uniune dex | ce inseamna uniune | dictionar online cuvant.net

Dictionar Explicativ Roman / Englez

Dictionar Explicativ Român

Diacritice:    â    ă    î    ş    ţ

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

English Dictionary

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Folosesti des dictionarul explicativ al limbii romane? Adauga "motorul" de cautare browserului tau si poti cauta mai rapid direct din browser! Dictionar Online


Food Recipes

Ce inseamna uniune? - Definitie Dictionar Online pentru uniune - uniune dex


UNIÚNE, uniuni, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, grupuri, societăți, clase etc. pentru apărarea unor interese, pentru revendicarea unor drepturi comune, pentru realizarea unor scopuri comune etc. 2. Nume generic pentru diverse organizații politice, economice, obștești etc. 3. Unire a unor provincii sau state într-un singur stat; p. ext. stat astfel rezultat. [Pr.: -ni-u-] 2- Din lat. unio, -onis, fr. union.

UNIÚNE s.f. 1. Unire a mai multor organizații, grupuri sociale etc. făcută pe baza unor convenții pentru apărarea unor interese comune sau pentru revendicarea unor drepturi comune; asociație, alianță, confederație. 2. Asocierea mai multor provincii sau state într-unul singur. [Pron. -ni-u-. / cf. fr. union, it. unione, lat. unio].

UNIÚNE s. f. 1. unire a mai multor organizații, grupuri sociale etc. pe baza unor convenții pentru apărarea unor interese sau revendicarea unor drepturi comune; asociație, alianță, confederație. 2. asociere a mai multor provincii sau state într-unul singur. (< fr. union, lat. unio)

UNIUNEA POȘTALĂ UNIVERSALĂ (U.P.U.; în engl.: Universal Postal Union – U.P.U.), agenție specializată guvernamentală în cadrul sistemului O.N.U. (din 1947), cu sediul la Berna (Elveția), creată în 1874 (își începe activitatea în 1875), în scopul colaborării între administrațiile statelor membre în domeniul serviciilor poștale. U.P.U. are 189 membri (2002), printre care și România (din 1874).

UNIUNEA INTERNAȚIONALĂ A COMUNICAȚIILOR (U.I.C.; în engl.: International Telecommunication Union – I.T.U.), agenție specializată guvernamentală în cadrul sistemului O.N.U. (din 1947), cu sediul la Geneva (Elveția), creată la 17 mai 1865, în scopul coordonării eforturilor statelor membre și cooperării tehnico-științifice în domeniul dezvoltării comunicațiilor. U.I.C. are 189 state membre (2002), printre care și România (din 1866).

UNIUNEA TINERETULUI COMUNIST (U.T.C.), organizație politică a tineretului din România, creată al Conferința generală a Tineretului Socialist din România (17-20 mart. 1922), sub numele de Mișcarea Tineretului Socialist (din 1923, Uniunea Tineretului Socialist, iar din 1924, Uniunea Tineretului Comunist). U.T.C. a fost înființată, cu sprijinul și sub conducerea Partidului Comunist Român. Din mart. 1949 s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (U.T.M.); din 1965, din nou Uniunea Tineretului Comunist. Organul de presă: Scânteia tineretului. Dizolvată în 1989.

UNIUNEA SCRIITORILOR, organizație a scriitorilor din România, constituită în mart. 1949, prin fuziunea Societății Scriitorilor Români (înființată în apr. 1909) cu Societatea Autorilor Dramatici. În perioada 1949-1989 a funcționat ca „organizație obștească și profesională de creație”, fiind subordonată și finanțată de stat. După 1989, a devenit o asociație de creatori neguvernamentală, nonprofit și apolitică, întreținându-se din autofinanțare. Reunește 12 filiale regionale organizate în România și în filiala Chișinău. include 6 secții, după genurile literare. Susține apariția publicațiilor literare și de cultură (săptămânalele „România literară” și „Luceafărul”, mensualele „Convorbiri literare”, „Vatra”, „Tribuna”, „Apostrof”, „Euphorion”, „Ex-Ponto”, „Viața Românească”, „Memoria”). Are două edituri: Cartea Românească și Ardealul. Organele de conducere sunt Adunarea Generală și Conferința Națională. Între Adunări este condusă de un consiliu, format din reprezentații filialelor. Acordă anual premii membrilor și debutanților. Președinte, din 2005, N. Manolescu.

