre Dunăre; Bulgaria, unde izbucnise o răscoală republicană, capitulează (sept.). În Austro-Ungaria au loc mișcări de eliberare națională și pentru transformări democratice ale cehilor, slovacilor, sârbilor, croaților, românilor. Revoluția din Ungaria, izbucnită în oct., a proclamat abolirea dualismului austro-ungar, independența Ungariei, republică democratică; Croația, Slovenia, Muntenegru, Bosnia s-au unit cu Serbia, formând Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, iar Cehia și Slovacia au format Cehoslovacia. În nov. a fost restabilit statul polon independent. Austro-Ungaria înfrântă și pe frontul italian a semnat armistițiul la 3 nov., iar Germania la 11 nov. România, care încheiase cu Puterile Centrale, Bulgaria și Turcia, Pacea de la Buftea-București, o denunță printr-un ultimatum la 27 oct./9 nov., reintrând în război. În împrejurările prăbușirii Imp. Habsburgic și a țarismului în Rusia a apărut posibilitatea încheierii procesului de formare a statului național unitar român. Basarabia, Bucovina și Transilvania se unesc cu România, ca urmare a hotărârilor adoptate în 1918 la Chișinău (27 mart./9 apr.), Cernăuți (15/28 nov.) și Alba Iulia (18 nov./1 dec.). Primul Război Mondial a luat sfârșit cu victoria Antantei, concretizată prin sistemul de tratate de pace de la Versailles, cel mai important, cu Germania, fiind semnat la 28 iun. 1919. În acest război s-au folosit submarinele, gazele toxice (Ypres, 1916) și avioanele. S-au pricinuit uriașe pierderi umane (c. 9.700.000 morți și c. 20.000.000 răniți) și materiale (evaluate la peste 278 miliarde dolari). Al Doilea Război Mondial (1939-1945), cel mai mare conflict militar, politic, economic și diplomatic din istoria omenirii, care a cuprins în final, 72 de state cu o populație de c. 1.700.000.000 de oameni (80% din populația lumii), fiind mobilizați sub arme 110.000.000 de oameni. A fost dezlănțuit de Germania, aliată cu Italia și Japonia, cu scopul instaurării dominației lor asupra lumii. La 1 sept. 1939 Germania a atacat Polonia, dezlănțuind războiul. Marea Britanie și Franța, deși au declarat război Germaniei (3 sept.) n-au întreprins acțiuni militare de anvergură („Războiul ciudat”), Polonia fiind înfrântă în 26 zile. După ce au ocupat Danemarca și Norvegia, armatele germane au invadat Olanda, Belgia, Luxembourg și Franța care, atacată și de Italia (intrată în război la 10 iun. 1940), a semnat armistițiul la 22 iun. 1940. Prin intrarea Italiei în război, au început operațiunile militare și în Africa. Prinsă între Germania și U.R.S.S., care își delimitaseră sferele de interese prin Pactul Molotov-Ribbentrop (23 aug. 1939), România s-a găsit izolată pe plan extern, lipsită de orice sprijin din afară; în acest context, i-au fost impuse importante cesiuni teritoriale: Basarabia, partea de nord a Bucovinei și ținutul Herța au fost anexate (iun. 1940) de U.R.S.S.; partea de NE a Transilvaniei, prin Dictatul de la Viena (aug. 1940) a fost cedată Ungariei, iar apoi Bulgariei partea de S a Dobrogei – Cadrilaterul (sept. 1940). La 6 sept. 1940 regele Carol al II-lea renunță la tron, puterea fiind preluată de generalul Ion Antonescu; din oct. 1940 trupele germane intră în țară. În primăvara lui 1941, Germania ocupă Iugoslavia și Grecia (atacată anterior de Italia), instaurându-și controlul în Pen. Balcanică. La 22 iun. 1941, trupele germane, încălcând Tratatul de neagresiune încheiat între U.R.S.S. și Germania în 1939, au atacat prin surprindere Uniunea Sovietică, sperând ca prin desfășurarea „războiului fulger” să o învingă până la sfârșitul anului. Împreună cu Germania au început operațiuni militare împotriva Uniunii Sovietice, România, Finlanda, Slovacia, Ungaria și Italia. Prin concentrarea de forțe și amploarea bătăliilor, frontul sovieto-german a devenit principalul front al războiului. În primele luni, trupele germane au ocupat o mare parte a terit. U.R.S.S., dar în dec. au suferit, în fața Moscovei, prima mare înfrângere. În Extremul Orient, Japonia, care continua războiul împotriva Chinei, a atacat baza maritimă a S.U.A. de la Pearl Harbor (7 dec. 1941), provocând intrarea S.U.A. în război. S-a constituit astfel coaliția statelor antifasciste. Un rol însemnat în lupta împotriva Germaniei l-au avut mișcările de rezistență din țările ocupate de Reich. În 1942, pe Frontul de Est începe la 19 nov. contraofensiva de la Stalingrad, terminată printr-un mare dezastru pentru trupele germane și române. Pe frontul din Extremul Orient, unde Japonia câștigase până atunci o serie de victorii, începe contraofensiva anglo-americană. În Africa de N aliații trec la ofensivă, provocând grele pierderi trupelor italo-germane (El Alamein). Anul 1943 a marcat trecerea definitivă a inițiativei strategice în mâinile coaliției antifasciste. Pe frontul răsăritean, după bătălia de la Kursk, ofensiva armatei sovietice silește armatele germane la retragere. În iul. 1943, armatele anglo-americane debarcă în Italia. În sept. Italia iese din război și declară război Germaniei, ceea ce provoacă ocuparea Italiei de N și centrale de către germani (Republica de la Salò). În unele țări – U.R.S.S., Iugoslavia, Italia, China – mișcarea de rezistență ia o amploare deosebită, provocând grele pierderi ocupanților. În 1944, pe frontul de E armatele sovietice au zdrobit mari grupuri de armate germane și, după eliberarea terit. U.R.S.S., au depășit granițele de stat ale acesteia, desfășurând operațiuni militare victorioase pe terit. Poloniei, României, Bulgariei, Iugoslaviei, Ungariei, Cehoslovaciei, Austriei, Danemarcii, Norvegiei. În sept., Finlanda cere armistițiu. În V, puternice forțe anglo-americane au debarcat în Normandia (6 iun.) și, împreună cu Forțele Franceze din interior, au început operațiunile de eliberare a Franței. Anul 1944 a fost anul unor victorii hotărâtoare ale coaliției antifasciste, al insurecțiilor din Paris (aug.), Slovacia (aug.), Bulg. (sept.) și al ofensivei forțelor de rezistență antigermană din Iugoslavia, Grecia, Albania. În oct. 1944, trupele engleze au debarcat în Grecia. România, în urma loviturii de stat de la 23 august 1944, a întors armele împotriva Germaniei, alăturându-se coaliției antifasciste. Schimbarea de orientare a dus la prăbușirea dispozitivului german din Balcani, deschizând larg calea înaintării rapide a armatelor sovietice, grăbind victoria armatelor aliate împotriva Germaniei. După alungarea, la 25 oct. 1944, a tuturor trupelor hitleristo-horthyste de pe întreg teritoriul României trupele române au luptat alături de Armata Roșie, contribuind la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și a unei părți din teritoriul Austriei. În 1945, armatele sovietice încercuiesc Berlinul și-l ocupă (2 mai), după lupte îndârjite. La 5 mai izbucnește insurecția de la Praga, orașul fiind eliberat la 9 mai. Înfrântă, Germania capitulează fără condiții (9 mai 1945). În Extremul Orient, Japonia suferea înfrângeri importante. În iun. 1945, americanii debarcă pe terit. Japoniei, în arh. Ryūkyū. În aug. 1945, U.R.S.S. începe operațiunile militare împotriva Japoniei, în Manciuria, iar la 6 și respectiv 9 aug., S.U.A. efectuează bombardamente atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki. Zdrobită, Japonia capitulează fără condiții la 2 sept. 1945. În cel de-al Doilea Război Mondial au pierit c. 50.000.000 de oameni. Încălcând convențiile internaționale, Germania, Italia și Japonia au folosit metode barbare de ducere a războiului. Hitler a dus o politică de exterminare a populației evreiești din spațiul german și din terit. ocupate vremelnic („Holocaust”). Numai în lagărele de concentrare au pierit c. 6 mil. oameni din rândurile evreilor. Pierderile materiale se cifrează la c. 1.384 miliarde dolari. Crimele de război săvârșite au fost condamnate la procesele de la Nürnberg și Tōkyō. După terminarea războiului s-au încheiat la Paris (febr. 1947) tratatele de pace cu Italia, România, Bulgaria, Ungaria și Finlanda. Germania a fost divizată în urma ocupării ei de către forțele S.U.A., U.R.S.S., Marii Britanii și Franței și a începutului Războiului rece (în 1949 s-au constituit cele două state germane R.F.G. și R.D.G.). În sept. 1951, S.U.A. și Marea Britanie au încheiat un tratat de pace separat cu Japonia; în 1956, încetează starea de război dintre U.R.S.S. și Japonia. În mai 1955 a fost semnat Tratatul de Pace cu Austria.

!răzbói-fúlger s. n., pl. războáie-fúlger

*Răzbói Mondiál (Prímul/al Dóilea ~) (-di-al) s. propriu n.

*Răzbóiul celor Dóuă Róze s. propriu n.

*Răzbóiul de 30 de Ani s. propriu n.

*Răzbóiul de Independénță s. propriu n.

*Răzbóiul de Secesiúne (-si-u-) s. propriu n.

1) războí n., pl. oaĭe (vsl. razboĭ, tîlhărie, ucidere, d. boĭ, flagel, luptă, care vine d. biti, a bate, a lovi, de unde vine și rom. iz- și răz-besc; bg. razbóĭ, stativă; sîrb. rázboj, 1. tîlhărie, 2. loc de luptă, 3. stativă, mașină de țesut. V. războĭ 2, nă-, și priboĭ). Șir de lupte cu armele între popoare saŭ partide: lupta de la Grivița în războĭu de la 1877. Arta războĭuluĭ: a studia războĭu. A face războĭ cuĭva saŭ a duce războĭ cu cineva (saŭ: contra cuĭva), a-l combate, a-l urmări cu războĭ. Oamenĭ de războĭ, militarĭ. Războĭ sfînt, războĭ contra păgînilor, cruciată. Onorurile războĭiluĭ, condițiunĭ onorabile acordate uneĭ garnizoane asediate permițîndu-ĭ să ĭasă cu arme și bagaje. Nume de războĭ, nume fals uzitat în anumite împrejurărĭ ca să nu fiĭ recunoscut. Fulger de războĭ, general foarte priceput. – Fals rezbél (care, după uniĭ ignoranțĭ, ar veni d. lat. res, lucru și bellum, războĭ !).

2) răzbóĭ n., pl. oaĭe (bg. razboĭ = stan, mașină de țesut; sîrb. razboj. V. războĭ 1). Mașină de țesut (în nord státivă). O parte a joagăruluĭ și a moriĭ de vînt. Puntea ferăstrăuluĭ.

Servicii IT Constanta - Web design Constanta
Piese Auto si Service Constanta - Tracom
oil and acryl paintings by Costin Craioveanu