UNIUNEA OCCIDENTALĂ v. Bruxelles, Tratatul de la ~.

UNIUNEA POȘTALĂ UNIVERSALĂ v. Organizația Națiunilor Unite.

UNIUNEA REPUBLICILOR SOVIETICE SOCIALISTE (Uniunea Sovietică) (U.R.S.S.), stat federativ care ocupa jumătatea estică a Europei, Asia septentrională și centrală (40% din supr. Asiei), cu capitala la Moscova; 22,4 mil. km2 (inclusiv Marea Albă și M. Azov – 130 mii km2), dintre care 5,6 mil. km2 în Europa și 16,8 mil. km2 în Asia. La Congresul I al Sovietelor (30 dec. 1922) s-a hotârât constituirea U.R.S.S., în care au intrat la început R.S.F.S. Rusă (creată la 25 oct./7 nov. 1917), R.S.S. Ucraineană (creată în dec. 1917), R.S.S. Bielorusă, R.S.F.S. Transcaucazia (creată în 1922). La 31 mart. 1924 a fost adoptată prima constituție a U.R.S.S. În Constituția din 1936 sunt enumerate 11 republici federative. În 1940 sunt anexate Estonia, Letonia și Lituania, precum și Basarabia (viitoarea R.S.S. Moldovenească) și Bucovina de Nord (în componența R.S.S. Ucrainene), astfel că numărul republicilor ajunge la 15. Eșecul politicii de restructurare a președintelui M. Gorbaciov, a dus la destrămarea U.R.S.S. și apariția mai multor state independente. În mart. 1991 un referendum a încercat să dea U.R.S.S. o nouă bază constituțională, dar tentativa de lovitură de stat din 19-20 aug. 1991 organizată de comuniștii conservatori a dus la precipitarea evenimentelor, soldate cu demisia președintelui Gorbaciov, alegerea lui B.N. Elțin în fruntea nou createi Federații Ruse și autodizolvarea Partidului Comunist la 29 aug. 1991. După 25 dec. 1991, o dată cu dizolvarea oficială a U.R.S.S., s-a creat Comunitatea Statelor Independente, o asociație a 11 foste republici sovietice. Federația Rusă a moștenit prerogativele internaționale ale fostei U.R.S.S. Statele succesorale ale U.R.S.S. sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Estonia, Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Letonia, Lituania, Relublica Moldova, Federația Rusă (care a moștenit drepturile patrimoniale), Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan.

UNIUNEA FRANCEZĂ, ansamblu politic, denumit astfel în Constituția Franței din 1946 și existent în peiorada 1946-1958. Cuprindea: Rep. Franceză, departamentele de peste mări, colectivitățile teritoriale, teritoriile de peste mări, precum și unele dintre fostele colonii. V. Comunitatea Franceză.

UNIUNEA INTERNAȚIONALĂ A COMUNICAȚIILOR v. Organizația Națiunilor Unite.

UNIUNEA EUROPEANĂ DE FOTBAL ASOCIAȚIE (U.E.F.A.), organism european care dirijează fotbalul european. Este responsabil mai ales de organizarea competițiilor intercluburi.

UNIUNEA INTERNAȚIONALĂ PENTRU CONSERVAREA NATURII (UICN, IUCN), organizație internațională fondată de UNESCO în 1948, având ca scop promovarea acțiunilor menite să asigure menținerea cadrului natural și a resurselor naturale, atât pentru valoarea lor culturală sau științifică, cât și pentru o susținută bunăstare economică și socială a omenirii. Sub egida UICN se realizează listele roșii sau cărți roșii de plante și animale (care semnalează, pentru fiecare țară sau regiune, speciile periclitate, vulnerabile sau rare). UICN stabilește principiile și normele pentru declararea și managementul ariilor protejate, după care se ghidează organele naționale de decizie. Din 1952 se numește Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor sale.

TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (în engl.: European Union Civil Service Tribunal), instanță specializată a U.E. cu sediul la Luxembourg, înființată în 2004 cu rolul de a prelua o parte din atribuțiile Tribunalului de Primă Instanță și anume cele care conferă competențe în ceea ce privește judecarea disputelor dintre U.E. și funcționarii săi publici.

uniúne (-ni-u-) s. f., g.-d. art. uniúnii; pl. uniúni

Servicii IT Constanta - Web design Constanta
Piese Auto si Service Constanta - Tracom
oil and acryl paintings by Costin Craioveanu